Main Menu

Prof. Johnson si fazele embrionare

Abdullah M. Al-Rehailli

Vi-l prezentăm pe dr.Marshall, profesor dr. în anatomie şi biologie aplicată la Universitatea Thomas Jeferson V,Philadephia. A fost timp de 22 de ani profesor de anatomie, şeful catedrei de anatomie şi director al Institutului Daniel Baugh. A fost de asemenea preşedinte al Societăţii de Teratologie și este autorul a peste 200 de lucrări științifice.

Prima dată m-am întâlnit cu el la cea de-a şaptea Conferinţă medicală din Arabia Saudită unde s-a fost format un comitet special pentru studierea versetelor care aduc în discuţie fapte şi fenomene ştiinţifice. Profesorul ne-a întrebat atunci cu ce se ocupă comitetul nostru. I-am explicat că tema noastră are legătură cu anumite lucruri scrise în Coran în urmă cu 14 secole. Dar acestea au legătură în acelaşi timp şi cu ştiinţa. El a întrebat atunci „de exemplu?”. Noi i-am replicat „ştiinţa modernă susţine că dezvoltarea umană prenatală se desfăşoară în mai multe stadii. Coranul a menţionat aceste stadii acum 1400 de ani.” Prof.Johnson a fost uimit când a auzit aceasta și și-a exprimat sentimentele spunând simplu „Nu, nu,nu! Ce fel de discuţie e asta?”

Noi am înţeles efectul pe care l-au avut cuvintele noastre asupra lui. Ştiam că era unul dintre cei mai iluştri oameni de ştiinţă din U.S.A. El desigur ştia că microscopul a fost inventat în sec. 16, iar până atunci medicii erau de părere că fiinţa umană îşi are originea doar în spermatozoid.

Această concepţie a fost vehiculată mulţi ani până la descoperirea ovulului. După aceasta, s-a dat mai puţină importanţă spermatozoidului şi s-a cercetat noua celulă. Abia în secolul 19 oamenii de stiiinţă au realizat că embrionul uman parcurge nişte stadii până la maturizare sa. Când i s-a spus profesorului că aceste  informaţii există în Coran de peste 1400 de ani el s-a ridicat în  picioare şi a strigat: ,,Nu,nu!” I-am oferit o copie în limba engleză a Coranului şi i-am recomandat să citească versetele 13-14 din surat Nuh în care se spune:

Ce este cu voi de nu vă rugaţi aşa cum se cuvine? După ce EL va creat pe voi în mai multe faze?” Apoi i-am arătat un alt verset ,,El v-a creat pe voi toţi dintr-un singur suflet .Apoi a făcut din el pe soţia sa. Şi v-a trimis vouă opt suflete de vite. El vă crează în pântecele mamelor voastre, făptură după făptură în trei întunecimi. Acesta este Allah Preaînaltul, Stăpânul vostru! A lui este împărăţia! Nu există altă divinitate afară de El!Cum de vă abateţi? (Az-Zumar:6).125

După ce le-a ascultat, profesorul a spus că aceste afirmaţii pot fi doar o simplă coincidenţă. Aşa că am adunat peste 25 de texte şi i le-am prezentat. După care l-am întrebat: ,,este posibil ca acestea să fie tot coincidenţe?” Mai mult decât atât, Coranul a denumit toate aceste stadii. Primul este numit nutfah al doilea – alaqah, următorul – mudgha, al patrulea este formarea oaselor şi, ultimul, îmbrăcarea oaselor cu carne. Pot fi toate acestea coincidenţe? Profesorul a spus ,,categoric nu!” Atunci care ar fi răspunsul? El a replicat: ,,Probabil Muhammad a avut un microscop performant”. I-am spus: ,,Ştiţi că aceste amănunte şi cunoştinţe de specialitate pe care le conţine Coranul pot fi obţinute doar cu un microscop performant? Iar cel care are un astfel de microscop se presupune că ar fi posesor al unei înalte tehnologii, care ar trebui să fie prezentă şi în viaţa lui cotidiană în casa lui, alimentând capacitatea lui de control, în vreme de război şi în lupta pentru căutarea adevărului etc. Şi ştiţi că avansarea tehnologică este un proces care are loc de la o generaţie la alta? Profesorul Johnson a râs şi a spus „De fapt eu am văzut primul microscop din lume. Mărea doar de câteva ori, iar imaginea nu era clară”. Profetul Muhammad nu a avut niciodată un microscop sau echipament ştiinţific.

Singurul lucru pe care îl putem afirma este că el a fost un trimis al lui Allah. După aceasta, profesorul a început să fie interesat în studierea relatărilor ştiinţifice din Coran. În special asupra celor care se referă la dezvoltarea embrionului uman. În timp ce dr.Moore şi alţii discutau despre aspectul intern al embrionului profesorul Johnson şi-a axat prezentarea asupra descrierii detaliate a embrionului uman atât intern cât şi extern, utilizând informaţii din Coran. Profesorul Johnson: ,,În concluzie Coranul descrie nu numai dezvoltarea formei exterioare, ci şi pe cea internă.

Descrierile coranice coincid cu ceea ce a descoperit ştiinţa modernă. De exemplu, imaginea stadiului ,,mudgha” este unul dintre lucrurile pe care profesorul le-a folosit ca dovadă. În acest stadiu embrionul este în poziţie curbată cu protuberanţe şi scobituri vizibile care seamănă cu urmele lăsate de dinţi, am văzut toate acestea, deşi embrionul măsoară în acest stadiu doar un centimetru lungime. Dacă ar fi să facem o incizie în embrion vom observa că organele lui interne sunt deja formate. Profesorul Marshall a concluzionat ,,Ca om de ştiinţă mă pot ocupa numai de lucruri pe care le pot vedea. Pot înţelege cuvintele care îmi sunt traduse din Coran. Am utilizat exemple din Coran în studiul meu. Dacă ar fi să mă întorc în timp şi să pot lua cu mine ceea ce cunoaştem azi, nu aş putea descrie aceste lucruri aşa cum au fost ele descrise. Nu cred că putem afirma ceva prin care să negăm ideea conform căreia, acest individ Muhammad nu ar fi primit toate aceste informaţii de undeva. Această sursă a fost de origine non-umană, adică divină.”

 

 

____________

Centrul Cultural Islamic IslamulAzi

În legătură cu o postare