De ce a creat Dumnezeu?
Din punctul de vedere al lui Dumnezeu, o altă întrebare este mai importantă: „De ce a creat Dumnezeu lumea?” Această întrebare trebuie adresată, pentru că omenirea nu este, în fapt, cea mai mare creaţie a Sa. Dumnezeu ne spune în capitolul Ghafir al revelaţiei finale:
,,Crearea cerurilor şi a pământului este mai mare decât crearea oamenilor, dar cei mai mulţi oameni nu ştiu.” (Coran 40: 57).
Compoziţia fiinţelor umane este de departe mult mai puţin complexă decât compoziţia universului în care ele există. Oricum, foarte puţini oameni reflectează asupra acestei realităţi. Din cauza aparentei supremaţii a fiinţelor umane asupra celorlalte creaturi de pe acest pământ (oamenii călătoresc în spaţiu, dezvoltarea continuă a tehnologiei şi a cunoaşterii), omenirea, în fiecare eră, devine arogantă şi se consideră pe sine drept cea mai importantă creație. Merită notat faptul că majoritatea descoperirilor uimitoare ale omenirii nu privesc fiinţa umană, ci lumea înconjurătoare. Eforturile se concentrează asupra lumii materiale mai degrabă decât asupra celei umane. În acest verset, Dumnezeu dezvăluie fiinţelor umane statutul lor real în această lume. Omenirea este doar o mică parte a ceea ce a rezultat din actul miraculos al creaţiei divine. Aşadar, pentru a înţelege de ce a creat Dumnezeu omenirea, individul trebuie mai întâi să răspundă întrebării fundamentale privind motivul pentru care Dumnezeu a creat.