Adnan Ash-Shareef
Şi au fost adunate la Solomon oştile sale de djinni, de oameni şi de păsări şi au fost ele aranjate în cete./ Şi, când au sosit ele din Valea Furnicilor, a zis o furnică: “O,voi furnicilor! Intraţi în casele voastre, ca să nu vă strivească Solomon şi oştile sale, fără ca ei să-şi dea seama!”/ El a surâs, veselindu-se de vorbele ei. (An-Naml: 17-19).
Stăpânul Atotputernic şi Preaînalt a dat câtorva sure din Cartea Sa cea Sfântă numele unor animale şi insecte, cum sunt vitele, albinele, furnicile şi păianjenul, pentru a atrage atenţia omului asupra faptului că, în studierea firii făpturilor lui Allah, şi cu deosebire a acelora pe care le-a dat ca nume pentru surele sfinte, se află o cale ştiinţifică de natură să ne conducă la credinţă. Unul din credincioşii lui Allah a fost întrebat despre ghidul lui de credinţă care l-a condus la credinţa în Allah şi în cuvintele Lui şi el a răspuns: “Viaţa furnicilor şi activitatea lor”. Calea ideală pentru acela care voieşte să creadă în Allah şi în Cartea Sa este studierea tuturor făpturilor lui Allah şi apoi consultarea versetelor coranice care s-au referit la aceste făpturi şi popularizarea acestor studii prin intermediul mijloacelor de informare audiovizuale, după simplificarea, programarea, comentarea şi apropierea lor de minţile celor cu raţiune, de către propovăduitori specialişti, fiecare dintre ei în domeniul specialităţii sale. Aceasta este – în opinia noastră – calea ideală pentru a ajunge la mintea şi inima celui cu raţiune, căci Islamul este în esenţa sa ştiinţă, raţiune, logicăşi angajare, iar Coranul cel Sfânt se adresează raţiunii şi logicii prin intermediul ştiinţei. Trimisul iubit şi ales a subliniat acest lucru prin tradiţia cunoscută: “Prezenţa la locul de întâlnire a unui învăţat este mai bună decât rugăciunea alcătuită dintr-o mie de prosternări (rak’a) şi decât vizitarea a o mie de bolnavi şi decât asistarea la o mie de ceremonii funerare”. Şi decât citirea Coranului? L-au întrebat pe el. Iar el le-a răspuns: “Şi oare Coranul este de folos, fărăştiinţă?”
Furnicile şi albinele sunt insecte sociale care trăiesc în comunităţi mari, fiecare dintre ele alcătuind un regat extrem de bine organizat. Furnica sau albina nu pot trăi singure, separate de restul indivizilor regatului, aşa cum se întâmplă cu păianjenul, bondarul, fluturele sau alte insecte. Ştiinţa comportamentului furnicilor şi albinelor a dovedit că, dacă o furnică sau albină este izolată de indivizii comunităţii, ea moare. Albinele şi furnicile sunt în comunităţile lor asemenea membrelor unui organism întreg şi ele nu au viaţă separată de el. Pornind de la aceasta, vom afla un prim miracol ştiinţific coranic: o întreagă sură din Cartea lui Allah a fost numită “Sura albinelor” şi nu ,,a albinei” şi tot astfel, o altă sură a fost numită “Sura furnicilor” şi nu ,,a furnicii”, în vreme ce o altă a fost numită “Sura păianjenului” şi nu ,,a păianjenilor “.
Începând de la mijlocul secolului al XX-lea, ştiinţa despre comportamentul animalelor a arătat că fiecare specie de vieţuitoare are un mijloc prin care se face cunoscutăşi, prin intermediul lui, îşi stabileşte relaţiile cu ceilalţi indivizi ai comunităţii. Fiecare vietate are o limbă prin intermediul căreia se înţelege cu ceilalţi indivizi ai comunităţii sale şi ele reprezintă comunităţi, ca şi noi, în organizarea vieţii lor sociale, confirmând cuvintele lui Allah Preaînaltul : “Nu este vită pe pământ, nici pasăre care zboară cu aripile ei, decât în neamuri, ca şi voi. Nu am lăsat nimic nepomenit în Carte. Apoi, la Domnul lor vor fi adunaţi” (Al-An’am: 38). În exemplele simple despre viaţa furnicilor şi a mijloacelor de comunicare între ele se află explicaţia miracolului ştiinţific existent în versetele sfinte de mai sus.
