Călătoria spre Damasc şi călugărul Bahira

Cărţile despre viaţa profetului relatează despre prima călătorie a Trimisului lui Allah împreună cu Ebu Talib la vârsta de doisprezece ani. Această călătorie s-a făcut la Damasc. Caravana cu care mergeau a făcut popas într-un loc. Pe Mesagerul lui Allah l-au lăsat să stea de pază, iar ceilalţi s-au retrag să se odihnească. Călugărul Bahîra, căruia unii îi zic greşit “Buhayra”, atunci când se uita cum vine caravana, un fapt i-a atras atenţia, şi anume, deasupra caravanei plutea un nor, urmărind-o. Dacă caravana mergea, se deplasa şi norul, iar atunci când caravana stătea, şi norul înceta să se mişte.

Bahîra invită la masă pe cei care veniseră cu caravana. Această atitudine uimeşte pe toată lumea, căci Bahîra nu făcuse acest gest şi cu alţi călători. În a-fară de profet, toţi acceptă invitaţia, însă călugărul nu găseşte printre cei veniţi pe cel pe care-l aştepta. El întreabă dacă cineva a rămas să aibă grijă de caravană. Aflând adevărul, îl cheamă şi pe El, întrebându-l pe Ebu Talib cine este. Acesta îi răspunde: “Este fiul meu”, dar Bahîra nu prea crede deoarece, după constatarea lui, trebuia să fie El. Ştia că tatăl Lui murise înainte de naşterea Lui. Chemându-l deoparte pe Ebu Talib, îi recomandă sa nu mai continue călătoria căci, după pă-rerea lui, evreii erau oameni invidioşi. Ei îşi pot da seama, după fizionomia băiatului, că El este ultimul profet şi, deoarece nu este din rândul lor, pot să-i facă rău. Din această pricină îi spune lui Ebu Talib: “Renunţă la această călăto-rie!” Ebu Talib face aşa precum îi recomandase Bahîra şi, invocând un pretext, se desparte de cei din caravană şi se întoarce la Mecca.

Bahîra spunea adevărul, dar exista o particularitate pe care nu o ştia. Profetul era sub ocrotirea lui Allah (c.c) de la naştere pâna la ultima suflare. Versetul: “O, trimisule! Allah te va ocroti de oameni. Allah nu călăuzeşte un popor de tăgăduitori.” (Maide [Masa], 5/67) redă acest lucru. Da, Stăpânul aşa zicea şi a procedat întocmai…

A doua călătorie la Damasc

Muhammed (s.a.s) face a doua călătorie la vârsta de douăzeci şi cinci de ani. De data aceasta, este trimis de Khadije în fruntea unei caravane, atunci când era asociat cu ea. Şi de data aceasta se întâlneşte cu Bahîra. Acesta îmbătrânise mult. Văzându-l pe Mesagerul lui Allah tare se bucură, căci el aşteptase o asemenea zi şi îi spune: “Tu o să devii profet. Ah, de-aş apuca ziua în care va fi vestită profeţia ta! Să-ţi duc încălţările şi să te slujesc.” El n-a mai apucat acele zile, dar sigur prin această acceptare va dobândi multe lucruri în ziua de apoi.

Toată lumea îl aştepta pe El

Numărul celor care îl aşteptau şi îi vesteau sosirea nu se limita la câţiva oameni. Ei erau mulţi. Unul din aceştia era Zeyd b. Amr. Renumitul companion, care făcea parte dintre cei care încă fiind în viaţa aflaseră de la Muhammed (s.a.s) că după moarte vor intra în rai, era tatăl lui Saîd b. Zeyd şi unchiul lui Omar şi făcea parte din neamul hanefiţilor. Această personalitate renunţase la idoli, afirmând că nu sunt de nici un folos. El avea semne şi mărturii când spu-nea: “Eu cunosc o religie care va veni în curând; umbra sa este deasupra cape-telor voastre. Din păcate nu ştiu dacă eu voi mai apuca acele zile!”

Zeyd era impresionat de această veste şi era un om a cărui conştiinţă se trezise, căutând dreptatea. El credea în unicul Allah (c.c) şi se lăsa în voia Lui, dar nu putea să spună “Allah al meu” celui în care credea şi nici nu ştia cum să-şi exprime credinţa.

