Adnan Ash-Sharif
“Şi a orânduit cu măsură hrana lor în patru zile, în mod egal, pentru cei care cer”
Studiile statistice afirmă că omenirea se află în pragul unei foamete universale, care a început deja să se facă simţită în unele ţări din lumea a treia, şi că resursele pământului vor deveni insuficiente pentru asigurarea hranei lumii la începutul secolului al XXI-lea, când se aşteaptă ca populaţia Terrei să ajungă la opt miliarde de suflete, având în vedere că, în prezent, a trecut de cinci miliarde de suflete. Pornind de la poziţia credinţei şi bizuindu-ne pe datele ştiinţei şi realităţii şi pe afirmaţii ale cercetătorilor din domeniul mediului, putem afirma că, dacă omul ar respecta rânduielile Creatorului în privinţa făpturilor sale şi dacă nu va altera mediul terestru, atmosferic şi marin, dacă nu va exagera în privinţa consumării resurselor şi energiilor lui şi dacă va dirija sutele de miliarde pe care la cheltuieşte anual pentru industria de armament, pentru distrugerea altora şi a sa spre ameliorarea surselor latente de energie, pe care Domnul le-a dăruit soarelui, pământului, apei, atmosferei şi vieţuitoarelor şi exploatării acestora, pământul va dispune de resurse suficiente pentru securitatea tuturor oamenilor de pe mapamond, oricare ar fi numărul acestora.
Nu se poate ca Cel Veşnic şi Viu, care a orânduit toate cele necesare pentru făpturile sale, inclusiv hrana pentru toate vietăţile, să nu le asigure hrană suficientă. Şi cum ar putea să fie altfel, de vreme ce El grăieşte în Cartea Sa bine întocmită:
Şi nu este vieţuitoare pe pământ a cărei hrană să nu fie în grija lui Allah. (Hud: 6);
Şi nu este vietate pe care El să nu o ţină de chica ei. Domnul meu este pe drumul cel drept! (Hud: 56).
Doar lăcomia omului şi nerespectarea de către el a rânduielilor divine referitoare la apărarea mediului l-au împins să strice echilibrul acestui mediu, să-i distrugă resursele şi să-i reducă bunurile, adeverindu-se cuvintele lui Allah Preaînaltul:
Acela care va urma calea Mea cea dreaptă nu va rătăci şi nu va fi nefericit. Însă acela care se va îndepărta de la Pomenirea Mea va avea parte de o viaţă grea. (Ta-Ha: 123-124).
Viaţa grea, fie că este vorba de manifestările ei materiale, fie că este vorba de manifestările ei spirituale, îi ameninţă pe majoritatea indivizilor speciei umane, cu excepţia celor care sunt bine călăuziţi şi respectă legea islamică, în care se află fericirea pentru aceia care se zbat în întunericul ignoranţei, sărăciei, neliniştii şi mizeriei,
Ca răsplată dreaptă. (An-Naba’ 78: 26),
Iar, aceia care nu judecă după ceea ce a pogorât Allah, aceia sunt necredincioşi. (Al-Ma’idah 5:44);
Iar, aceia care nu judecă după ce le-a trimis Allah, aceia sunt nelegiuiţi. (Al-Ma’idah 5: 45);
Iar, aceia care nu judecă după ceea ce a trimis Allah, aceia sunt netrebnici. (Al-Ma’idah 5: 47).
Centrul Cultural Islamic IslamulAzi