Trăim vremuri în care suntem inundați de știri care fac referire nu doar la anumite fapte abominabile comise de unii musulmani, dar si expun ca fiind autentice referiri la dogma islamică sau la textele sacre.

Astfel, se propagă în mass-media ideea conform căreia musulmanii nu ar avea dreptul de a isi alege religia, nu ar fi intru totul liberi. Aceasta idee este una falsă, întrucât nu contravine principiului pe care se bazează de fapt Islamul, si anume ca nu exista silire si constrângere în ceea ce priveste credinta fiecaruia.

Coranul, cea mai importantă sursă a dogmei islamice, pune în vedere și subliniază libertatea constiintei oamenilor. Aceasta este stipulată în versetul 256 din cea de a doua sură a Cărții Sfinte, cel mai lung capitol coranic.

Exegeții menționează despre modul în care este transpus în fraza, despre topică acesteia, dar si despre terminologia folosita in cadrul ei, ca toate subliniază o interzicere categorică a constrângerii cuiva, atunci când vine vorba de religie.

Fiecare este liber sa isi aleaga religia, modul prin care sa isi manifeste spiritualitatea. Unii pot alege Islamul, iar alții pot alege alte canoane de adorare a Creatorului lor.

Deși fiecare se naște într-un context social care ii determina pentru o perioada orientarea religioasă, la un moment dat fiecare este liber si independent sa isi aleaga propria cale. Abia atunci putem vorbi despre un act de credință conjugat de libertatea de alegere si constiinta. Iar acesta este spiritul coranic al Islamului, prea puțin evident sub lumina reflectoarelor si blitzurilor mass-media.