“A ZIS O FURNICĂ”
Limbajul furnicilor
Allah a înzestrat furnicile cu un sistem dezvoltat de glande, dispuse pe toate părţile corpului. Ştiinţa a cunoscut de curând funcţia unora dintre ele: ele sunt surse de numeroase substanţe chimice folosite în procesul de comunicare şi schimb de informaţii şi de mesaje între diverşii indivizi ai coloniei, reprezentând prin urmare un limbaj chimic al furnicilor, alături de un limbaj sonor şi de un altul constând în mişcări ale picioarelor şi ale antenelor, cunoscut fiind că toate limbajele fiinţelor vii, inclusiv al omului, se bazează în modul de funcţionare pe substanţe chimice.
a – Substanţele traseului: Furnicile secretă pe pământ, îndeosebi cele lucrătoare, o substanţă chimică volatilă care le ajută să-şi sporească activitatea, să-şi stabilească direcţia şi să conducă celelalte lucrătoare la locurile hranei şi construcţiei şi cu cât hrana sau prada este mai abundentă cu atât substanţa este mai concentrată.
Substanţele chimice folosite de diverse specii de furnici nu sunt identice. Indivizii unei specii nu sunt influentaţi de substanţele traseului secretate de indivizii unei alte specii de furnici.
Fiecare specie are limbajul său, cu ajutorul căruia comunicăşi conduce ceilalţi indivizi ai speciei acolo unde voieşte să-i conducăşi, de aceea, nu există nici o perturbaţie sau amestec între diversele specii de furnici atunci când se întretaie traseele lor, în căutarea hranei. Slavă Aceluia “care a dat fiecăruia firea sa şi apoi l-a călăuzit ” (Ta-Ha: 50).
b – Substanţele de avertizare: Pe lângă substanţele traseului, pe care le-a descoperit cercetătorul Mac Carthy în anul 1950, cercetătorul Winselson a descoperit în anul 1959 nişte substanţe chimice cu ajutorul cărora furnicile se avertizează unele pe altele asupra prezenţei unui duşman extern şi atunci se produce în mulţimile de furnici care alcătuiesc o comunitate o stare de agitaţie: fie că aleargă grăbite, fie că se adună şi atacă adversarul extern, fie că fug, în funcţie de tipul substanţei de avertizare. Există şi alte substanţe chimice cu ajutorul cărora comunitatea furnicilor în ansamblu poate să migreze sau să atace o altă comunitate sau să stabileasă existenţa unui duşman în apropiere sau la distanţă. Alături de limbajul chimic, pe care îl folosesc furnicile pentru a comunica, mai există şi limbajul atingerii cu antenele, limbajul stârnirii cu ajutorul picioarelor şi al mişcărilor abdomenului şi un limbaj sonor specific speciei de furnici (Atta) care emit frecvenţe sonore, cum este ţârâitul, recepţionate de celule auditive existente în picioarele lor. În felul acesta, cercetătorii au descoperit în a doua jumătate a secolului al-XX-lea faptul că furnica îşi avertizează semenele de la iminenţa unei primejdii cu ajutorul câtorva limbaje, confirmându-se cuvintele lui Allah PreaÎnaltul:
Şi când au sosit ele în Valea Furnicilor, a zis o furnică: “O, voi furnicilor! Intraţi în casele voastre, ca să nu vă strivească Solomon şi oştile sale, fără ca ei să-şi dea seama!”/ El a surâs, veselindu-se de vorbele ei. (An-Naml: 18-19).
“Neamuri ca şi voi”
Nu este vietate pe pământ, nici pasăre care zboară cu aripile ei, decât în neamuri, ca şi voi. Nu am lăsat nimic nepomenit în Carte. Apoi, la Domnul lor vor fi adunaţi. (Al-An’am: 38).
