Ce trebuie făcut ca să se poată cunoaşte semnele lui Allah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى)
Oare Allah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى) are nevoie de noi ca să credem în El sau noi avem nevoie să credem în El pentru sufletele noastre?
Allah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى) este mult prea înstărit ca să aibă nevoie de lume. – Sura AlAnkabut, verset 6
Pentru a fi capabili să vedem Semele lui Allah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى) trebuie să îndeplinim următoarele condiţii:
1 – Să ne eliberăm sufletele de trufie, căci Alllah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى) nu dezvăluie semnele Sale unei inimi trufaşe, după cum a spus:
Voi să-i îndepărtez de la semnele Mele pe cei care sunt îngâmfaţi pe pământ pe nedrept. Chiar de-ar vedea toate semnele, ei tot nu cred în ele! Iar dacă văd calea cea bună, ei nu o primesc drept drum, însă dacă văd calea rătăcirii, o primesc drept drum. Aceasta pentru că ei ţin semnele Noastre de mincinoase şi sunt nepăsători faţă de ele! – Al-A’raf, verset 146».
2 – Să ne eliberăm sufletele de minciună şi de nedreptate, deoarece, Allah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى) a spus:
Iar Allah nu călăuzeşte neamul de nelegiuiţi! – As-Saff, verset 7»
Allah nu-l călăuzeşte pe cel care este mincinos şi nemulţumitor.- Az-Zumar, verset 3
3 – Să ne eliberăm sufletele de păcatul de a aduce de stricăciuni pe pământ, de încălcarea legământului şi de ruperea legăturilor care trebuie să unească, deoarece Alllah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى) (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى) a spus:
Dar nu îi rătăceşte prin ea decât pe cei nelegiuiţi: aceia care rup legământul cu Alllah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى), după încheierea lui şi despart ceea ce Alllah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى) a poruncit să fie împreună şi fac stricăciune pe pământ, aceia sunt pierzători. – Al-Baqara: 26-27.»
4 – Să ne eliberăm sufletele de indiferenţă. Dacă vrem ca toate semnele lui Alllah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى) să ni se dezvăluie, având în vedere că unele dintre semnele ale Lui ni se dezvăluie numai prin analiză, dacă nu există niciun fel de obstacole, iar altele numai prin raţiune. Exemple în această privinţă sunt toate versetele din Sfântul Qurân care se termină sau conţin expresii ale lui Alllah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى) de tipul: « semne pentru cei care cugetă, semne pentru un neam de oameni care pricep… »
Dar niciunul dintre semnele lui Alllah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى) nu se dezvăluie unei inimi decât dacă posesorul ei se dedică atât cugetării, cât şi pomenirii lui Alllah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى) , după cum El Insuşi a spus:
In facerea cerurilor şi a pământului şi în schimbarea nopţii şi a zilei sunt semne pentru cei dăruiţi cu minte, care Il pomenesc pe Allah stând [în picioare], şezând [jos] sau pe o parte şi cugetă la facerea cerurilor şi a pământului. – Aal ‘Imraan: 190-191»
Nu s-a întors nimeni de la Alllah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى) decât din pricina nepăsării, iar în spatele oricărei nepăsări se află neseriozitatea, superficialitatea, deşertăciunea şi neglijenţa şi toată viaţa pământească a multora este numai derâdere şi nebăgare de seamă şi nepăsare, căci Alllah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى) a atenţionat asupra acestui fenomen spunând.
Iar viaţa pământească este numai joacă şi glumă. – Muhammad, verset 36»
şi
Se apropie de oameni [termenul] socotirii cu ei, însă ei se îndepărtează cu nepăsare. Nu le vine lor o îndurare nouă de la Domnul lor fără ca ei să n-o asculte şi să n-o ia în batjocură, cu inimi nepăsătoare. – Al-Anbiya’, versete1-3».
5 – Să ne eliberăm inimile de ezitare şi îndoială în acceptarea Adevărului, atunci când îl vedem limpede:
Allah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى) a spus:
Noi le vom întoarce inimile şi privirile lor pentru că ei nu au crezut prima oară şi Noi îi vom lăsa să rătăcească în nelegiuirea lor. – AlAn’am, verset 110)
Dacă aceste cinci condiţii sunt îndeplinite, în clipa aceea semnele lui Alllah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى) vor fi atât de strălucitoare încât îţi vor inunda întreaga inimă după ce ai pregătit-o pentru primirea luminii.
Insă cei care au inima asemeni cu cea a diavolului, nici vorbă nu poate fi ca ei să accepte călăuzirea Celui Milostiv) şi aceasta pentru că ei sunt precum este o ceaţă deasă care împiedică razele soarelui, precum defectul unui ochi care împiedică vederea, boala din ureche împiedică auzul şi nu este vina apei dulci dacă cel bolnav spune că este amară, precum Alllah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى), adresându-se Profetului Muɧammad (صَلَى الله عَلَيهِ وَسَلَم), a spus:
O, Trimisule! Să nu te întristezi de cei care se grăbesc dintre aceia care zic cu gurile lor: «Noi am crezut!», fără ca inimile lor să creadă şi dintre aceia care s-au iudaizat şi care ascultă numai de minciună şi care ascultă de un alt neam, care nu au venit niciodată la tine şi care răstălmăcesc cuvintele după ce ele au fost bine rânduite. Ei spun: «De vi s-a dat acest lucru, luaţi-l, iar de nu vi s-a dat, fiţi prevăzători şi feriţi-vă de el!» Insă pe acela pe care Allah voieşte să-l ispitească tu nu-l vei putea apăra de Alllah. Aceia ale căror inimi Alllah nu a voit să le curăţească vor avea parte în această lume de ruşine, iar în Lumea de Apoi de pedeapsă nemăsurată. – Al-Ma’ida, verset 41