Dan Michi
Activitățile speculative erau omniprezente : ratele de schimb, mărfurile ofertate ale caravanelor, randamentul agricol și animalier, precum și aprovizionarea orașului erau sufocate de acest flagel. Au fost înființate asociații fictive care vindeau în numele împrumuturilor contractate. Întotdeauna atât meccanii, cât și alții, luau mărfuri cu ei chiar și în timpul expedițiilor militare. De asemenea, femeile se implicau activ în afaceri, dintre ele distingându-se în acea perioadă Khadija bint Khuaylid, Asma bint Mukharriba (mama lui Abu Jahl) care comecializa parfum și Hind bint ‘Utba, soția lui Abu Sufian, cea care și-a valorificat mărfurile în sudul Siriei. Majoritatea femeilor de afaceri investeau în comerțul cu caravanele.
Organizarea acestui tip de comerț a constituit subiectul unor interminabile discuții publice, atât în Mecca, cât și în suburbiile sale. Caravana specializată pe transportul bunurilor de larg consum se numea latima, iar cea care transporta hrană, rikab. Plecarea si revenirea lor reprezenta adevărate evenimente de interes public, astfel încât practic întreaga populație era implicată în comerțul cu caravanele. Acestea, în timpul deplasării țineau legătura permanentă cu metropola prin intermediul beduinilor specializați.
Aceste caravane se întorceau în Mecca cu băuturi alcoolice, piei și articole din piele, fructe, miere, legume și stafide din Ta’if, precum și lingouri de aur, argint și praf de aur (tibr) din Africa. Parfumul, mirodeniile rare, tămâia, îmbrăcămintea și medicamentele proveneau din sudul Peninsulei Arabice, India sau Africa. Pe lângă acestea, mătasea era adusă din China, postavul – din Aden, sclavii, muncitorii, soldații mercenari (abisinieni, al-ahabiș)1 și fildeșul – din Africa de Est, via Yemen2. Țările mediteraneene, Egiptul și Siria furnizau produsele de lux, precum lucrătura din bumbac, pânză sau mătase ori hainele domnești din purpură; armele, cerealele și uleiul erau achiziționate din Busra și de pe colinele (Șarat) Siriei. Prețul plătit pentru toate acestea era foarte ridicat, produsele însele fiind catalogate drept “produse de lux” în țările civilizate ale Estului sau Vestului. O parte dintre ele luau calea lumii greco-romane3.
Toate erau aduse întro stare intactă, fie că vorbim de piele, metal sau lemn parfumat și aceasta chiar în condițiile unor călătorii foarte lente. În condițiile acestea, precum și alocării unor sume doar închirierii animalelor, asigurării pazei, sculelor indispensabile, cadourilor și taxelor pentru conducătorii triburilor de pe drum4, erau create premisele obținerii unui profit maxim.
1. De Lacy O’Leary sublinia în Arabia, p.184, că aducerea acestora în posturi de pază demonstrează că meccanii erau prea implicați în afaceri, pierzându-și interesul pentru activitățile combative.
2. Patricia Crone, Comerțul meccan și răsăritul Islamului, Oxford, 1987, p.79.
3. Pentru mai multe informații despre produsele care făceau obiectul comerțului arab a se consulta Patricia Crone, Comerțul meccan și răsăritul Islamului, Oxford, 1987, p.12-108.
4. De Lacy O’Leary sublinia în Arabia, p.186-187, că majoritatea caravanelor care călătoreau spre Siria trebuiau să atingă anumite piețe dintr-o listă de orașe. Guvernarea bizantină, în schimb, îi obliga pe toți negustorii străini să treacă prin puncte special destinate supravegherii. Asemenea reguli aveau rolul, pe de o parte de a da asigurare perceperii taxelor pe toată gama de importuri, iar pe de altă parte de a realiza strict politicile monopoliste. Totodată, regulile ofereau informații despre străinii care soseau și plecau din imperiu, dar și despre cei suspectați de spionaj. În această direcție, chiar guvernarea bizantină întreținea un sistem sofisticat de spionaj în Persia și alte țări.
Sursa: economie-islamica.blogspot.com