Celula produsă din întâmplare

Dacă cineva crede că o celulă poate să apară printr-o simplă coincidenţă, atunci acea persoană are toate şansele să creadă o poveste similară, precum este cea pe care o vom expune în continuare. Este povestea unui oraş:

Într-o zi, o bucată de lut, presată între nişte pietre de pe un teren arid, a devenit udă după ploaie. Atunci când soarele a răsărit, lutul umed s-a uscat şi s-a întărit, căpătând o formă rigidă şi rezistentă. După aceea, aceste pietre ce au servit şi drept matriţă, au fost cumva sfărâmate în bucăţi şi atunci şi-a făcut apariţia o cărămidă iscusit realizată, cu forme regulate şi rezistentă. Apoi, cărămida a aşteptat ani de zile, în aceleaşi condiţii naturale, pentru ca o altă cărămidă să se formeze. Acest proces a continuat în acelaşi mod, până când sute şi mii de cărămizi similare s-au format în acelaşi loc. Deşi a trecut ceva vreme, niciuna dintre cărămizile care s-au format anterior nu s-a deteriorat. Cu toate că au fost expuse furtunilor, ploii, vântului, arşiţei soarelui, şi că au îngheţat vreme de mii de ani, aceste cărămizi nu au crăpat, nu s-au rupt şi nici nu au fost târâte în altă parte, ci au aşteptat în acelaşi loc, cu aceeaşi hotărâre, momentul în care alte cărămizi se vor forma.

Atunci când numărul de cărămizi a fost adecvat, acestea au înălţat o clădire, aşezându-se de o parte şi de alta şi una deasupra alteia, fiind trase în aceste poziţii la întâmplare, datorită efectelor condiţiilor naturale cum ar fi: vânturile, furtunile sau tornadele. Între timp, materiale precum cimentul şi amestecurile de pământ s-au format în „condiţii naturale“ şi, într-o sincronizare temporală perfectă, s-au strecurat între cărămizi, pentru ca acestea să se fixeze una de cealaltă. În timp ce toate aceste lucruri se petreceau, minereuri de fier de sub pământ au fost prelucrate datorită aceloraşi „condiţii naturale“ şi s-au aşezat drept fundaţie a clădirii ce urma să se formeze din aceste cărămizi. La sfârşitul acestui proces, o clădire întreagă a fost ridicată cu toate materialele, tâmplăria şi instalaţiile necesare intacte.

Bineînţeles, o clădire nu constă doar din fundaţie, cărămizi şi ciment. Şi atunci, cum au fost obţinute toate celelalte materiale lipsă? Răspunsul este simplu: toate diferitele materiale necesare pentru construcţia clădirii existau în pământul pe care ea a fost înălţată. Siliciul pentru sticlă, cuprul pentru cablurile electrice, fierul pentru stâlpii de susţinere, grinzile, conductele de apă etc., toate existau sub pământ şi în cantităţi abundente. Tot ce era necesar erau doar acele „condiţii naturale“ care să modeleze şi să aşeze aceste materiale înăuntrul clădirii. Toate instalaţiile, tâmplăria şi accesoriile au fost plasate de-a lungul clădirii cu ajutorul vântului, al ploii şi al cutremurelor de pământ. Totul a mers atât de bine, încât cărămizile s-au aranjat astfel încât să lase spaţiile necesare pentru ferestre, ca şi cum ar fi ştiut că ceva numit geam se va forma ulterior prin intermediul condiţiilor naturale. Mai mult decât atât, acestea nu au uitat să lase spaţiu pentru instalaţiile de apă, electricitate şi sistemul de încălzire, care urmau şi ele să se formeze mai târziu, prin coincidenţă. Totul a decurs atât de bine, încât „coincidenţele“ şi „condiţiile naturale“ au produs un design perfect.

Dacă ai reuşit să crezi această poveste până în acest moment, atunci nu vei avea nicio problemă în a ghici modul în care celelalte clădiri ale oraşului, fabricile, autostrăzile, aleile, substructurile, sistemele de comunicaţie şi de transport au apărut. Dacă ai şi ceva cunoştinţe tehnice şi eşti familiarizat cu subiectul, poţi chiar să scrii o carte extrem de „ştiinţifică“, în câteva volume, care să explice propriile tale teorii referitoare la „procesul evoluţionist al sistemului de canalizare şi uniformitatea sa cu structurile prezente“. Ai putea chiar să fii răsplătit cu titluri şi distincţii academice pentru studiile tale inteligente, şi ai putea chiar să crezi că eşti un geniu, ce revarsă lumina asupra originii umanităţii.

Teoria evoluţiei, care susţine că viaţa a apărut din întâmplare, nu este mai puţin absurdă decât povestea noastră, întrucât toate sistemele operaţionale, sistemele de comunicaţie, transport şi administrare din interiorul unei celule nu sunt deloc mai puţin complexe decât cele ale unui oraş.