Mutaţiile nu creează informaţii noi
În ceea ce priveşte mutaţiile ca determinant al evoluţiei, cercetătorii sunt de acord astăzi că mutaţiile nu produc informaţii noi, capabile să conducă la apariţia unei specii noi. Dr. Lee Spetner, cercetător care a predat teoria informaţiilor şi comunicaţiilor la Johns Hopkins University, declară:
„Toate mutaţiile punctuale care au fost studiate la nivel molecular reduc informaţia genetică, nu a sporesc. Teoria neo-darwiniană încearcă să explice felul în care evoluţia a dezvoltat informaţii vitale. Diferenţa biologică esenţială între un om şi o bacterie constă în informaţiile pe care le conţin cei doi. Toate celelalte diferenţe biologice derivă din acestea. Genomul uman conţine mult mai multe informaţii decât genomul bacteriei. Prin mutaţii nu se pot acumula informaţii, ci se pierd…
Neo-darwinienii vor să ne facă să credem că mari schimbări evoluţioniste pot rezulta dintr-o serie de evenimente mici, dacă acestea există în număr suficient. Însă dacă toate aceste evenimente pierd informaţii, ele nu pot fi etape în nici un fel de evoluţie pe care încearcă ei s-o explice, indiferent de câte mutaţii există acolo. Cel ce crede că macroevoluţie poate avea loc prin mutaţii care pierd informaţii, este asemenea unui comerciant care pierde câte puţini bani la fiecare afacere, dar crede că astfel se poate dezvolta… Nu s-a observat nici măcar o singură mutaţie care să aducă o contribuţie informaţională la genom. Desigur, asta arată că nu există milioanele şi milioanele de potenţiale mutaţii pe care le cere teoria. S-ar putea să nu existe nici una. Incapacitatea de o vedea măcar o mutaţie care să adauge informaţie e mai mult decât un eşec în a găsi susţinere pentru teorie. Este o dovadă împotriva teoriei. Avem de-a face cu o contestare serioasă a teoriei neo-darwiniene.” (Not By Chance, The Judaica Press, Brooklyn, New York, 1997)
Acest lucru este confirmat de dr. Werner Gitt, director şi profesor la Institutul Federal German pentru Fizică şi Tehnologie. Răspunzând la întrebarea „Pot apărea informaţii noi prin mutaţii?”, el afirmă:
„Această idee este centrală în reprezentările evoluţiei, însă mutaţiile pot genera schimbări doar la nivelul informaţiilor existente. Nu poate exista o creştere în informaţii şi, în general, rezultatele sunt deficitare. Nu pot apărea structuri pentru funcţii sau organe noi; mutaţiile nu pot fi o sursă pentru informaţii noi, creative.” (In the Beginning Was Information, Master Books, Green Forest, Arkansas, 2006, pag. 127)
Experimentele de laborator au demonstrat că radiaţiile, în cantităţi mici, incapacitează subiectul şi nu îl ajută să se transforme într-o formă superioară. Exemplarele iradiate ori au devenit sterile, ori prima generaţie născută după ele era sterilă şi deci condamnată la dispariţie. În cantităţi mari, radiaţiile ucid, nu transformă.
Dacă deci eliminăm selecţia naturală şi mutaţiile ca determinanţi ai evoluţiei, ce mai rămâne?
Nereuşind să găsească o soluţie la aceste probleme, evoluţioniştii au propus o altă variantă a teoriei lor: evoluţia în salturi.
Nu mai avem o transformare liniară (nu mai este nevoie să găsim fosile intermediare în straturile geologice sau în viaţă), ci una bruscă. De fapt, această versiune este şi mai fantastică decât prima. Cu alte cuvinte, din două maimuţe cu coadă şi cu mers patruped s-a născut brusc o maimuţă superioară, fără coadă şi cu mers biped, care la rândul ei a născut brusc o maimuţă fără păr şi care vorbea – un om! Pentru a crede aşa ceva este nevoie de un efort de credinţă mai mare decât pentru a crede că viaţa a fost creată de o Fiinţă inteligentă.
O altă dovadă invocată de evoluţionişti este asemănarea codurilor genetice, de pildă între om şi maimuţă. Ne îndreptăţeşte această asemănare să credem că omul a evoluat din maimuţă? Televizorul meu color de astăzi are componente similare şi funcţionează în mare parte după acelaşi principiu ca televizorul alb-negru de acum 40 de ani, dar asta nu înseamnă că cel color a evoluat din cel alb-negru, ci că ambele au fost create de aceeaşi inteligenţă. De fapt, contrar teoriei evoluţioniste care vorbeşte despre poligeneză (apariţia unei specii noi în mai multe locuri în acelaşi timp), studiile genetice recente arată că toţi oamenii de pe Pământ se trag dintr-o singură femeie. (Nu că aceasta ar fi avut mai mulţi bărbaţi, dar nu există posibilitatea determinării genetice a unui eventual bărbat primordial.)
Referitor la apariţia vieţii în sine, teoria evoluţionistă este la fel de neclară. Există patru teorii clasice și trei teorii moderne. Evoluţioniştii sunt grupaţi în tabere care se contrazic. Cu toţii însă proclamă, pe un ton absolut demn de o credinţă religioasă, că teoria evoluţionistă este singura explicaţie „ştiinţifică” acceptabilă privind apariţia şi dezvoltarea vieţii pe Pământ.