Cat despre Muhammed, el avea un sprijin „exterior”, protectia unchiului sau Abu Talib, noua capatenia a clanului  hasemit. Casatoria cu Khadija i-a furnizat sprijinul „launtric”. Ea era unica sa sotie, careia ii impartasea grijile si aspiratiile sale. Khadija a fost foarte atenta cu el pana la moartea sa, survenita douazeci si cinci de ani mai tarziu. Muhammed  i-a cinstit intotdeauna memoria  si vorbea despre ea numai cu cuvinte dragastoase, in asa fel incat i-a trezit gelozia viitoarei sale sotii, Aysha.

   În această perioadă a vieţii lui, Muhammed a călătorit mult. Apoi, pe la 40 de ani (610 d.Ch.), el a început să se retragă pentru a medita într-o peşteră pe Muntele Hira în afara Meccăi unde a avut loc primul mare eveniment al Islamului. Într-o zi, pe când stătea în peşteră, el a auzit o voce, mai târziu indentificând-o ca fiind cea a îngerului Gavriil, care i-a poruncit: „Citeşte! În numele Domnului tău care a creat, care a creat pe om din sânge închegat!”   De trei ori Muhammed a susţinut că nu e capabil să o facă, dar de fiecare dată porunca i-a fost repetată. În sfârşit, Muhammed a recitat cuvintele a ceea ce reprezintă acum primele cinci versete ale capitolului 96 din Coran, cuvinte care îl proclamă pe Dumnezeu creator al omului şi sursa întregii ştiinţe.

La început Muhammed a divulgat experienţa lui numai soţiei şi cercului foarte apopiat. Dar cu cât a avut  mai multe revelaţii care proclamau unicitatea Dumnezeului universal, adepţii lui au crescut la număr, la început printre săraci şi sclavi, dar mai târziu şi printre oamenii de vază ai Meccăi.

Revelaţiile pe care le-a avut în această perioadă şi cele pe care le-a avut mai târziu sunt toate încorporate în Coran, Scriptura Islamului.

Nu toţi au acceptat mesajul lui Dumnezeu transmis prin Muhammed. Chiar şi în propriul lui clan au fost unii care au refuzat învăţăturile lui şi mulţi comercianţi s-au opus în mod activ mesajului. Paradoxal, aceasta opozitie, a servit la intensificarea sensului misiunii lui Muhammed şi înţelegerii a felului în care Islamul diferă de păgânism. Credinţa în unicitatea lui Dumnezeu este cea mai importantă în Islam: şi acest concept sta la baza intregii dogme islamice. Versetele coranice subliniază unicitatea lui Dumnezeu, îi avertizează pe cei care o neagă că îi aşteaptă o pedeapsă iminentă, şi declară nemărginită compasiune acelora care se supun voinţei Lui.

Aceste versete vorbesc necontenit de  Ultima Judecată, când Dumnezeu, Judecătorul, va pune în balanţă credinţa şi faptele fiecărui om, răsplătindu-l pe credincios şi pedepsindu-l pe păcătos. Deoarece Coranul a respins politeismul şi a subliniat responsabilitatea morală a omului în imagini puternice, a prezentat o shimbare solemnă pentru meccanii mondeni.