Neamul furnicilor este o lume minunată. Ne vom referi în continuare la câteva aspecte legate de viaţa lor, pentru a face să sporeascăşi mai mult credinţa credinciosului în Cel care se află în spatele acestei întocmiri perfecte a vieţii acestor insecte, al căror nume îl poartă una din surele Cărţii Sfinte a lui Allah:
Studiul ştiinţific al furnicilor a început în secolul al XVIII-lea, dar în ciuda existenţei a circa treizeci şi cinci de mii de studii care le-au fost consacrate până acum, multe lucruri care ţin de viaţa acestor fiinţe ciudate rămân încă necunoscute.
– În zona ecuatorială există un milion şi jumătate de furnici pe hectar şi tot cam atâtea şi în celelalte zone. O misiune ştiinţifică italiană a întreprins un studiu în urma căruia a inventariat aproximativ un milion de muşuroaie de furnici în Alpii italieni, în care trăiesc circa trei sute de miliarde de furnici, distrugând în fiecare an paisprezece mii de tone de alte insecte dăunătoare ce ar putea nimici majoritatea pădurilor.
– Furnicile prezintă o serie de foloase: ele aerisesc solul, îl îngraşă, îl alimentează, polenizează florile, transportă seminţele la mari distanţe şi totodată constituie hrana altor făpturi, fiind o verigă importantă în menţinerea echilibrului mediului.
– Există optsprezece mii de specii de furnici, fiecare dintre acestea cu particularităţile sale biologice şi cu organizarea sa socială diferită de a celorlalte şi până în prezent au fost studiate şase mii de specii dintre ele.
– Furnicile au cimitire colective în care îşi îngroapă morţii, asemenea oamenilor. Când moare, furnica secretă o substanţă chimică specifică pentru a-şi semnaliza moartea şi semenele vin la ea şi o scot în afara regatului îngropând-o în cimitirul coloniei.
– Unele specii de furnici, cum este atta, cultivă ciuperci şi-şi apără culturile de microbii care le distrug, secretând nişte substanţe chimice antibiotice, iar o altă specie, numită furnica roşie, stăpâneşte turme de insecte din specia păduchelui-de-frunze, care sunt, pentru furnici, ca nişte turme de vite: le conduc la păşune, le apară împotriva altor insecte, le asigură locuinţa, mâncarea şi protecţia, iar acestea le oferă în schimb laptele lor – o substanţă zaharoasă pe care o mulg cu antenele lor, aşa cum omul mulge laptele vitelor.
– Există o specie de furnici care practică luarea în sclavie; ele poartă războaie împotriva altor soiuri de furnici, le ucid pe lucrătoare şi pe apărătoare, iar apoi cară larvele acestora în regatul lor şi se ocupă de întreţinerea şi creşterea acestora – până la faza maturităţii, când le constrâng să le slujeascăşi să muncescă pentru ele.
– Există între furnici o categorie numită lucrătoare magazionere, care stau agăţate de plafonul magaziei muşuroiului de furnici în zilele secetoase şi când lipseşte apa ele distribuie semenelor lor lucrătoare, nectar de miere pe care îl înmagazinează în abdomenul lor pentru zilele dificile.
Cine le-a învăţat acest lucru? Logica naturii, nevoia sau evoluţia? Nicidecum! Ci numai Stăpânul tuturor vieţuitoarelor care le călăuzeşte pe toate.
– Există circa şase sute de specii de insecte parazitare care trăiesc pe seama furnicilor. Cea mai ciudată dintre acestea este o insectă mică din familia coleopterelor care pătrunde în muşuroiul furnicilor roşii şi încearcă să le alunge şi să le ucidă, însă aceste coleoptere secretă imediat un lichid al cărui miros le atrage pe furnici, găsind gustul lui foarte plăcut. Lucrătoarele şi apărătoarele coloniei de furnici nu mai au altă treabă decât să savureze lichidul plăcut dar narcotic, secretat de invadatoarele ce folosesc această ocazie pentru a-şi depune ouăle în muşuroiul furnicilor. Larvele lor se dezvoltă rapid şi se hrănesc cu larvele furnicilor, fără ca furnicile îngrijitoare să poată lua nici un fel de măsuri de apărare, căci toate sunt preocupate să sugă nectarul narcotic al coleopterelor care au folosit cuibul furnicilor pentru a-şi depune ouăle şi pentru a-şi creşte larvele pe seama furnicilor roşii, cu toate că acestea sunt considerate printre cele mai înverşunate specii de furnici în atacarea oricărui străin care pătrunde în regatul lor. Cine le-a învăţat pe micile coleoptere acest truc şi cine le-a înzestrat cu această substanţă narcotică ? Natura? Şi cum explică Darwin şi adepţii săi prin prisma teoriei evoluţioniste acest comportament numai al unei anumite specii de coleoptere şi numai al unei anumite specii de furnici din miile de specii, de vreme ce factorii naturali prin care au încercat să explice comportamentul animalelor sunt aceeaşi pentru toate speciile de coleoptere şi de furnici?