Amir b. Rebi’a, unul dintre urmaşii însoţitorilor profetului, ne relatează ur-mătoarele: “Am auzit de la Zeyd b. Amr; el aşa zicea: “Eu aştept un profet care va veni, fiind din neamul lui Avraam şi al lui Abdulmuttalib. Nu cred că voi apuca acele zile, dar cred, aprob şi primesc această venire, căci El este un profet drept. Dacă tu vei avea zile şi vei ajunge în preajma Lui, transmite-i şi din partea mea salutări! Acum să-ţi dau unele indicii despre frumuseţea şi măreţia Lui, dar să nu te miri! ” Eu i-am răspuns: “Pofteşte de-mi povesteşte!” El a continuat; “Este de talie mijlocie. Nu este nici prea înalt, nici prea scund. Părul nu-l are drept şi nici creţ. Numele îi este Ahmed. Locul naşterii este Mecca. Ca profet tot aici va fi tri-mis. Mai târziu, poporului său nu îi vor plăcea schimbările aduse şi va fugi din Mecca. Va emigra în Yathrib (Medina) şi religia pe care o va aduce se va propaga de acolo. Nu fi nepăsător faţă de El! Eu am colindat ţinut după ţinut, căutând religia lui Avraam. Toţi învăţaţii evrei şi creştini cu care am stat de vorbă mi-au spus că ceea ce caut eu va veni mai târziu şi mi-au relatat tot ceea ce ţi-am spus mai sus, subliniind faptul că este ultimul profet şi după El nu va mai veni niciunul.”

Amir b. Rabi’a continuă: “A venit ziua în care şi eu am devenit musulman. I-am relatat întocmai Mesagerului lui Allah cele spuse de Zeyd. Când i-am transmis salutările lui, s-a recules şi le-a acceptat apoi a zis: “L-am văzut pe Zeyd cum umbla prin rai, târându-şi poalele.”

Waraqa b. Neufel era un învăţat creştin şi era rudă cu Khadije, soția Profetului. Atunci când Mesagerul lui Allah a început să aibă primele revelaţii, Khadije s-a dus la el şi l-a întrebat care este poziţia lui. Acesta i-a răspuns: “O, Khadije! Este un om de cuvânt. Ceea ce vede sunt lucruri ce trebuiesc văzute la începutul unei profeţii. La El a venit Gabriel. Şi la Moise şi la Iisus tot el a venit. În cel mai scurt timp va deveni profet. Dacă voi ajunge la acele zile, îi voi jura credinţă şi-L voi sprijini.”

Abdullah b. Selam era un învăţat evreu. Să-l ascultăm relatând cum a de-venit musulman: “Atunci când Mesagerul lui Allah a emigrat în Medina, şi eu, ca şi toţi, m-am dus să-L văd. Era înconjurat de mulţi oameni. Când am ajuns, de pe sfintele Lui buze se revărsau următoarele cuvinte: “Salutaţi-i pe cei care vin la voi şi daţi-le de mâncare.” Am fost pătruns de măreţia vorbelor Lui şi de profunzimea expresiei de pe chipul Său. Pe loc mi-am exprimat profesiunea de credinţă şi am devenit musulman. Căci, înfăţişarea Lui nu putea să fie decât a unui profet”.

Abdullah b. Selam (r.a) era o personalitate importantă. Era un descendent al lui İosif. Era un om respectat. Mărturia lui este preamărită în Coran şi este relatată drept argument: “Spune: “Vedeţi că este de la Allah, iar voi nu credeţi! Un martor dintre fiii lui Israel a mărturisit însă că este asemenea cu ceea ce au ei şi că el crede, pe când voi vă îngâmfaţi. Allah nu călăuzeşte poporul nedrept.” (Ahqaf [Ahkâf], 46/10).

Cel care este menţionat în această sura, este Abdullah b. Selâm. Oricât au încercat unii comentatori să demonstreze că acest verset este meccan, pă-rerea că ar fi medinit este mai puternică. Adică, sura Ankâf este meccană, numai acest verset este medinit, şi relatează despre Abdullah b. Selam.

sursa: fgulen