Arhivele fosilifere resping evoluţionismul -2
Crezând în profeţia făcută de Darwin, paleontologii evoluţionişti au săpat după fosile şi au căutat verigile lipsă în întreaga lume, începând cu mijlocul secolului al XIX-lea. În ciuda tuturor eforturilor lor, încă nu a fost descoperită nicio formă tranziţională. Toate fosilele scoase la suprafaţă în excavări au arătat că, în ciuda credinţelor evoluţioniştilor, viaţa pe pământ a apărut dintr-o dată şi pe deplin formată. În încercarea lor de a-şi demonstra teoria, în schimb, evoluţioniştii au cauzat într-un mod involuntar prăbuşirea ei.
Un paleontolog britanic renumit, Derek V. Ager, a admis acest lucru, chiar dacă el însuşi este un evoluţionist:
„Dacă examinăm în detaliu arhivele fosilifere, ceea ce reiese este faptul că, indiferent de nivelul ordinelor sau al speciilor, ceea ce se regăseşte mereu şi mereu nu este nicidecum o evoluţie gradată, ci o explozie bruscă a unui nou grup în detrimentul altuia.“
Un alt paleontolog evoluţionist, Mark Czarnecki a făcut următoarele comentarii:„O problemă majoră în demonstrarea teoriei au fost înregistrările fosile: urmele speciilor dispărute de pe Pământ ce au fost păstrate în formaţiuni geologice. Aceste înregistrări nu au arătat niciodată urmele ipoteticelor variante intermediare postulate de Darwin – în locul acestora, speciile apar şi dispar pe neaşteptate, iar această anomalie a alimentat argumentul creaţionist că fiecare specie a fost creată de Dumnezeu.“
„O problemă majoră în demonstrarea teoriei au fost înregistrările fosile: urmele speciilor dispărute de pe Pământ ce au fost păstrate în formaţiuni geologice. Aceste înregistrări nu au arătat niciodată urmele ipoteticelor variante intermediare postulate de Darwin – în locul acestora, speciile apar şi dispar pe neaşteptate, iar această anomalie a alimentat argumentul creaţionist că fiecare specie a fost creată de Dumnezeu.“
„Aceste lipsuri în arhivele fosilifere sunt totuşi reale. Absenţa datelor fosile în legătură cu orice ramificaţie este de-a dreptul fenomenală. De obicei, speciile sunt statice sau aproape statice de-a lungul unei perioade lungi de timp. Semnele evoluţiei unei specii într-o nouă specie sunt arătate extrem de rar, iar evoluţia dintr-un ordin într-un alt ordin nu a apărut niciodată. Ceea ce apare este înlocuirea unei specii sau al unui ordin cu un altul, iar această schimbare este mai mult sau mai puţin bruscă.“