VÂRSTA PĂMÂNTULUI ŞI FORMAREA LUI
Adnan Ash-Shareef
“Şi pământul, după aceea , l-a întins” (An-Nazi’at : 30).
“Şi pe pământ şi pe ceea ce l-a făcut întins” (Ash-Shams: 6).
“Şi la pământ, cum este el întins?” (Al-Ghashiyah: 20).
1. Când şi cum s-a format pământul?
Studiile geologice apreciază că pământul s-a format în urmă cu aproximativ 4 miliarde şi jumătate de ani, adică la 10 miliarde de ani după formarea Universului şi după apariţia a numeroase galaxii şi stele. Aceasta pentru că cea mai îndepărtată stea de noi – Al – Cazar – se află la o distanţă de 13 miliarde de ani lumină, adică lumina sa a avut nevoie de 13 miliarde de ani ca să ajungă la noi şi acest lucru înseamnă că ea există de atunci. Anul lumină este egal cu aproximativ zece miliarde de kilometri, mai exact nouă mii patru sute şaizeci de kilometri. Următoarele versete coranice fac referire la faptul că pământul s-a format după numeroase alte stele:
“Sunteţi voi mai greu de făcut sau cerul pe care L-a înălţat El?/ El a ridicat bolta lui şi l-a orânduit pe deplin,/ El a făcut întunecată noaptea lui şi a scos la iveală ziua lui/ Şi pământul, după aceea, l-a întins.” (An-Nazi’at : 27-30).
În ceea ce priveşte apariţia pământului, studiile geologice indică faptul că el s-a format din mici corpuri cereşti numite planetoide, care s-au atras şi s-au ciocnit, iar apoi s-au unit datorită forţei gravitaţionale care leagă corpurile cu volum şi cu greutate mare. Aceste planetoide, la rândul lor, îşi au originea în masa primordială din care s-a format Universul. Numeroasele deschizături de pe suprafaţa globului pământesc şi focul şi lava care ard în interiorul lui sunt dovezi ştiinţifice care sprijină această teorie ştiinţifică referitoare la formarea pământului.
2. Formarea pământului
Pământul este sferoid aplatizat şi nu este perfect sferic, aşa cum ne apare după ce a fost fotografiat din sateliţi, începând din anul 1958. Datorită rotirii în jurul axei proprii pământul se umflă foarte mult la ecuator şi se aplatizează în zona polilor. Circumferinţa pământului la ecuator este de 12 756 kilometri. Diferenţa mică, de numai 43 kilometri, dintre cele douădiametre ale pământului îl face să pară sferic, când, în realitate, el este sferoid, aplatizat. Învăţaţii greci antici Pitagora, Aristotel, Ptolameu au afirmat că pământul este sferic. Faptul că el este sferoid a fost stabilit pe baza calculelor de către savantul Newton, în secolul XVII (1687), care a constatat că diametrul pământului la ecuator este mai mare cu 1/231 decât diametrul său dintre Polul Nord şi Polul Sud. Coranul cel Sfânt a indicat, în mod categoric, că pământul are o formă sferoidă aplatizată, prin cuvintele “la întins”, “l-a făcut întins”, “întins” şi “înfăşoară”. În aceasta constă miracolul ştiinţific al Coranului, care este una din dovezile categorice ale faptului că el a fost revelat de Stăpânul lumilor.
3. Straturile Pământului
“Allah este Cel care a creat şapte ceruri şi tot atâtea pământuri”
Orice lucru care se înalţă deasupra altui lucru este pentru acesta din urmă cer, acoperiş sau plafon. Prin analogie cu acest sens lingvistic general al cuvântului cer, fiecare strat din învelişul atmosferic care înconjoară pământul, este, faţă de el, un cer şi la fel sunt şi stelele şi planetele şi, având în vedere că pământul este alcătuit din straturi, fiecare din aceste straturi este cer pentru ceea ce se află dedesubtul său. Următoarele versete sfinte se referă la straturile pământului şi la învelişul atmosferic al pământului şi stabilesc numărul lor la şapte:
“Allah este Cel care a creat şapte ceruri şi tot atâtea pământuri. Între ele, coboară porunca [Sa], ca să ştiţi că Allah este cu putere peste toate şi că Allah cuprinde toate lucrurile cu ştiinţa Sa ”(At-Talaq: 12);
“Apoi, S-a întors către cer care era un fum şi i-a zis lui şi pământului: “Veniţi amândoi de voie sau fără de voie” Şi au răspuns ei: “Venim, supunându-ne de bună voie!”/ Şi le-a hotărât El să fie şapte ceruri, în două zile, şi a orânduit fiecărui cer menirea sa. Şi am împodobit Noi cerul cel mai de jos cu candele, în chip de strajă. Aceasta este orânduiala Celui Puternic şi Atoateştiutor” (Fussilat:11-12).
