Teoria evoluţiei – mit sau realitate?
Bogdan Mateciuc
- Introducere
Teoria evoluţiei este predată astăzi în şcoli ca fiind un adevăr dovedit şi de necontestat cu privire la originea speciilor, inclusiv a omului.
Deşi promovarea ei comportă un caracter absolut, asemănător unei dogme religioase, teoria are numeroase lacune, recunoscute chiar de către promotorii ei. În acelaşi timp, există acreditată ideea că cei care resping teoria evoluţiei nu pot fi decât nişte fanatici religioşi, care refuză să cunoască „dovezile ştiinţifice”. În realitate, nu este nevoie să fii religios ca să te îndoieşti de această teorie. Totodată, multe persoane religioase resping evoluţionismul tocmai pentru că au cercetat aşa-zisele dovezi propuse de acesta.
În acest material vom prezenta aceste probleme şi vom arăta că adeziunea la această teorie este mai degrabă un act de voinţă şi credinţă, decât o concluzie logică dedusă din realitatea de pe teren.
- 2. Charles Darwin şi teoria sa
În urma unor călătorii de observaţie biologică în anii 1830, în timpul cărora întâlneşte în diferite locuri ale lumii numeroase varietăţi de insecte, plante şi animale, naturalistul britanic Charles Darwin formulează teoria potrivit căreia formele de viaţă inferioare au evoluat, prin nenumărate forme intermediare, către forme de viaţă superioare. Această transformare ar fi început acum 5-6 milioane de ani, timp în care pământul a fost populat de o multitudine de forme intermediare care s-au născut, au trăit şi, evident, au murit. Darwin a publicat această teorie în 1859, sub titlul „Originea speciilor”.
- 3. Ce afirmă teoria evoluţiei
Teoria evoluţiei există în două variante principale.
În prima variantă (lansată de Darwin), se afirmă că organismele şi formele de viaţă inferioare au evoluat liniar (lent) către forme superioare. Mai precis, populaţii întregi din fiecare specie s-au „deplasat” treptat, trecând prin numeroase forme intermediare de-a lungul a milioane de ani, către forme superioare.
Dacă e să reprezentăm evoluţia unei specii către o altă specie, pentru înţelegerea teoriei vom reprezenta specia iniţială cu o culoare şi specia finală cu altă culoare – vezi figura de mai jos. Specia iniţială neagră se transformă lent şi trece printr-o mulţime de forme-nuanţe intermediare până devine specia nouă albă. Aşa ar fi evoluat toate speciile, fiecare având sute de mii de exemplare care au parcurs această evoluţie.
Doi ar fi fost determinanţii principali ai acestor transformări:
Selecţia naturală. În urma unui proces aleatoriu, formele de viaţă inferioare s-au adaptat şi transformat la condiţii de mediu în schimbare, apărând astfel forme noi de viaţă, dintre care au supravieţuit doar cele capabile – cele superioare.
Mutaţiile genetice. Pentru evoluţionişti, asemănările dintre codurile genetice ale unor specii sunt o dovadă a transformării unora din altele. În urma influenţei unor virusuri sau a radiaţiilor (cosmice, etc…) asupra formelor inferioare, la nivelul ADN-ului au apărut mutaţii genetice care au transformat nişte specii în alte specii.
A doua versiune a teoriei, apărută mai recent din cauza problemelor puse de prima, afirmă că evoluţia a avut loc nu liniar, ci în salturi.
Vom explica mai jos problemele ambelor versiuni ale teoriei.
- 4. Lipsa formelor intermediare
Principala problemă a teoriei evoluţiei este lipsa formelor intermediare, atât moarte, cât şi vii.
Dacă la fiecare moment de pe parcursul evoluţiei treptate au existat numeroase forme intermediare vii, care au trăit pe pământ cel puţin în câteva generaţii, după care au murit, ar trebui ca fosilele acestora să le găsim astăzi în stratele pământului, şi aceasta nu doar pentru o specie, ci pentru toate speciile, din moment ce afirmăm că toate speciile au evoluat – vezi figura de mai sus. Însă, ceea ce găsim astăzi în stratele geologice sunt fosile ale unor specii distincte, aflate de mare depărtare una de alta, care nu mai există în ziua de azi, dar despre care evoluţioniştii încearcă să afirme că ar fi evoluat unele din altele.
Darwin a fost conştient de la început de problema lipsei fosilelor, dar şi-a mărturisit credinţa că acestea vor fi găsite în cele din urmă. Această descoperire încă se lasă aşteptată. De exemplu, dacă în stratul geologic A găsim fosile din specia X şi în stratul C găsim fosile din specia Z, care se trage (indirect) din specia X, ar trebui ca în stratul B, care corespunde perioadei intermediare, să găsim fosile dintr-o ipotetică specie Y intermediară. Însă, acolo nu găsim aceste fosile intermediare, ci tot fosile de tip X sau Z şi fosile de alte specii, fără legătură, de tip V, W etc. Mai mult, arheologii au descoperit că în perioada Cambrian apar brusc, ca din nimic, o mulţime de specii, în cadrul unui fenomen numit astăzi „explozia din Cambrian”.
Evoluţia lentă de la o specie la alta implică o mulţime de forme intermediare. Sutele de mii de exemplare de la fiecare nivel intermediar nu se regăsesc însă la nivelul fosilelor.
sursa: Odaia de sus