Simina Harmonie
Fără un suport material consistent, dezvoltarea ştiinţei, în speţă a matematicii, nu ar fi fost posibilă. Bogăţia imperiului pe de o parte şi mecenatul conducătorilor pe de alta sunt factori determinanţi. Era tradiţia ca toţi fiii marilor conducători să urmeze cursuri ale şcolilor de elită, să-i studieze pe antici (Euclid, Arhimede, Aristotel, Ptolemeu, Diofant). Era deci nevoie de şcoli şi de profesori.
Până în secolul al X-lea în lumea musulmană nu exista învăţământ organizat, nu existau şcoli, copiilor li se făceau lecţii de morală şi religie în cadrul moscheilor. Către sfârşitul secolului al X-lea a luat fiinţă învăţământul secundar, elevii având întreaga întreţinere asigurată. Unele şcoli aveau o programă de învăţământ de nivel universitar. Nivelul intelectual înalt al lumii islamice medievale este atestat şi de numărul mare de biblioteci precum, de numărul impresionant al volumelor din acestea (exista în Bagdad o bibliotecă însumând 12.000 de volume), precum şi prin calitatea traducerilor din greacă, sanscrită şi chineză. Bagdadul (actuala capitală a Irakului) a fost fieful cultural din timpul califului Al Mamun (a doua jumătate a secolului al VIII-lea). El a creat aici Casa inţelepciunii, Baït al Hikma, concepută de fapt de tatăl său, un adevărat laborator al literaturii, artelor şi ştiinţelor. Aici multe dintre cunoştinţele omenirii de până atunci au fost traduse în arabă din limbile antichităţii, dar şi invers, din arabă în turcă, persană, ebraică, latină.
Bagdadul (în arabă, Madinat As Salam, Oraşul păcii), capitala construită de califul Al Mamun, fiul lui Harun al Rashid (celebrul calif din “1001 de nopţi”), a devenit şi o înfloritoare capitală culturală a lumii musulmane. Al Mamun era obsedat de dorinţa de a asigura unitate şi grandoare vastului său imperiu. Legenda spune că într-o noapte califului i s-ar fi arătat în vis anticul Aristotel, un bătrân cu barbă albă, care aşezat pe un tron, i-ar fi vorbit despre înaintaşi, sfătuindu-l să aleagă calea legii, a credinţei şi a cunoaşterii. Califul a trimis imediat un grup de învăţaţi la Bizanţ pentru a aduce manuscrise şi texte filozofice şi ştiinţifice ale anticilor. Treptat savanţii au achiziţionat manuscrise de la arhivele de stat şi din colecţii private din Alexandria, Damasc, Antiohia, Harran şi alte oraşe. În consecinţă califul a ordonat ca lucrările vechilor greci să fie traduse în arabă (“Elementele” lui Euclid şi “Almagest” al lui Ptolemeu. Dintr-o campanie în India se spune ca Al Mamun ar fi adus o carte (în sanscrită) care se presupune a fi fost a lui Brahmagupta, şi a fost tradusă în arabă sub numele Sinhind.
Această iniţiativă ambiţioasă, a traducerilor în şi din arabă, a durat mai bine de 200 de ani.