Simţul rivalităţii

Muğîre b. Şu’be relatează: “Stăteam împreună cu Ebu Gehl. Veni Mesagerul lui Allah şi ne comunică unele lucuri. Ebu Gehl zise cu obrăznicie: “Muhammed! Dacă faci aceste lucruri ca să ai martori dincolo că ne-ai adus la cunoştinţă, nu te osteni deloc, eu voi depune mărturie, dar acum nu mă tulbura.” Mesagerul lui Allah se despărţi de noi. Eu l-am întrebat pe Ebu Gehl: “Tu într-adevăr crezi în El?”

Mi-a răspuns: “Cred că într-adevăr este profet, dar între noi şi haşemiţi există o rivalitate de mult timp. Ei se laudă că au măreţie, că sunt păzitorii locurilor sfinte de la Mecca. Şi acum, când afirmă că şi profetul este din rândurile lor, eu nu mai pot rezista.”

Qureișiții se adunaseră şi în urma unor dezbateri, iau hotărârea de a-l tri-mite pe Utbe b. Rabî’a la profet. Acesta urma să încerce a-l convinge să renunţe la cauză. Această persoană făcea parte din clasa intelectualilor, stăpânea bine literatura arabă, era un om avut. Se duce la El şi, încercând speculaţii logice, întreabă: “Muhammed! Tu eşti cel fericit sau tatăl tău, Abdullah?” Mesagerul lui Allah nu răspunse nimic, dimpotrivă, prin tăcerea sa, dădu cel mai bun răspuns acestui neghiob. Utbe continuă: “Dacă accepţi că el este mai fericit decât tine, cu siguranţă că se închină divinităţilor pe care tu i-ai defăimat. Dimpotrivă, dacă te crezi mai fericit decât el, atunci vorbeşte şi eu să te ascult!”

Mesagerul lui Allah l-a întrebat: “Ai terminat tot ceea ce aveai de spus?” “Da”, zise Utbe şi tăcu. Profetul căzu în genunchi şi începu să recite din sura “Fussılet” (Au fost lămurite), versetul 13: ” Dacă ei se întorc, spune-le: “Eu v-am prevenit asupra trăznetului care va fi asemenea trăznetului care i-a nimicit pe adiţi şi tamudiţi.”

Atunci Utbe n-a mai rezistat şi a început să tremure ca scuturat de friguri. Ducându-şi mâinile la buzele sfinte, sleit de puteri, zise: “O, Muhammed, taci! Taci în numele lui Allah în care crezi!”, apoi plecă.

Mai marii din Mecca aşteptau rezultatul. Lui Ebu Gehl nu-i plăcuse starea în care se întorsese Utbe. Zise celor din jur: “Nu s-a întors la fel cum a plecat.” Utbe se dusese direct acasă. Versetele pe care le ascultase îl loviseră precum fulgerul. Mai târziu la uşa lui veni Ebu Gehl, cel care era stăpânit de diavol, căci se temea că Utbe îşi exprimase mărturia de credinţă, ştiindu-i părţile slabe. Trebuia să lovească în orgoliul lui. Trecu la acţiune şi zise: “Utbe, am înţeles că Muhammed te-a lăudat foarte tare. În cinstea ta a dat o masă, unde ai mâncat şi ai băut, iar tu, nemairezistând la atâtea laude, ai rostit mărturia de credinţă. Aşa vorbeşte lumea.” Utbe se înfurie, i se umflară venele: “Cu toţii ştiţi că eu n-am nevoie de bucatele Lui, deoarece sunt cel mai bogat dintre voi, dar cele spuse de Muhammed m-au cutremurat. Ceea ce citea nu erau versuri şi nu semănau cu vorbele unui prezicător. Nu ştiu ce să zic, căci este un om cu vorba dreaptă. Ascultându-i vorbele, m-am temut să nu pătimim şi noi ce au pătimit adiţii şi tamudiţii…”

Alte cauze

Aceste mărturii, confesiuni, nu erau proprii doar unui număr mic de oa-meni. În general, în conştiinţă, convingerea este aceeaşi. Dar influenţe negative precum teama, lăcomia, ambiţia şi îndărătnicia îi făceau să nu creadă. Iată, Coranul redă starea lor şi, ca o consolare pentru Domnul nostru, porunceşte:

“Ştim că te mâhneşte ceea ce spun. Ei nu pe tine te socot mincinos, ci, cei nedrepţi, se leapădă de semnele lui Allah.” (Al-An’am [Vitele], 6/33).

Ei îţi reproşează multe, iar aceste imputări te necăjesc. Să nu te întristeze spusele unor învinşi, ale unor oameni lipsiţi de noroc, egoişti ce nu pot renunţa la obiceiurile lor. Ei cu adevărat nu te acuză pe tine de minciună. Niciunul din ei nu se va ridica să-ţi reproşeze că spui minciuni. Deoarece, şi ei ştiu că eşti scutit de a spune minciuni. Ei sunt cei care te-au numit “devotat”. Priveşte cât sunt de proşti; ei nu cred în lucrurile pe care ţi le reproşează ţie şi cu toate raţionamente-le şi mintea lor, au curaj să facă aşa ceva. În cazul acesta pentru ce să te necă-jeşti!?

Dacă există cineva care ar trebui să se necăjească, acela ar fi cel care, fiind împotriva Persoanei care ţine hăţurile lumii de azi şi de apoi, nu a putut profita, deschizând calea beneficiului.

sursa: fgulen.com