Savanţii din domeniul cosmosului au descoperit în a doua jumătate a secolului XX că învelişul atmosferic este alcătuit din şapte straturi sau ceruri, aşa cum vom arăta în mod detaliat într-un capitol următor. În ceea ce priveşte pământul, există opinii diferite în privinţa numărului straturilor lui, probabil pentru că pătrunderea în straturile pământului este foarte limitată şi extrem de dificilă. În cea mai documentată sursă ştiinţifică, Enciclopedia Astronomică Larousse, găsim următoarea prezentare:
Pământul se împarte în trei straturi principale, fiecare dintre ele conţinând, la rândul său, alte câteva straturi mai mici:
1 – Scoarţa terestră, care se întinde între 5-10 kilometri sub nivelul oceanelor şi între 30-40 de kilometri sub nivelul continentelor, este alcătuită din trei straturi mai mici:
– Stratul superior, alcătuit din materiale sedimentare
– Stratul mijlociu, alcătuit din rocile granit
– Stratul inferior, alcătuit din roci de bazalt
2 – Învelişul, care se împarte în două secţiuni :
a – Învelişul superior, alcătuit din trei straturi:
– Stratul dur, numit litosferă, care se întinde de la adâncimea de 60 de km până la adâncimea de 100 km în interiorul pământului.
– Stratul vâscos, numit astenosferă, care se întinde de la adâncimea de 100 de km până la adâncimea de 200 km în interiorul pământului.
– Stratul gros, care se întinde de la adâncimea de 200 de km până la adâncimea de 700 km în interiorul pământului.
b – Învelişul inferior, care se întinde de la adâncimea de 700 de km până la adâncimea de 2900 km şi este alcătuit dintr-un strat cu densitate înaltă de metale şi roci.
3 – Nucleul, alcătuit din cea mai mare parte din fier şi puţin nichel, se întinde până în centrul pământului, adică de la 2900 de kilometri până la 6370 de kilometri şi savanţii presupun (accentuăm cuvântul “presupun”), că el se compune din două straturi:
– Nucleul exterior, un strat despre care se presupune că este lichid, care se întinde între 2900 de km şi 5100 de km.
– Nucleul inferior sau sâmburele, un strat despre care se presupune că este solid, care se întinde între 5100 de km şi 6370 de km, adică până în centrul pământului.
Comentariu
Coranul este întotdeauna balanţa şi cuvântul hotărâtor în legătură cu certitudinea oricărei ştiinţe, atunci când există un text care se referă direct la ştiinţa respectivă. Geologii nu au ajuns, încă, la concluzii unitare în privinţa numărului straturilor pământului. Dacă unele surse menţionează nouăstraturi, iar altele doar cinci sau şase straturi, mai devreme sau mai târziu, geologii se vor convinge că pământul este alcătuit din şapte straturi, aşa cum afirmă Coranul cel Sfânt – cuvântul hotărâtor în privinţa corectitudinii ştiinţelor – fie că este vorba de ştiinţele umane , fie că este vorba de ştiinţele materiale sau naturale, ştiut fiind că pătrunderea omului în interiorul cerului şi al pământului va continua să rămână limitată, oricâtă ştiinţă ar avea. Pânăîn momentul de faţă, omul nu a reuşit să pătrundă decât la ceva mai mult de zece kilometri în interiorul pământului şi să exploreze câteva miliarde de kilometri din ceruri. Fără explorarea deplină a cerului şi a pământului, va continua să rămână o barieră de foc şi aramă, aşa cum a glăsuit Allah PreaÎnaltul :
“O, neam al djinnilor şi al oamenilor! Dacă voi puteţi trece dincolo de hotarele cerului şi ale pământului, treceţi!/ Dar, voi nu veţi putea trece, decât cu ajutorul unei puteri!/ Aşadar, pe care dintre binefacerile Domnului vostru le tăgăduiţi?/ Se vor trimite asupra voastră flăcări de foc şi aramă şi nu veţi fi voi ajutaţi “(Ar-Rahman : 33-35).
sursa: Centrul Cultural Islamic Islamul Azi