O scurta istorie a teoriei evolutioniste
Adnan O.
Rădăcinile gândirii evoluţioniste au apărut încă din Antichitate sub forma unei credinţe dogmatice care încerca să nege creaţia. Majoritatea filozofilor păgâni din Grecia antică au apărat ideea evoluţionismului. Dacă aruncăm o privire asupra istoriei filozofiei, vom vedea că ideea evoluţiei constituie coloana vertebrală a multor filozofii păgâne.
Totuşi, nu această filozofie păgână, ci credinţa în Dumnezeu a fost cea care a jucat un rol stimulativ în naşterea şi dezvoltarea ştiinţei moderne. Majoritatea oamenilor care au fost pionierii ştiinţei moderne au crezut în existenţa lui Dumnezeu; şi, în timp ce studiau ştiinţa, ei căutau să descopere universul pe care Dumnezeu l-a creat, căutau să perceapă legile Sale şi alte aspecte ale creaţiei Sale. Astronomi precum Copernic, Keppler şi Galileo Galilei; părintele paleontologiei, Cuvier; pionierul botanicii şi zoologiei, Linnaeus; şi Isaac Newton, care este denumit „cel mai mare om de ştiinţă care a trăit vreodată“, toţi au studiat ştiinţa crezând nu doar în existenţa lui Dumnezeu, ci şi în faptul că întregul univers a apărut ca rezultat al creaţiei Sale.6 Albert Einstein, considerat a fi cel mai mare geniu al zilelor noastre, a fost un alt om de ştiinţă care credea în Dumnezeu şi el a afirmat: „Nu pot să concep existenţa unui om de ştiinţă adevărat care nu are totodată şi o credinţă profundă în Dumnezeu. Situaţia ar putea fi exprimată prin următoarea imagine: ştiinţa fără religie este şchioapă.“”
Unul dintre fondatorii fizicii moderne, fizicianul german Max Planck spunea: „Oricine a fost angrenat serios în munca ştiinţifică de nu contează ce natură, realizează că deasupra porţii templului ştiinţei sunt scrise cuvintele: ‚Să ai credinţă!’ Aceasta este o calitate de care un om de ştiinţă nu se poate dispensa.“
Teoria evoluţionistă este produsul filozofiei materialiste, care a ieşit la suprafaţă odată cu cu retrezirea filozofiilor materialiste străvechi şi a cunoscut o largă răspândire în secolul al XIX-lea. Aşa cum am mai arătat anterior, materialismul caută să explice natura prin intermediul unor factori cu desăvârşire materiali. Întrucât neagă creaţionismul de la bun început, ea afirmă că toate formele, fie ele vii sau nevii, au apărut în absenţa unui act al creaţiei, ca rezultat al coincidenţelor care, la acel moment, au atins condiţia unei anumite ordini. Totuşi, mintea umană este în aşa fel structurată încât înţelege că oriunde există ordine, trebuie să existe şi o voinţă organizatoare. Filozofia materialistă, ce contravine aceastei caracteristici fundamentale a minţii umane, a produs totuşi această „teorie a evoluţionismului“ în mijlocul secolului al XIX-lea.