Adnan Ash-Sharif

Jur pe cerul cu zodii. (Al-Buruj:  1)

 

ALLAH a jurat, în versetul cel sfânt de mai sus, pe toate creaţiile sale, atât cele vizibile cu ochiul liber sau cu ajutorul microscopului sau telescopului, cât şi pe cele invizibile, aşa cum sunt razele necunoscute, îngerii, duhurile,  Paradisul, Infernul  şi toate cele nevăzute.

Domnul a jurat,    de asemenea,    pe Sine şi pe numeroase creaturi ale Sale,  în versete speciale de jurământ,  cele mai multe dintre ele fiind versete ştiinţifice miraculoase în privinţa conţinutului lor, în sensul că unele dintre ele au devenit principii fundamentale şi legi de bază în diverse ramuri ale ştiinţelor materiale.  Am constatat că cele mai multe versete de jurământ nu au beneficiat de comentariul ştiinţific cuvenit şi acest lucru probabil din cauză că ştiinţa nu a descoperit sensurile şi conţinuturile lor decât târziu, după trecerea a secole de la momentul revelaţiei.  Mai sunt încă numeroase versete de jurământ,  al căror tâlc nu a fost descoperit de ştiinţă.

Avem astăzi obligaţia de a ne opri îndelung şi de a comenta ştiinţific versetele de jurământ al căror conţinut ştiinţific ne-a devenit, sensurilor cuvintelor Lui ALLAH     Preaînaltul:

Jur   pe   cerul   cu  zodii. (Buruj:1).

Din dicţionarele explicative aflăm că “buruj” este pluralul de “burj”, care înseamnă „edificiu înalt, măreţ”. Prin el este desemnată fiecare constelaţie şi nu doar fazele Soarelui, Lunii şi ale planetelor faţă de aştri. Există douăsprezece constelaţii, numite “buruj”, adică ”zodii”, cunoscute din timpuri străvechi. Soarele trece prin fiecare din aceste zodii vreme de o lună,  în vreme ce Luna trece prin fiecare dintre ele

vreme de două zile şi o treime de zi. În comentariul ştiinţific simplificat

asupra constelaţiilor, aşa cum le-a descoperit ştiinţa astronomiei în secolul al XX-lea, musulmanul găseşte o idee generală despre zodiile

cerului, pe care Domnul a jurat şi a numit una din surele Cărţii Sale s

finte cu numele lor.

2   –   Structura   Universului:

Crearea     cerurilor     şi   a  pământului este mai mare decât crearea oamenilor,  dar cei  mai mulţi oameni nu ştiu. (Ghafir: 57).

Când a privit prin lunetă, construită chiar de el, Galileo Galilei a descoperit,  în anul 1609, lucruri care l-au uimit.  În decursul celor patru secole care au urmat, omul a construit observatoare astronomice dezvoltate, cum sunt cele de pe muntele Palomar şi de la Kitt Peak, în Statele Unite, observatorul de pe muntele Semirodriki din Caucaz.

Astronomii continuă să descopere cu ajutorul acestor instrumente, în fiecare zi, lucruri uluitoare în acest Univers imens. Omenirea, aşa cum a afirmat învăţatul Piker, nu va înceta să sondeze adâncurile Universului, dar ea nu va cunoaşte din Univers decât atât cât cunoaştem despre o picătură de apă dintr-un ocean, sau aşa   cum spunea Newton,     descoperitorul legii gravitaţiei, cu peste trei sute de ani în urmă: ”Nu ştiu cum par în ochii lumii, dar în faţa mea par ca şi cum aş fi un băieţaş care se joacă pe plaja mării şi se bucură din când în când de găsirea unei pietre lucioase sau a unei cochilii extrem de frumoase, în vreme ce dinaintea mea se întinde oceanul adevărului, fără ca nimeni să-i

sondeze adâncul”.

3 – Lumea galaxiilor:

Galaxia este unitatea de bază în structura Universului.       Ea constă din grupări uriaşe de aştrii şi planete,  numite nebuloase, atunci când sunt acoperite de fum sau praf cosmic.  Galaxiile sunt variate:  o galaxie pigmeu este compusă din zece milioane de aştrii, pe când o galaxie gigant poate să fie compusă din zece mii de miliarde de stele,

legate unele de altele prin forţa gravitaţiei. Galaxia noastră, numită Calea Lactee, din care face parte sistemul nostru solar, este alcătuită din

circa o sută de miliarde de aştrii, între care şi Soarele, care este un astru de mărime mijlocie, în vreme ce alţi aştri sunt mai mari decât Soarele de

zeci sau sute de ori. Calea Lactee apare prin telescop ca un disc, cu

diametrul de nouăzeci de mii de ani lumină şi cu grosimea de cinci mii de ani lumină (un an lumină este egal cu aproximativ zece mii de miliarde de kilometri). În vreme ce lumina Lunii ajunge la noi într-o secundă şi o treime, şi lumina Soarelui în opt minute, aceasta are nevoie de o sută de mii de ani pentru a parcurge distanţa dintre cele două limite ale diametrului Căii Lactee (lumina parcurge trei sute de mii de kilometri pe secundă). Dar există galaxii mai mari decât aceasta de zeci de ori şi în Univers au fost numărate până în prezent aproximativ o sută de miliarde de galaxii, toate rotindu-se şi alergând cu viteze diferite. Pământul se roteşte în jurul Soarelui cu o viteză de aproximativ treizeci de kilometri pe secundă, iar Soarele se roteşte cu o viteză de 19,7 kilometri pe secundă în raport cu aştri din vecinătatea lui. Cea mai rapidă galaxie este cea care a fost numerotată cu 290. 2-3, viteza ei ajungând reprezinte 36% din viteza luminii, adică 108 mii de kilometri pe secundă.

