Dintre cei mai mari dușmani care stârnesc astfel de atitudini sunt organizațiile radicale de tip islamist pe de o parte si institutiile asa-zis islamice care promoveaza cu orice pret asimilarea musulmanilor si nu integrarea lor. Însă unii occidentali influenți au facilitat crearea unor stereotipuri prin care cultura și civilizatia islamică și prin urmare toți musulmanii sunt reduse la o dimensiune teroristă. Ca rezultat, în țările europene a apărut un nou fenomen numit Islamofobie care afectează în mod direct și pe nedrept populația musulmană care trăiește în Europa.
Ascensiunea din ultimii ani a unor regimuri de extremă dreapta au instigat această ură pentru Islam. Au existat campanii electorale ale unor partide politice din Europa în care se aducea un argument fundamental asupra Islamofobiei. Pe de altă parte, o altă categorie de partide naționaliste din Europa s-au hrănit cu Islamofobia și astfel au prins putere din aceasta. Politicienii conservatori populiști au instigat la Islamofobie și au acordat un mare spațiu acesteia în discursurile lor. Frontul Național Francez de extremă-dreapta condus până de curând de Jean Marie Le Pen, partidul populist din Italia – Liga Nordului, Patidul Libertății din Austria, Partidul Poporului din Danemarca, Lista lui Pim Fortuyn sunt doar câteva dintre partidele de extremă-dreapta islamofobe. Mai ales după 11 septembrie aceste partide i-au luat pe imigranții musulmani drept țintă a atacurilor lor. Cazul Andrei Brejvik a adus în centrul atenției sentimentele islamofobe ale unor părți din societatea europeană, exprimată din păcate și prin canalele de comunicare în masă. Wall Street Journal, Fox News, chiar și New York Times s-au lăsat greu convinse de faptul că autorul masacrelor din Norvegia este de fapt un islamofob de extremă dreapta și nicidecum un terorist islamist cum au titrat. Principalele canale media au ratat ca de obicei esența – problema violenței în sine și a cauzelor sale și au decăzut în analize superficiale făcute din n puncte de vedere. Irelevanța sinistră a acestor analize – cel puțin în lipsa de acoperire mai profundă și mai complexă a știrii – a fost văzută în primul val de comentarii greșite, înainte de a cunoaște identitatea autorului crimelor. Analiști, reporteri, editorialiști deopotrivă au sărit, au pus mâna pe armă și au exclamat îngroziți: O, Doamne, teroriștii islamiști!
Referendumul din 2009 prin care elvețienii s-au exprimat în procent de 58% împotriva minaretelor au inspirat partide de extremă-dreapta din țări membre ale Uniunii Europene să facă apel la inițierea unor astfel de referendumuri.
Un sondaj de opinie realizat tot in 2009 în zona flamandă a Belgiei indica de asemenea răspândirea Islamofobiei în mod îngrijorător. Acestă situație i-a determinat pe politicieni să înceapă la discuții în urma cărora să fie găsite soluții. Astfel că ministrul responsabil cu zona flamandă a acuzat presa de prezentarea în mod tendențios a musulmanilor atunci când s-a făcut referire la actele de terorism.