Munca in Islam – partea 2
Statutul unei persoane în societate nu este o scuză pentru a se sustrage de la muncă. Aşa cum a arătat profetul Muhammad (saws), fiecare musulman are obligativitatea de a-şi aduce contribuţia la societatea în care trăieşte. Aşa se face că mari lideri din istoria islamului nu au abuzat de poziţia lor şi au muncit la fel ca supuşii lor. Sultanul Suleyman (cunoscut în Occident ca Soliman Magnificul – 1520-1566) a urmat exemplul profetului Muhammad (saws). Când el s-a aflat la conducere, Imperiului Otoman a atins maximul expansiunii teritoriale şi era o super-putere mondială. Chiar şi aşa sultanul nu a făcut din poziţia lui de lider al imperiului o meserie. Acesta a fost caligraf şi în timpul vieţii sale a executat o copie a Sfântului Coran. Soliman Magnificul nu este un caz izolat. Se ştie şi despre alţi califi că au fost caligrafi, cum este cazul califului Mustakfi (1301-1339), sau specialişti în tehnică, de exemplu califul Mustanjid (1160-1170) era specializat în executarea astrolabului şi a altor instrumente astronomice.
De asemenea există numeroase hadisuri în care Profetul Muhammad (saws) vorbeşte despre virtuţile muncii şi îi încurajează pe oameni să muncească:
„Al-Miqdaam (ra) a relatat că Trimisul lui Allah (saws) a spus: Nimeni nu mănâncă o mâncare mai bună decât cea pe care a dobândit-o cu propriile sale mâini. Profetul David (as) a mâncat ceea ce el a dobândit cu propriile mâini.” { Al-Bukhari (1966)}
„Abu Huraira (ra) a relatat că Trimisul lui Allah (saws) a zis: (Profetul) Zakariya (as) era tâmplar.” {Yahya bin Sharaf-ud-Din An-Nawawi, Riyad as-Salihin, Editura Islam, Timişoara, România, 1999, nr.545, p.192.}
„Abu Huraira (ra) relatează că Trimisul lui Allah (saws) a zis: „Fiecare profet a îngrijit oi.” El a fost întrebat: „Şi tu?” El a încuviinţat şi a adăugat că a îngrijit oile celor din Mekka pentru câteva monede.” {Yahya bin Sharaf-ud-Din An-Nawawi, Riyad as-Salihin, Editura Islam, Timişoara, România, 1999, nr.603, p.208.}
„Al-Zubair ibn al-Awwaam (ra) a relatat că Profetul (saws) a zis: Dacă unul din voi ar lua o funie şi ar aduce lemne de foc pe spinarea sa, iar (apoi) le-ar vinde, păstrându-şi astfel demnitatea, aceasta ar fi mai bine pentru el decât să ceară de la oameni care s-ar putea să-i dea sau să refuze să-i dea.” {Al-Bukhari (1402)}
Cerşitul este considerat dezagreabil, şi ca atare este descurajat:
„Abu Huraira (ra) a relatat că Trimisul lui Allah (saws) a zis: Cel care cere ca să-şi sporească averea, cerşeşte cărbune aprins. Să cearã, atunci, după voia lui, puţin sau mult.”
