Metode de educatie in viziunea lui Farabi
Al-Farabi oferă imaginației o funcție educațională clară și face „producerea unei impresii imaginare” o cale de instruire a oamenilor obișnuiți în multe concepte care sunt dificil de înțeles pentru ei. Într-adevăr, este normal pentru oamenii obișnuiți să fie limitați în cunoașterea teoretică la ce este cerut de opinia accceptată în general. Profesorul folosește metoda convingerii și sugestiei. Puterea de a reprezenta lucrurile prin metaforele lor este folositoare în două domenii: pentru instruire și ghidare, și pentru a confrunta pe cineva care neagă cu încăpățânare calea adevărului.
Pe scurt, poate fi spus că pentru Al-Farabi elementele instruirii pot fi sumarizate în: a face un lucru să fie înțeles prin stabilirea sensului său în minte; și prin crearea acceptării a ce s-a înțeles. Înțelegând ceva implică esența lucrului care a fost priceput de intelect și că lucrul poate fi reprezentat de ceva care se aseamănă cu el. Acceptarea este de asemenea interiorizată în două moduri: demonstrația care duce la certitudine, care este abordarea filosofică; sau convingerea, care este metoda religioasă.
Una dintre tehnicile de care Al-Farabi a fost interesat este aceea denumită de el „obișnuință”, pe care el o definește ca „o situație în care ființa umană obține o dispoziție naturală sau se îndepărtează de unele dispoziții periculoase; prin aceasta mă refer la repetiția frecventă a unei acțiuni particulare, la intervale scurte, de-a lungul unei perioade lungi de timp”. Virtuțile etice sunt obținute prin repetiție și obișnuință, până ce formează un model bine înrădăcinat în minte, de unde se formează comportamentele morale deosebite. Un caracter admirabil este obținut prin obișnuință, iar caracterul este admirabil când faptele sale sunt moderate, nici excesive și nici neglijente. Aceasta, din nou este o viziune a lui Aristotel a adevăratei firi a virtuții și modul de obținere, dar Al-Farabi demonstrează această teorie afirmând: „ Faptul că moralitatea etică este obținută doar prin obicei este arătat prin ceea ce vedem în orașe: liderii politici îi fac pe cetățeni să fie buni prin obișnuirea lor să facă fapte bune”. Obișnuința nu este doar o tehnică pentru a învăța virtuțile morale, dar poate fi folosită și în învățarea altor lucruri, precum scrisul: „îndemânarea în scris este obținută doar atunci când persoana copiază acțiunea unui scrib priceput, și așa se întâmplă cu toate artele”.
Ca să sumarizăm, metoda repetitivă este potrivită pentru învățarea eticii și a artelor practice. Această obișnuință se întâmplă prin convingere și discurs, care le stabilește în minte, astfel ca elevul să reușească să le îndeplinescă în mod voluntar; și prin modul constrângerii, care este folosit cu „cetățenii neascultători care nu sunt înclinați să facă ce e bine din proprie inițiativă și nici nu iau seama de ce li se spune; această metodă este folosită cu oricare dintre ei care nu ascultă și continuă până ce ei înțeleg științele teoretice care li se predau”.