Stelele şi galaxiile nu sunt distribuite la întâmplare în Univers.

Stelele se adună unele cu altele pentru a forma o galaxie, galaxiile se adună unele cu altele pentru a constitui un grup local compus din zeci de galaxii, grupurile locale se adună unele cu altele pentru a alcătui constelaţii de galaxii, compuse din câteva mii de galaxii,  iar constelaţiile de galaxii se adună câte cinci-şase pentru a alcătui o super-constelaţie de galaxii. Stelele sunt piatra de construcţie a galaxiei, galaxia este o casă în Univers, grupul local este un sat în Univers, constelaţia de galaxii este un oraş în Univers, iar superconstelaţia de galaxii este una din numeroase lui capitale, conform comparaţiei savanţilor astronomi.

Astronomii au reuşit până în momentul de faţă să numere trei mii de constelaţii de galaxii în emisfera sudică a Universului.

Dar structura Universului nu se opreşte la această limită, ci constelaţiile de galaxii se adună în grupuri de câte cinci-şase pentru a alcătui o super-constelaţie de galaxii, ale cărei dimensiuni ajung la două sute de milioane ani lumină şi a cărei masă este de zece milioane de miliarde de ori mai mare decât masa Soarelui. Galaxia noastră Calea Lactee nu este decât o parte dintr-o superconstelaţie, compusă din zece mii de galaxii.

Aceste cifre despre stele, despre galaxii, despre grupurile şi constelaţiile de galaxii, îl ajută pe credincios să înţeleagă ceva din sensul

cuvintelor Lui ALLAH PreaÎnaltul:

Pe cer şi pe ceea ce l-a înălţat. 

(Aş-Şams:     5)

şi   despre   măreţia   jurământului   Său   pe   cer, îndemnându-l să fie smerit în faţa măreţiei Creatorului Universului,

atunci când citeşte cuvintele Lui ALLAH PreaÎnaltul:

Binecuvântat este Cel care a făcut zodii în cer şi a făcut în el o candelă şi o  

lună luminoasă. (Al-Furqan: 61).

Constatăm, de asemenea, că

cifra de o sută de miliarde de galaxii din Univers, cea mai mică dintre ele

alcătuită din mii de miliarde de stele, care aleargă fiecare pe orbita ei cu

viteze uriaşe diferite, fără să se ciocnească între ele, în virtutea legii gravitaţiei, ne dă (această cifră) o idee despre sensul cuvintelor Lui ALLAH Preaînaltul:

‘Crearea cerurilor şi a pământului este mai mare decât crearea oamenilor, dar cei mai mulţi oameni nu 

ştiu. (Ghafir: 57),

(în privinţa măiestriei splendide) şi despre sensul cuvintelor Lui ALLAH PreaÎnaltul:

ALLAH ţine cerul şi pământul ca să   nu   se   prăbuşească. (Fatir:    41)

cu ajutorul legilor care guvernează orbitele corpurilor cereşti. De aceea, crearea cerurilor şi a pământului au reprezentat semne pentru aceia care au minte:

În crearea cerurilor şi a pământului şi în schimbarea nopţii şi a 

zilei sunt semne pentru cei dăruiţi cu minte. (Aal Imran:  190).

Einstein – unul din marii savanţi care au crezut în Dumnezeu –  a afirmat în acest sens: ”Vreau să ştiu cum a creat Dumnezeu pământul . . . Vreau să ştiu gândurile Lui . . . Toate celelalte în afară de aceasta sunt detalii . . . Dumnezeu este un Creator iscusit, nu este rău . . . Dumnezeu nu se joacă cu zarurile în Univers . . .” Einstein a continuat până la sfârşitul vieţii sale, în anul 1955, să cerceteze legile pe care se bazează sistemul cerurilor şi al pământului.

Comentariu

Einstein a fost unul dintre evreii care au crezut cu adevărat în Dumnezeu,  adeverindu-se cuvintele Lui ALLAH  Preaînaltul:

Printre ei sunt şi credincioşi, dar cei mai mulţi dintre ei sunt nelegiuiţi. (Aal Imran: 110).

El avea frică de Dumnezeu şi a fost unul dintre savanţii care a meritat cu adevărat titlul de ”învăţat”, conform definiţiei

coranice a învăţatului:

Şi se tem de ALLAH singuri învăţaţii dintre 

robii Săi. (Fatir: 28).

Dacă Einstein ar fi cunoscut ceea ce spune

Coranul Cel Sfânt şi cu deosebire versetele referitoare la astronomie, probabil că ar fi devenit unul din marii credincioşi musulmani în Coranul Cel Sfânt şi în mesajul Trimisului cel nobil. Este de ajuns să privim cu atenţie la cuvintele lui Einstein: ”Dumnezeu nu s-a jucat cu zarurile în Univers” şi la ceea ce se spune în surat Al-Anbiya:

Noi nu am creat  cerul şi pământul şi ceea ce se afla între ele, jucându-Ne/ Dacă  am fi voit  Noi să facem o joacă,  am fi făcut-o (din lucrurile apropiate) de Noi, dacă am fi făcut-o/ Dimpotrivă, Noi lovim cu adevărul     (sistemul),   deşertăciunea (teoriile   materialiştilor   în legătură cu hazardul şi cu veşnicia) şi o facem să dispară şi iată că  ea este ca şi moartă. Şi va fi vai de voi pentru ceea ce Îi puneţi Lui în seamă ! (Al-Anbiyaa:  16-18).