{Yahya bin Sharaf-ud-Din An-Nawawi, Riyad as-Salihin, Editura Islam, Timişoara, România, 1999, nr.535, p.190.}
„Thauban (ra) a relatat cã Trimisul lui Allah (saws) a zis: Cel care mă asigură că nu va cerşi nimic de la nimeni, pentru acela voi garanta Paradisul. Eu am zis: Eu îţi dau garanţia. De-atunci Thauban n-a mai cerut nimic de la nimeni.” {Yahya bin Sharaf-ud-Din An-Nawawi, Riyad as-Salihin, Editura Islam, Timişoara, România, 1999, nr.538, p.190.}
Islamul îi încurajează pe ceilalţi să-i ajute pe cei săraci, dar pe cealaltă parte nu le permite celor săraci să se complacă în sărăcie şi să cerşească, ci îi încurajează să scape de sărăcie prin muncă cinstită. Munca cinstită, oricât de dificilă ar fi, este mai bună decât cerşitul, deoarece prin cerşit un individ este un parazit pentru societate, în timp ce o persoană care munceşte, oricât de neînsemnată ar fi munca sa, îşi aduce contribuţia la evoluţia societăţii sale. Un exemplu în acest sens îl întâlnim în hadisul următor:
Anas ibn Malik a relatat: Un bărbat dintre Ansari a venit la Profet (saws) şi a cerşit de la el. El (Profetul) a întrebat: „Nu ai nimic acasă?”. El a răspuns: „Da, o carpetă, serveşte drept cuvertură şi saltea, şi un pahar de lemn pentru băut apă.”. El (Profetul) a spus: „Adu-mi acestea mie!”. Atunci el i-a adus aceste lucruri, iar el (Profetul) le-a luat în mâinile sale şi a întrebat: „Cine va cumpăra aceste (lucruri)?”. Un om a spus: „Eu le voi cumpăra pentru un dirham”. El (Profetul) a spus de două sau de trei ori: „Cine dă mai mult de un dirham?”. Un om a spus: „Eu le voi cumpăra pentru doi dirhami”. El (Profetul) i-a dat acele (lucruri) şi a luat cei doi dirhami, iar apoi i-a dat aceştia (dirhamii) Ansarului şi a spus: „Cumpără mâncare cu unul din aceştia şi dă-o familiei tale şi cumpără un topor (cu celălalt dirham) şi adu-mi acesta mie. El i l-a adus. Trimisul lui Allah (saws) i-a pus un mâner (toporului) cu propriile sale mâini şi a spus: Du-te şi adună lemne de foc şi vinde-le, şi să nu te mai văd două săptămâni. Omul a mers să adune lemne de foc şi să le vândă. Când a câştigat zece dirhami, omul a venit la el (Profet) şi cumpărase o haină cu o parte din aceştia şi mâncare de ceilalţi. Trimisul lui Allah (saws)a spus atunci: „Acest lucru este mai bun pentru tine decât să vii în Ziua Învierii cu un semn negru pe chipul tău (pentru cerşit). Cerşitul se cuvine doar pentru trei (categorii de) oameni: cel care se află în sărăcie lucie, cel care este afundat în datorii, sau cel care are responsabilitatea de a da o despăgubire şi are greutăţi cu făcutul plăţii.” {Abu Dawud, Sunan AbuDawud, Kitab al Zakat (9), 1637.}
O persoană care-şi câştigă existenţa cu munca propriilor mâini este o persoană independentă. Însă, o persoană care depinde de o alta nu va fi independentă, iar dacă cel care îi furnizează mijloacele de trai este o persoană imorală şi îi cere celui pe care îl întreţine să săvârşească o imoralitate, acesta din urmă va fi nevoit să facă acel lucru imoral deoarece în caz contrar nu va mai fi întreţinut. În acest mod se poate răspândi imoralitatea, iar islamul închide orice poartă către ceea ce este rău. Deci, independenţa unui om depinde de munca lui. Un exemplu în acest sens este imamul Abu Hanifa, unul dintre cei mai mari savanţi musulmani. El a refuzat postul de judecător suprem la curtea califului Al-Mansur. Abu Hanifa nu a vrut să plătit de acesta, deoarece ştia că Al-Mansur făcea abuz de funcţia de calif şi intervenea în verdictele judecătorilor pentru a-şi atinge propriile interese. Abu Hanifa a fost vânzător de stofe şi a câştigat mult de pe urma comerţului său, el fiind un om bogat.
Islamul este împotriva unei clase de oameni care parazitează societatea. Tocmai acesta este şi motivul pentru care în islam nu există cler. În islam imamii trebuie muncească deoarece în acest fel ei îşi aduc contribuţia la evoluţia comunităţii lor şi îşi menţin independenţa şi integritatea.
Sursa: economie-islamica.blogspot.ro