Medicina profetica 

Unii oameni îngrijorați de pericolul religios văzut în știința greacă, ca o amenințare la adresa Islamului, au stabilit „medicina profetică”, bazată pe spusele lui Muhammed (saws) și a învățăturilor medicale arabești autohtone. Însă, tradiția galenică a devenit principala sursă de învățare a medicinii din care făceau parte marii scriitori arabi și musulmani: Abu Bakr Muhammad ibn Zakarya Al-Razi (865-925), Ali ibn Al-Abbas al-Majusi (sec. X) și peste ei toți, Abu Ali Al-Husayn ibn Abdallah Ibn Sina (Avicenna, d. 1037). Acești savanți și practicanți și-au scris marea parte a muncii lor în limba arabă, însa fiind originari din Persia, și putem deduce din numele lui Al-Majusi că provenea dintr-o familie de zoroaștri. În timpul secolului XI un centru medical important s-a dezvoltat în Qayrouan, Tunisia de azi, și de aici un anume Constantin Africanul a călătorit în apropiere de Sicilia și Salerno în Sudul Italiei în ultima parte a secolului XI și a introdus medicina arabă în Occident pentru prima dată. În Salerno exista deja o școală de medicină, unde câteva texte medicale grecești, majoritatea de practică, erau cunoscute, fiind traduse în latină. Constantin a suplimentat și într-o mare măsură a înlocuit aceste texte cu traducerea lui a cărților medicale cuprinzătoare ale lui Al-Majusi și multe alte texte ale doctorilor din Qayrouan, Ishaq Isra’ili, Ishaq ibn Imran și Ibn Al-Jazzar. În acest context, o programă scurtă cu cinci texte din medicină a fost alcătuită, sub numele de Articella, care se baza pe traduceri din limba arabă și greacă și includea texte pe determinarea condițiilor medicale prin examinarea urinei și, respectiv simțirea pulsului. Opera lui Constantin era în schimb completată de activitatea lui Gerard din Cremona în Toledo la mijlocul secolului XII, care a tradus din limba arabă o mulțime de texte ale lui Galen din programa alexandriană, ca și lucrări substanțiale ale lui Al-Razi, Al-Zahrawi și Ibn Al-Wafid. Cea mai importantă contribuție a lui a fost însă traducerea lucrării lui Avicenna „Canonul Medicinii”, care a devenit principala carte pentru educația medicală din universitățile occidentale până în secolul XVII.