Al-Kindi – un spirit stralucitor al epocii sale

 Al-Kindi – un spirit stralucitor al epocii sale
 
În domeniul mtematicii Al-Kindi a scris patru cărți despre numere (sistemul de numerație indian, armonia numerelor, multiplicări, proporții) punând astfel bazele aritmeticii moderne.
 
În cadrul geometriei, o atenție deosebită a acordat geometriei sferice, care îi era necesară la calcule astronomice. Un loc deosebit l-a ocupat și studiul dreptelor paralele. O lucrare interesantă a sa, care și astăzi suscită atenția, este comentariul la scrierea lui Arhimede, Măsurarea cercului.
 
Al-Kindi a considerat matematica o bază a tuturor științelor, insa a scris si o carte în care a tratat optica geometrică. Lucrarea sa avea sa influențeze pe Roger Bacon.
 
În ceea ce privește spațiul și timpul, Al-Kindi le consideră finite, aducând ca argument un paradox al infinitului.
 
In domeniul chimiei el s-a opus conceptelor alchimiste eronate arătând că nu este posibilă transformarea în aur a metalelor comune.
 
In ceea ce priveste domeniul medicinii, Al-Kindi a fost primul care a încercat să determine științific dozele în care trebuie administrate medicamentele.
 
De asemenea, el a studiat modul de realizare a armoniilor produse de diverse combinații de note muzicale. A arătat faptul că, atunci când un sunet este produs, unda generată se transmite în aer și influențează timpanul.
 
Al-Kindi a fost un scriitor foarte prolific. Mărturie stau cele 241 de lucrări scrise care, din păcate, nu toate au supraviețuit până azi.
 
invatat arabAstfel în domeniul astronomiei a scris 16 cărți, 11 în domeniul aritmeticii, 32 de lucrări sunt dedicate geometriei, medicina este tratată în 22 de cărți, la fizică s-a referit în 12 lucrări, filozofiei i-a dedicat 22 scrieri, logicii 9, în 5 cărți s-a ocupat de psihologie și în sfârșit 7 lucrări le-a dedicat muzicii.
 
Multe din cărțile sale au fost traduse în latină de către Gerard de Cremona.
 
Influența lui Al-Kindi asupra dezvoltării științei și filozofiei a fost semnificativă mai ales în epoca renascentistă, când asistăm la un salt al nivelului culturii și civilizației europene. Lucrările sale au contribuit la dezvoltarea ulterioară a matematicii, fizicii, medicinei, chimiei.
 
Girolamo Cardano l-a considerat ca fiind unul dintre cele mai strălucitoare spirite ale epocii.

În legătură cu o postare