În lumea musulmană, care cunoaşte mulţi medici renumiţi, influenţa lui Avicenna transpare şi ca filozof şi mistic. El se remarcă prin căutarea unei cunoaşteri complexe , care este în acelaşi timp de natură intelectuală, experimentală şi intiuitivă.  Are faima de a fi scris peste 250 lucrări în arabă şi persană, dar din nefericire încercarea sa de a defini ceea ce era cunoscut drept „înţelepciune orientală” nu ne-a parvenit decât fragmentar.

Spre exemplu, în povestirea lui Hayy Ibn Yaqzan, Avicenna descrie într-o modalitate autobiografică drumul său spre un Orient mistic – lume a luminii negrăite şi nevăzute, în compania unui înger călăuzitor. Culegerea sa de povestiri spirituale va influenţa gândirea şiită „iluministă” de mai târziu şi în special pe misticul Sohrawardi.

Dar cartea care demonstrează culmile spirituale pe care a ajuns Avicenna este fără îndoială Kitab al-Shifa, sau Cartea Vindecării Sufletului, într-o traducere directă. În această lucrare, el alcătuieşte inventarul cunoştinţelor greco-musulmane din epoca sa, stabilind şi o listă a ştiinţelor: ştiinţe filozofice, ştiinţe umane, ştiinţe pure, aplicate şi naturale, ştiinţe ale astronomiei sau economiei.

Prin traducerile făcute în ebraică şi latină, la Toledo, în secolul XII, opera sa, alături de creaţiile altor mari gânditori ai islamului, va ajunge în Europa apuseană, unde rolul său va fi deosebit de important în medicină şi filosofie. Influenţa sa europeană a fost atât de mare, încât a dat naştere unui adevărat „avicennism latin” cu discipoli creştini foarte importanţi, precum Roger Bacon, John Dunn Scott (unul dintre fondatorii filosofiei scolastice), Sfântul Toma d’Aquino, Sfântul Albert cel Mare, Geoffreyy Chaucer şi chiar Sfântul Augustin, unul dintre Părinţiii Bisericii Romano-Catolice.

Fără a forţa nota aprecierilor la adresa sa, Avicenna este printre pionierii bazelor ştiinţifice ale aventurii cunoaşterii umane. Filosoful René Descartes s-a numărat printre primii gânditori moderni care au fost influenţaţi de Avicenna. Spre sfârşitul vieţii sale, persecuţia împotriva musulmanilor şiiţi se înteţeşte sub ordinele sultanului Mahmud din Ghazna, un sunnit fanatic.

Avicenna s-a văzut silit să-şi găsească refugiul în Hamadan. În anul 1023, a fost nevoit să fugă în Ispahan, unde şi-a petrecut ultimii 14 ani din viaţă  sub protecţia emirului Alaaddowleh, care l-a însărcinat să facă noi cercetări în domeniul astronomiei. Moare tot la Hamadan, în luna lui iunie (august, după alte surse istorice), anul 1037, pe când avea doar 57 ani.

Poate că Dante Alighieri a ştiut cel mai bine care a fost soarta lui Avicenna după ce a părăsit acest plan. Marele scriitor italian îl aminteşte pe Avicenna în Divina Comedie, unde ilustrul spirit mahomedan aşteaptă în „antecamera Raiului” alături de alte figuri emblematic-pozitive, de facturi non-creştine, precum Vergiliu, Averroes, Homer, Horaţiu, Ovidiu, Socrate, Platon şi chiar Saladin, celebra căpetenie musulmană care s-a remarcat în luptele contra cruciaţilor!

sursa: descopera.ro