3 savanti musulmani

Ibn Al-Baladi (…-971) a fost un pediatru eminent de-a lungul secolului XX, care a scris capitole întregi referitoare la afecțiunile urechii, nasului și gâtului în cartea sa medicală „Îngrijirea Femeilor Însărcinate, a Sugarilor și a Copiilor”. El a detaliat afecțiunile congenitale, traumatice, inflamatoare și neoplastice ale acestor organe.^[1]

Avinzoar (1092-1162), un mare doctor din Andaluzia, care a locuit în Sevilla în timpul secolului XII, a scris o carte medicală „Al-Tayseer”, în care a discutat pe larg afecțiunile urechii, nasului și gâtului. El a fost primul medic arab care a contestat teoria umorală a lui Hipocrate; el a negat cele patru umori ale corpului și a confirmat prezența unui singur lichid în corp, adică sângele. El a fost primul care a oferit o etiologie științifică reală a afecțiunilor inflamatoare ale urechii, a expus cauzele stridorului și a oferit o descriere corectă a operației de traheostomie pentru pacienții care se sufocă.^[2]

Ali Ibn Isa

Cel mai faimos oculist al Islamului a fost născut în Bagdad (Irak). Opera sa „Tashkiratul-Kahhalin” (Agenda Oculiștilor), cea mai bună și mai completă carte pentru afecțiunile ochiului, a fost tradusă și comentată în limba germană de Hirschberg și Lipert (1904) și în limba engleză de Casey Wood (1936). Cartea lui Ibn Isa a fost luată ca referință cel mai mult de oftalmologii ulteriori. A fost prima dată tradusă în persană, apoi în latină și printată în Veneția în 1497 E.N. Contemporanii faimoși ai lui Ibn Isa au fost Ammar Ibn Ali Al-Mosuli și Abul Hasan Ahmed Ibn Muhammad Al-Tabari, care în opera sa „Kitab-ul Mu’alaja l-Buqratiyya” (Cartea Tratamentului hipocratic) afirmă că a scris un tratat lung pe tema afecțiunilor ochiului. Din păcate, acest tratat nu mai există.

3 savanti musulmani

[1] Ibn al-Baladi,„ Îngrijirea femeilor însărcinate, ale sugarilor și copiilor” (în lb. arabă), tradusă de Dr. Mahmoud Kassem, Ministerul Culturii, Iraq, 1980, pag. 262.

[2] Avinzoar, Abd al-Malek Ibn Zohr, Al-Tayseer Fil Modawat Wal-Tadbeer, Înaltul Consiliu al Științei, Damasc, Syria, 1972, pag. 148.