Adnan Ash-Shareef

Eu jur pe locurile stelelor [de pe bolta cerească]! Şi acesta este un jurământ mare, dacă voiţi să ştiţi. (Al-Waqi’ah: 75-76).

Acesta este singurul jurământ, pe care Domnul l-a calificat drept „mare”, dintre toate versetele sfinte în care a jurat pe creaţiile Lui. Următoarele informaţii astronomice despre poziţiile stelelor ne dau o imagine simplificată a măreţiei poziţiilor stelelor şi a importanţei lor deosebite în sistemul cosmic.

1. Poziţia Soarelui în raport cu Pământul

În numărul din luna iunie 1986 al revistei franceze Science et Vie citim: „Dacă poziţia Pământului în raport cu Soarele ar fi astfel încât raza orbitei sale în jurul Soarelui să fie mai mică cu 4% decât este în momentul de faţă, adică 144 milioane de kilometri în loc de 150 milioane de kilometri, temperatura Pământului ar creşte treptat, ajungând la 450 grade Celsius, iar apa s-ar evapora, ceea ce ar duce la absenţa vieţii pe Pământ, precum în cazul planetei Venus. Dimpotrivă, dacă poziţia Pământului faţă de Soare ar fi astfel încât raza orbitei sale în jurul Soarelui să fie mai mare cu 1% decât este în prezent, adică 151,5 de milioane de kilometri, în loc de 150 de milioane de kilometri, temperatura Pământului ar scădea treptat, ajungând la minus patruzeci de grade, apa de pe el ar îngheţa, iar posibilitatea existenţei vieţii ar dispărea, precum în cazul planetei Marte.

Oare poziţia Soarelui în raport cu Pământul este rezultatul hazardului sau a fost orânduită de cel Puternic şi Atoateştiutor care:

A creat toate lucrurile şi le-a orânduit cu bună rânduială. (Al-Furqan: 2)?

De ce nu a jucat hazardul acelaşi rol ca în cazul Pământului şi în legătură cu celelalte planete din Sistemul Solar? Neputincios este hazardul, ca şi celelalte teorii stupide, precum teza veşniciei, evoluţionismul, necesitatea şi natura, la care recurge, de multe ori, logica neputincioasă a unor învăţaţi, atunci când sunt întrebaţi cine se află în spatele sistemului perfect al tuturor creaţiilor lui Allah:

Mărire Lui! El este mai presus de ceea ce Îi fac ei asociaţi! (Az-Zumar: 67).

 Poziţia Soarelui în Calea Lactee

Soarele este un astru modest între cele o sută de miliarde de stele din Calea Lactee de care aparţine şi sistemul nostru solar. Una dintre binecuvântările lui Allah asupra noastră este şi faptul că poziţia Soarelui în cadrul Căii Lactee, respectiv situarea lui la periferia ei, este la o distanţă de treizeci de mii de ani-lumină de centrul ei. De curând a fost descoperit în centrul Căii Lactee un lucru uriaş, invizibil, care a fost numit „gaură neagră” şi supranumit „cimitirul stelelor” sau „canalul colector al stelelor”, care are o forţă gravitaţională ce-i dă posibilitatea să înghită mii de stele în fiecare zi, deoarece greutatea specifică a masei sale este de patru milioane de ori mai mare decât greutatea specifică a masei Soarelui. Dacă Soarele nu s-ar afla la o distanţă foarte mare de acest căpcăun numit „gaură neagră”, el ar deveni o pradă uşor de înghiţit. Găuri negre există, după cât se pare, în centrul majorităţii galaxiilor, iar astronomii consideră că quasarii îşi extrag energia din găurile negre de care sunt nedespărţiţi, în cele mai multe poziţii în care au fost localizaţi până în momentul de faţă.

3. Poziţiile unorstele în raport cu Pământul

Soarele se află la o depărtare de opt minute-lumină faţă de Pământ, adică o distanţă de aproximativ o sută cincizeci de milioane de kilometri, în vreme ce steaua cea mai apropiată de Pământ, după Soare, este situată la patru ani-lumină, adică aproximativ patruzeci de mii de miliarde de kilometri, iar lumina unor quasari are nevoie de paisprezece miliarde de ani pentru a ajunge la noi. Distanţele dintre stele sunt uluitoare, ca şi dimensiunile, viteza, numărul, alcătuirea şi modul lor de a acţiona.

Afară de acela care prinde din zbor şi care este urmărit de o stea căzătoare, strălucitoare. (As-Saffat: 10)

4. Poziţia stelelorîn raport cu trecerea timpului

Din cauza depărtării imense la care se află faţă de noi, stelele par fixe, dar în realitate ele nu sunt aşa; distanţele dintre poziţiile lor cresc în fiecare secundă, iar Universul se află, aşa cum am menţionat mai sus, într-o expansiune permanentă.

Constelaţia Fecioarei se îndepărtează de Calea Lactee cu o mie două sute de kilometri în fiecare secundă. (O constelaţie este un grup de galaxii care poate include şi două mii de galaxii).

Savanţii astronomi asemuiesc constelaţiile şi galaxiile cu un nor uriaş de fum ale cărui particule sunt risipite de vânt în toate direcţiile. Universul seamănă cu un balon imens pe a cărui suprafaţă sunt risipite stelele, planetele, galaxiile, iar acest balon se umflă treptat, pe măsura trecerii timpului, şi va continua să se extindă până ce Domnul (Mare este puterea Lui!) îl va înfăşura aşa cum se înfăşoară sulurile cu scripturi şi îl va face să redevină aşa cum a fost la început: o masă primară. A grăit Allah Preaînaltul:

În Ziua aceea vom închide Noi cerul, aşa cum se închid sulurile cu scripturi. Aşa cum am făcut Noi prima creaţie, o vom face din nou. Aceasta este o promisiune pe care Noi am făcut-o şi pe care o îndeplinim. (Al-Anbiyaa’: 104).

Centrul Cultural Islamic IslamulAzi