Recentele descoperiri științifice au clarificat înțelesul anumitor versete din Coran. Asemenea avansări științifice au loc succesiv, deoarece Universul își urmează cursul prestabilit și în măsura în care ne-a fost nouă oferită puterea de înțelegere. Trebuie să recunoaștem și să preaslăvim eforturile oamenilor de știință și ale cercetătorilor, dar aceștia nu trebuie să ne inducă în necredință. Preferabil ar fi să reafirmăm dependența noastră de Creator pentru ca El să ne ghideze în a aplica cunoștințele acumulate.
Știința va deveni o armă împotriva religiei-un fel de servitor neajutorat în fața ideologiilor ateistice și materialiste, iar rezultatul ar putea fi degradarea irelevantă a calităților individului dar și a vieții comunității. Privind în jurul nostru ne putem da seama că aplicarea noilor tehnologii îi impacientează, îi fac mai aroganți pe oameni, mai duri și mai iresponsabili. Unii pretind că nu au de ce da socoteală nimănui, ci numai lor înșiși, de parcă s-au autocreat! Din acest motiv ei nu sunt fericiți, trăiesc într-un stres continuu, au nevoi și trăiesc cu iluzia că sunt liberi.
Viteza cu care au loc progresel științifice din ziua de azi au transformat societățile și indivizii în experimente de laborator fără nici o cunoștință sigură asupra rezultatului a ceea ce ei fac. Pentru a putea contraataca acest fapt, trebuie să observăm mai întâi că comanda iqra este unită cu contemplarea, și că noi învățăm din nou cum să “citim” conștiincios astfel încât să acumulăm cunoștințe și înțelepciune.
Dacă reușim să facem acest lucru vom începe să îndepărtăm știința din formalismul în care se află și ajutăm la clarificarea fundamentelor sale filozofice și sociale precum și relevanța morală. Vom putea de asemenea să indicăm diversitatea adevărată a percepțiilor umane, a intelectului, a intuiției și să îi facem pe oameni conștienți de balanța lor proprie. În acest fel, cei care studiază conștiincios creația vor putea citi și înțelege semnele sale cu smerenie și cu seriozitate și vor căpăta cunoștințe benefice pentru umanitate.
Nu există îndoială că suntem destinați a citi în acest fel și cu acest scop. Primul lucru creat a fost Calemul, iar primul cuvânt primit prin Revelație a fost iqra. Dar a putea citi în acest fel înseamnă a avea alerte și armonioase toate facultățile (abilitățile) noastre interioare și exterioare spre fenomenele ce au loc. Orice defect al facultăților noastre interioare are un impact puternic asupra tuturor celorlalte.
Atunci când se referă la o afecțiune a spiritului, Coranul vorbește despre orbire, surzire și amuțire. Semnele Creatorului sunt în primul rând “citite” cu ochii. Primele sunete ale Revelației sunt “auzite” cu urechile, pe care apoi le canalizează spre înțelegere. Tot ceea ce auzim sau vedem este dezvoltat, interpretat și comunicat cu ajutorul limbii, astfel încât înțelegerea să fie adâncită.
Dacă oamenii au o viață interioară săracă, ei pot vedea, auzi și exprima prin voce doar ceea ce afectează plăcerea sau supraviețuirea lor. Citirea semnelor le va fi practic imposibilă, căci ei vor putea vedea doar corpuri mecanice și aparențe, iar mințile se vor concentra doar pe regulile și legile care îi pot face stăpâni pe situații. Pe măsură ce viețile lor interioare se atrofiază, contemplarea și compasiunea sunt înlocuite cu urâțenie, trivialitate și barbarități. Lăsați să se descurce singuri, asemenea oameni nu vor stăpâni nici nevoile și plăcerile lor imediate, dar nici insecuritatea, anxietatea și nemulțumirile lor constante. Pentru ei, Universul nu este decât o închisoare pentru că ei sunt orbi, surzi și muți.