Sunt anumite calificări care sunt aşeptate de la un lider musulman?

Jamal Badawi răspunde:

În primul rând un lider sau căpetenia statului trebuie să fie musulman. Unii se pot întreba dacă acest aspect este diferit de democraţie. Da, este diferit, pentru că un stat islamic, aşa cum am menţionat mai devreme, nu este un stat secular care să acopere doar nevoile materiale ale oamenilor, dar este şi un stat ideologic, fiin bazat pe aplicarea legii islamice aşa cum a fost ea pogorâtă de Dumnezeu. Este total ilogic să avem aşteptări de la cineva care nu crede în legea islamică sau în Dumnezeu de a implementa legile Lui. Trebuie să discutăm deschis şi lipede. Cu siguranţă nu vom putea alegem un preşedinte al Statelor Unite dacă el declară în mod făţiş că nu este de acord şi nu crede în Constituţia Statelor Unite. Coranul este văzut drept constituţie a unui stat islamic şi a musulmanilor. Credinţa în Coran ca şi cuvânt a lui Dumnezeu reprezintă o etapă necesară pentru implementarea lui. Este total ilogic ca oamenii să-şi pună încrederea într-o persoană care nu crede în Dumnezeu sau în profeţia lui Mohammed, că ar implementa ceva în care nu crede. A spune că cel care conduce statul islamic trebuie să fie musulman nu înseamnă în niciun fel că acesta ar fi un stat exclusivist, în sensul eliminării celorlalţi sau negării lor. În mod contrar găsim că Islamul permite nemusulmanilor care nu se luptă împotriva musulmanilor sau nu le fac vreun rău trăind sub protecţia lor. Ei au deasemenea drepturi si obligaţii comparabile cu ale musulmanilor, aşadar există un fel de protecţie sau siguranţă a drepturilor lor în ceea ce priveşte libertatea de conştiinţă. Aceasta nu exclude nemusulmanii, ci doar că acei conducători trebuie să fie musulmani.

A  doua condiţie de bază este ceea ce unii dintre jurisprudenţi numesc ‘adala. ’Adala ar trebui să implice mai multe lucruri findamentale, una dintre ele fiind aceea ca persoana să nu aiba niciun dubiu în ceea ce priveşte credinţa. În al doilea rând ca acea persoană să nu aibă probleme de comportament în termeni de comportament moral şi lipsa de inovaţii în unele părţi ale credinţei. A treia condiţie o reprezintă abilităţile necesare unui şef de stat: abilitate fizică, mentală, curaj şi abilitate în protejarea comunităţii credincioşilor. Alte două condiţii sunt discutabile – una dintre ele se referă la faptul că o persoană nu ar trebui să caute să devină preşedinte sau conducător. Baza acestui lucru se regăseşte în recomandarea Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) că nu ar trebui să numim pe cineva care îşi doreşte neapărat această poziţie. Odată, când un companion de-al Profetului, o persoană foarte pioasă, pe nume Abu Dhar Al-Ghifari a venit la Profet şi i-a cerut să îl numească responsabilul unei regiuni anume, iar Profetul nu l-a numit. Ei au concluzionat că, dacă o persoană a cerut şi Profetul a refuza, înseamnă că există un motiv anume în acest lucru. Părerea mea este cu atât mai justificabilă cu cât este voba de intenţia clară a individului şi că cei la care a făcut referire Profetul sunt persoanele care caută o poziţie de putere şi autoritate pentru a servi propriilor scopuri materiale sau egoului. Dacă apare această nevoie şi o persoană se oferă spre serviciu este de fapt vorba de un sacrificiu mai mult decât de un beneficiu. Nu este vorba de un picnic ci este vorba de o funcţie foarte dificilă cu foarte mare responsabilitate. În al doilea rând, în ceea ce priveşte companionul Abu Dhar, Profetul i-a explicat că el este prea moale. El ştia cât de pios ete acel companion însă i-a spus „Eşti prea moale Abu Dhar, iar aceasta este o mare responsabilitate, iar în Ziua Judecăţii vei fi responsabil de ea”. Jurisprudenţii au concluzionat de asemenea, însă, că o persoană se poate oferi totuşi. În capitolul Yusuf din Coran, pe când acest profet se afla în casa Faraonului, el s-a oferit: „” (12:55).

O altă discuţie este legată de originea Quraişită, un descendent al familiei Porfetului Muhammed. Esită o reltare a Porfetului în care spune că imamii ar trebui să fie din Quraiş, însă oamenii uită să citeze si restul relatării, în care Profetul condiţionează aceasta atât timp cât ei fac dreptate, se ţin de promisiunile lor şi se comportă cu compasiune atunci când li se crere compasiune şi milă. Totuşi numeroşi jurisprudenţi au spus că acest hadis nu înseamnă că toţi succesorii Profetului sau cei care ar deveni şefi ai statului islamic ar trebui să fie dintre quraişiţi. Pentru că dacă ar fi fost astfel, ar fi fost contrazisă libertatea alegerii în ceea ce priveşte alegerea conducătorilor pe care o găsim menţionată în mod clar în Coran, dar şi în Tradiţia Profetică şi în comportamentul celor mai apropiaţi companioni ai Profetului. Sensul potrivit se regăseşte probabil în zilele timpurii ale Islamului, când societatea încerca să înfrângă orientările tribale ale ei, iar dacă un conducător ar fi fost ales din orice alt trib decât cel mai puternic şi mai respectat dintre triburi, Quraiş, ceilalţi arabi rebeli nu ar fi ascultat de ei. Aveau încă tribalism în sângele lor, aşadar ar fi fost în interesul ordinii publice şi unităţii musulmanilor să se asigure că şeful statului provenea din renumitul şi recunoscutul trib Quraiş.

După cum a explicat Ibn Khaldun insistarea ca toţi succesorii şi conducătorii să provină din familia profetului nu şi-a fi avut rostul, având în vedere că nu face parte din obiectivele legitime din învăţăturile islamice în ceea ce priveşte sistemul de guvernare. Aceasta nu este o cauză bună în sine. Opinia pe care o accept cu umilinţă este aceea că, ceea ce s-a intenţionat atunci nu a fost ceva permanent, dar acer a funcţionat la acea vreme. 

sursa: Interviuri cu Jamal Badawi