Toleranța în societatea islamică – 2
-partea a doua-
Mustafa Sibaee
Una din manifestarile tolerantei a fost si situarea moscheilor in imediata vecinatate a bisericilor, reprezentantii clerului crestin avand autoritate deplina asupra enoriasilor lor in privinta treburilor religioase.
Statul nu se amesteca in aceste lucruri, ba mai mult decat atat, intervenea pentru aplanarea divergentelor dintre doctrinele lor, incercand sa-i impace. In perioada Imperiului Bizantin, Melikitii ii persecutau pe coptii din Egipt si le luau bisericile. Cand au cucerit Egiptul, musulmanii le-au restituit coptilor bisericile care le apartinusera si le-au facut dreptate, insa coptii i-au atacat dupa aceea pe Melikiti, razbunandu-se pe ei pentru ceea ce le facusera inainte de cucerirea araba, iar acestia i s-ua plans de aceasta razbunare lui Harun ar-Rasid, care a poruncit sa fie recuparate bisericile pe care pusesera stapanire coptii din Egipt si le-a restituit, dupa ce a intervenit la el patriarhul Melikitilor.
Cat despre liberatatea clericilor in privinta ritualurilor si mentinerii autoritatii asupra enoriasilor lor, fara ca statul sa se amestece in aceste treburi, locuitorii crestini ai acestei tari au simtit ceea ce nu simtisera in timpul dominatiei Imperiului Bizantin. Probabil ca toata lumea isi aminteste atitudinea sultanului Mahomed Cuceritorul, cand a cucerit orasul Constantinopolul, sediul patriarhiei ortodoxe din intregul Orient. El a declarat garantarea averilor, sufletelor, ritualurilor, bisericilor si crucilor tuturor credinciosilor aflati in acest oras si i-a scutit de obligatia serviciului militar. In plus, le-a oferit conducatorilor lor autoritatea in problemele legislative si dreptul de a decide in legatura cu neintelegerile dintre supusii lor, fara ca statul sa se amestece in aceste chestiuni. Locuitorii orasului Constantinopol au vazut in aceasta o mare deosebire intre tratamentul de care avusesera parte in timpul Bizantinilor si tratamentul de care au beneficiat in timpul sultanului Mahomed Cuceritorul, caci bizantinii se amestecasera in disputele lor doctrinare, preferandu-i pe adeptii bisericii lor in defavoarea adeptilor celorlate biserici, si de aceea, au fost multumiti de noua guvernare si siau deschis sufletele in fata tolerantei religioase, pe care nu o cunoscusera mai inainte, din partea carmuitorilor coreligionari.
Patriarhul Bizantului se asemana prin autoritatea care i se conferise cu un stat in stat. El, împreuna cu comunitatea sa, s-au bucurat de cel mai bun tratament vreme de aproape cinci sute de ani, dispunand de o autonomie efectiva, fara sa li se ceara in schimb nici soldati si nici bani.
Este regretabil ca aceasta toleranta religioasa fara precedent in istorie a reprezentat inceputul privilegiilor straine, pe care occidentalii le-au speculat la sfarsitul secolului XIX si inceputul secolului XX pentru a lichida manifestarile suveranitatii nationale in cadrul acestei tari.
Un alt aspect al tolerantei religioase a civilizatiei islamice este reprezentat de faptul ca, in timpul cuceririlor musulmane, numeroase biserici au fost folosite ca locuri de rugaciune atat de catre musulmani cat si de crestini in acelasi timp. Am vazut ca Profetul Muhammad Allah sa-l binecuvanteze si sa-l miluiasca! le-a permis crestinilor din Najran sa se roage in moscheea sa, alaturi de musulmaniii care-si implineau Rugaciunea lor. Crestinii au acceptat, dupa cucerire, ca musulmanii sa ia jumatate din marea biserica a Sfantului Ioan din Damasc, devenita apoi moscheea Omeiazilor, iar musulmanii au acceptat sa-si implineasca Rugaciunea in ea. Adeptii celor doua religii puteau fi vazuti rugandu-se unii alaturi de ceilalti; unii indreptandu-se spre qibla iar ceilalti indreptandu-se spre Rasarit. Aceasta este inca o manifestare stralucita, singulara in istorie, cu adanca semnificatie, care demonstra toleranta religioasa a civilizatiei islamice.
Sursa: Centrul Cultural Islamic Islamul Azi