Religia islamică la care chemăm oamenii să o adopteze ca ghid în viață nu este același cu cel denumit de conducătorii musulmani al estul din zilele noastre. Ei nu au respect față de Legea Divină căci adesea ei o încalcă fără nicio ezitare ci de bunăvoie. Astfel, când
iau o decizie legată de lucrurile proprii nu simt nevoia să îi fie supus, în schimb urmează o lege dată de oameni împrumutată de la unele țări europene și uneori Legea Divină atunci când se potrivește nevoilor și dorințelor lor. Ei sunt astfel vinovați de nedreptate față de amândouă, atât față de om cât și față de Dumnezeu, căci aleg din fiecare parte nu ceea ce este drept pentru ei, ci numai ce le-ar servi ambițiilor personale, poftelor sau lăcomiei lor.

Islamul pe care noi îl cunoaștem este mai degrabă cel care doboară regii aroganți și tiranii insolenți din pozițiile lor mândre de putere. Îi fac supuși Legei Divine, alături de alți bărbați sau femei sau îi doboară odată pentru totdeauna, deoarece:

…în ceea ce privește spuma ea se duce fără urmă, în vreme ce ceea ce le este oamenilor spre folos rămâne mereu pe pământ. (Ar-Ra`d 13:17)

În acest domeniu, islamul, și ca o consecință, nu va exista niciun tiran căci nu tolerează tirania, și nici nu va permite vreunui om să supună alți oameni sau să le impună voința lor, cu excepția lui Dumnezeu și a Trimisului său care au poruncit numai ceea ce este bun și drept. Conducătorul într-o asemenea comunitate, ca o parte a obligațiilor sale față de om și Dumnezeu, va fi îndatorat să aplice Legea Divină, iar mai departe el nu va fi învinovățit dacă oamenii pe care îi conduce i se vor supune sau nu. Ei ar putea într-o situație atât de legală să nu îi respecte poruncile. Acest lucru a fost clar explicat de primul calif, Abu Bakr (Allah să fie mulțumit de el) când a spus „Să mă urmați atâta timp cât eu mă supun lui Dumnezeu cu respect față de voi, și dacă s-ar întâmpla să mă rătăcesc de la supunerea față de Dumnezeu, atunci în acest caz nu sunteți obligați să mă urmați”. Astfel, un asemenea conducător în islam nu are drept mai mare să se atingă de finanțele publice sau de legislația statului decât cel mai umil dintre urmașii lui. Chiar mai mult, nimeni nu ar avea niciun drept într-un asemenea domeniu precum islamul, să-i conducă pe alții, după alegerea sa pe un post de conducere pe care restul membrilor l-ar fi ales de bună voie, într-o manieră liberă, dreaptă și imparțială fără o influență asupra votanților.

Un asemenea stat islamic nu numai va elibera cetățenii lui de toți tiranii dar va păzi libertarea lor de orice agresiune ce vine din exterior, fie sub forma unei exploatări imperialiste sau a unei amenințări. Acest lucru se datorează faptului că islamul este o religie de glorie și victorie și nu poate tolera ca oamenii să se prosternerze în fața falsului dumnezeu al imperialismului. Islamul prescrie un foarte simplu cod de viață pentru om. Îi cere să se străduiască să obțină mulțumirea lui Dumnezeu, să se supună Lui, să îi urmeze poruncile și să iasă în față cu toate sursele pe care le are la dispoziție pentru a lupta împotriva spectrului blestemat al imperialismului și tiraniei.

Atunci să permitem oamenilor să se întoarcă spre islam deoarece acum este momentul în care toți ar trebui să se adune sub steagul lui pentru a șterge de pe pământ toate urmele imperialismului. Aici se află singura speranță a omenirii pentru eliberarea sa de gheara acestui spectru care încă umbrește lumea. Aici este calea spre adevărata libertate care nu permite sclavia, permite oamenilor libertatea în gândire, acțiune, proprietate iar religia le păzește integritatea și onoarea. Din aceste motive ar trebui să devenim musulmani demni de Dumnezeu, Cel pe care îl adorăm – pe a Cărui cale o căutăm, calea pe care El a ales-o pentru noi:

În ziua aceasta, am desăvârșit religia voastră și am împlinit harul Meu asupra voastră asupra voastră și am încuviințat Islamul ca religie pentru voi! (Al-Ma’idah 5:3)

O asemenea reformație radical influențată de islam nu este prin niciun mijloc una limitată îngrădită numai comunității musulmane, dar pe de altă parte prin propria natură universală prin caracterul său. Nu este nimic mai puțin decât o binecuvântare pentru lumea din ziua de azi care este atât de afectată de războaiele nimicitoare, cu un al treilea război mondial ce pare cât mai aproape la orizont.

Lumea din ziua de azi este împărțită în două mari blocuri de puteri – blocul capitalist și cel comunist, fiecare ducând împotriva celeilate o lupta crâncenă pentru capturarea pieții globale precum și a unor importante puncte strategice pe glob. Cu toate astea, ei, în ciuda tuturor diferențelor încă rămân unul și același lucru căci amândouă sunt imperialiste în perspectivă și caută să înrobească alți locuitori ai pământului. Ele ambele sunt nerăbdătoare să captureze maximul de resurse posibile, atât umane cât și materiale. Alte ființe umane sunt după părerea lor nu mai bune decât alte bunuri materiale.

