Ca proces al naturii, selecţia naturală a fost un fapt familiar biologilor ce l-au precedat pe Darwin, aceştia definind-o drept „un mecanism ce menţine speciile stabile, fără a le vicia“. Darwin a fost prima persoană care a avansat ideea că acest proces are puteri evoluţioniste şi astfel şi-a construit întreaga teorie pe fundamentul acestei afirmaţii. Numele pe care l-a dat cărţii sale indică faptul că selecţia naturală a fost fundamentul teoriei lui Darwin: „Originea speciilor, prin intermediul selecţiei naturale“…
Totuşi, din vremea lui Darwin şi pâna în prezent nu există nici măcar cea mai mică dovadă că selecţia naturală face ca vieţuitoarele să evolueze. Collin Patterson, paleontolog cu vechime la Muzeul de Istorie Naturală din Londra şi un foarte cunoscut evoluţionist, a subliniat că nu s-a observat niciodată ca selecţia naturală să aibă capacitatea de a face lucrurile să evolueze:
„Nimeni nu a produs vreodată vreo specie prin mecanismele selecţiei naturale. Nimeni nu a ajuns vreodată nici măcar aproape de aceasta şi majoritatea discuţiilor în neo-darwinism sunt legate de acest subiect.“15
Selecţia naturală susţine că organismele vii care sunt mai potrivite condiţiilor naturale ale habitatului lor vor domina datorită faptului că descendenţii lor vor supravieţui, în timp ce aceia care nu se vor potrivi vor dispărea. Spre exemplu, dintr-o turmă de căprioare aflate sub ameninţarea altor animale sălbatice, în mod natural vor supravieţui cele care vor alerga mai iute. Şi acest lucru este adevărat. Dar indiferent cât de îndelungat va fi acest proces, acesta nu va transforma acea căprioară într-o altă specie animală. Căprioara va rămâne mereu căprioară.
Atunci când studiem cele câteva incidente pe care evoluţioniştii le prezintă ca fiind exemple observate de selecţie naturală, remarcăm faptul că acestea nu sunt altceva decât nişte încercări de a înşela.