M. ‘Imarah

Europocentrismul, care i-a dat Occidentului impresia că el reprezintă începutul civilizaţiei – care ar fi inceput cu grecii şi romanii – şi că el ar reprezenta şi sfârşitul istoriei, a determinat cultura occidentală să tăgăduiască diversitatea lumii şi existenţa unor civilizaţii numeroase, distincte şi independente.

Acest europocentrism a pretins că civilizaţia occidentală ar fi civilizaţia universală, că ştiinţa şi civilizaţia ar fi început cu grecii şi ar fi luat sfârşit cu renaşterea occidentală modernă, că acele contribuţii pe care le-au adus ceilalţi – şi îndeosebi  musulmanii – nu ar fi decât asemenea “contribuţiei” unui  mesager poştal care a transportat tezaurul grecilor în Europa în perioada Renaşterii şi a Iluminismului.

Din cauza acestei tendinţe europocentriste, colonialismul occidental – care extermina structurile de civilizaţie şi de cultură ale popoarelor şi ale naţiunilor care au avut de suferit de pe urma lui – vrea să-şi aroge rolul de stăpân al “mesajului  civilizator şi al realizării progresului”. El este cel mai puternic, iar cel mai puternic este întotdeauna mai bun şi mai demn de  supravieţuire, conform teoriei şi filozofiei legii luptei pentru  supravieţuire pe care Darwin (1809-1882) a aplicat-o în lumea  fiinţelor vii. În conformitate cu această tendinţă centralistă, cel mai puternic îl doboară pe cel slab, civilizaţia puternică  invadatoare elimină structurile moştenite ale civilizaţiei invadate – tezaurul celuilalt – şi transformă lumea – prin colonizare şi mai nou prin globalizare – într-un singur tipar de civilizaţie, cultură şi valori.

Această moştenire deformată şi duşmănoasă de care este împresurată cultura Occidentului, în diversele sale domenii, faţă de Islam, de locurile sale sfinte, de naţiunea lui şi de civilizaţia lui i-a garantat Occidentului “liniştea conştiinţei” – sau moartea ei! – în timp ce a practicat această agresiune împotriva celuilalt – în speţă “celuilalt musulman”. Aceasta moştenire  continuă să fie activă în mass-media şi în învăţământul  occidental, în cercurile ideologice, ştiinţifice şi la factorii de decizie, până în momentul de faţă!

În cultura populară occidentală, masele învaţă din epopeea lui Ronald (circa 1000 d.Chr.) că musulmanii îi adoră pe Triada Apollin, Tervagant şi Muhammed şi că musulmanii respecta ziua de vineri pentru că ea este ziua zeiţei iubirii -Venus, în vreme ce creştinii respectă ziua de duminică pentru că ea este ziua Domnului!

Această imagine care s-a raspândit în cultura populară europeană a jucat rolul său în sporirea urii oamenilor de rând în timpul campaniilor cruciate împotriva Islamului, a comunitătii sale, a lumii şi civilizaţiei sale. Această epopee a lui Roland vorbeşte despre musulmani spunând oamenilor: ”Priviţi la acest popor blestemat! El este un popor necredincios, care nu are nici o legatură cu Dumnezeu şi numele lui va fi şters de pe faţa pământului plin de viaţă pentru că el se închina la idoli! El nu poate avea parte de izbăvire. El a fost condamnat. Să începem aşadar executarea sentinţei, în numele lui Dumnezeu!”. Apoi au  urmat cruciadele, după citirea acestui episod din epopeea lui Roland.

Poetul italian Dante (1295-1321) – care reprezintă o mare autoritate în cultura occidental – îi plasează pe Trimisul Islamului Allah şi pe Ali ben Abi Talib în cea de-a doua groapă din cel de al optulea cerc al Infernului, fiindcă ei  – în opinia lui iluministă! – fac parte din adepţii gâlcevei şi făţărniciei şi ale căror trupuri au fost tăiate în bucăţi în Infernul “Divinei comedii”.

Pentru scriitorul german Goethe (1749-1832), Muhammad  “i-a învăluit pe arabi într-un veşmânt religios trist şi a ştiut cum să ascundă de ei speranţa în orice progres adevărat”.

va urma…