O numesc puterea umană sau simple instrumente cu care să realizeze aranjamente vicioase.Dacă lumea islamică ar trebui ca un întreg să se ridice împotriva tiraniei barbare a puterii imperialiste moderne – cum este pe cale să realizeze – poate efectiv să încheie toate rivalitățile internaționale și neîntelegerile ce constituie o amenințare atât de mare pentru securitatea și pacea mondială. Țările musulmane pot cu ușurință să formeze un bloc de putere propriu. Datorită poziției geografice excelente un asemenea bloc de putere a națiunilor musulmane ar deține cheia unei balanțe de putere în comitetul națiunilor globului, situate ca și cum ar fi la mijloc de drum între noua și vechea lume. Apoi vor fi liberi să formeze alianțe pentru păstrarea intereselor comune decât să servească imperialismului estic sau vestic.

Islamul este singurul viitor al omenirii, iar ieșirea sa victorioasă din războiul ideologiei prezente este singura garanție a salvării omului. Dar important precum triumful islamului este pentru viitorul omenirii, realizarea ei nu este de asemenea doar o simplă iluzie.

Poate fi afectat, dacă oamenii care deja se află în mrejele lor și căreia le sunt loiali ar trebui în momentul de față să se angajeze pentru gloria și triumful său. Pentru acest scop, ei nu au nevoie de niciun ajutor din exterior. Un asemenea triumf al islamului, pentru omul modern, ar însemna desființarea umbrelor amenințătoare ale apariției conflagrației întregii lumi, ceea ce ar însemna nicio cădere nervoasă, nicio tensiune fizică sau psihologică, de fapt un cămin fericit și pace si liniște mondială.

Cu toate astea, există un alt aspect al acestei chestiuni. Vestul modern a obținut un succes imens în domeniul științei, cu toate astea, în privința omenirii rămâne la fel de sălbatic sau înapoiat ca întotdeauna. Sub dominația sa, știința a evoluat dar omul a rămas în urmă pierzându-și tot respectul față de valorile înalte ale vieții umane. Civilizația modernă a pus accent mai mult pe materie decât pe spirit, a acordat mai multă importanță senzualității decât spiritualității având ca rezultat faptul că oamenii au oferit mai multă atenție plăcerilor lor personale și propriului interes decât străduința pentru prosperitatea comună. De aceea, omul modern este tât de implicat în plăcerile lui senzuale. Un asemenea stadiu poate cu greu duce la progresul omenirii căci nu înseamnă numai progres material și evoluție ștințifică dar și eliberarea omului de dominația apetitului animalic. Aici intervine islamul, poate singur face omul sa progreseze și cu adevărat să avanseze.

Progresul nu înseamnă dezvoltarea căilor aeriene, bombe atomice, radiouri, lămpi electrice după cum unii oameni rătăciți pot crede.

Aceste lucruri nu oferă niciun criteriu pentru a judeca progresul în termeni umani. Criteriul său ar fi mai degrabă: dacă omul este dominat de poftele animalice sau el le controlează? Are el capacitatea de a se ridica deasupra acestor pasiuni oarbe sau este el doar simplă jucărie în mâinile pasiunilor sale scăpate de sub control? Dacă pentru ei el nu este mai bun decât un simplu sclav atunci el este departe de a fi obținut vreun progres real sau evoluție. El ar putea în asemenea caz să fie pe bună dreptate considerat ratat ca și om, în ciuda descoperilor sale uimitoare în domeniul științei și cunoașterii.

Acest criteriu, cu toate astea, nu este unul autoritar inventat de religie sau moralitate. Nu este o viziune ci o realitate, cu sinceritatea cu care istoria este martoră căci este foarte bine înrădăcinată în natura umană și realitatea fundamentală deoarece oamenii nu au reușit niciodată să își controleze puterea și gloria și să contribuie pentru bunăstarea și evoluția rasei umane odată ce au căzut pradă vieții extravagante și luxoase. Ce a doborât mândra Grecia antică? Dar Imperiul Roman? Cum se face că gloria Persiei antice și cea a lumii islamice față de sfârșitul perioadei abaside a dispărut treptat? În final, nu ne amintim totuși cum Republica Franceză cu oamenii săi în totalitate implicați în plăceri trupești au dispărut? Ei au cedat în fața inamicilor săi aproape imediat. Ei nu au putut rezista în fața lor căci ei erau mult mai preocupați de plăcerile lor personale decât erau de apărarea patriei lor. Erau mult mai preocupați de protejarea Parisului suprapopulat cu sălile sale pentru dans de mâinile inamice decât erau pentru răscumpărarea numelui și onoarei națiunii lor odată mândră și curajoasă.

Uneori, la America se face referire, de către unii oameni prost informați în Est, ca un exemplu a unei națiuni cufundate în plăceri lumești, dar cu toate astea, puternică și măreață cu cele mai ridicate realizări materiale din lume. Dar acești oameni uită că America este încă o națiune tânără în sensul spiritual și material.

–         Finalul părții a patra –

Grupul de discutii Islam Romania / Resurse Islamice