Există o altă specie ciudată de paraziţi, pe care Domnul i-a îndreptat împotriva furnicilor, pentru menţinerea echilibrului mediului în ceea ce priveşte numărul făpturilor. Este vorba de gândacii aurii care nu se înmulţesc decât pe seama unei anumite specii de furnici şi în felul acesta limitează răspândirea şi dominaţia lor. Gândacii aurii caută o specie anumită de furnici roşii, considerate dintre cele mai crude specii, apoi secretă o substanţă chimică ce le face pe furnicile roşii prădătoare să nu le dea nici o atenţie, apoi îşi depun ouăle pe care le învelesc cu o substanţă gelatinoasă cu un miros care le atrage pe furnici şi le face să transporte ouăle în muşuroi, socotind că ele sunt o hrană, iar după câteva săptămâni, ies larvele lacome ale gândacilor şi devorează o nouă cantitate din larvele furnicilor. În felul acesta, Stăpânul a limitat numărul furnicilor, menţinând echilibrul natural. Ne întrebăm şi noi, la fel cum s-a întrebat şi cercetătorul de la care am luat acest exemplu ciudat referitor la lumea animalelor, cine se află în spatele acestei minuni?
Logica naturii, evoluţia, hazardul sau ce? Nicidecum! Numai Cel Veşnic, Prealăudatul şi Preaînaltul, care a spus în Cartea Lui bine întocmită:
Şi nu este vietate pe care El să nu o ţină de chica ei. Domnul meu este pe drumul cel drept. (Hud: 56);
Şi Noi am creat toate lucrurile bine întocmite. (Al Qamar: 49);
A creat lucrurile şi le-a orânduit cu bună rânduială” (Al-Furqan: 2); ”Şi am lăsat să crească pe el de toate, cu măsură cumpănită. (Al-Hijr: 19).
O altă specie de furnici africane numite „cophylle” îşi construieşte cuibul într-un mod foarte ciudat, din frunzele copacilor pe care le cos cu fire de mătase lipicioase, secretate de larvele sale purtate între maxilare de lucrătoare. Acestea trec firele de mătase pe marginile frunzelor, pe care le unesc, întocmai cum procedează un ţesător. Cine le-a învăţat acest lucru? Nevoia, hazardul, natura sau evoluţia? Nicidecum! Ci Preaputernicul, Acela care a spus:
Şi în propria voastră făpturăşi în vietăţile pe care El le-a risipit, se află semne pentru un neam de oameni care crede cu tărie. (Al-Jathiyah: 4).
Unele specii de furnici vânează într-un mod ”inteligent”; acestea se împart în două grupuri – unul dintre ele ia poziţie pe pământ, în apropierea tulpinii unui pom, în vreme ce celălalt se caţără pe tulpina lui pentru a ataca insectele din el. În felul acesta, încercuiesc toate insectele care nu pot să zboare, fiindcă acelea care scapă de furnicile de pe tulpină cad în capcana furnicilor care stau la pândă la baza tulpinii. În timpul acestei operaţiuni de vânătoare, furnicile sunt însoţite de păsările dintr-o specie numită vrăbiile furnicilor, care prind unele insecte ce fug de furnicile atacatoare, înainte de a ajunge la furnicile care au luat poziţie lângă tulpina pomului. De asemenea, grupul de furnici şi păsări atacatoare este însoţit de o specie de fluturi viu coloraţi care se hrănesc cu găinaţii vrăbiilor de furnici, în care găsesc substanţe azotoase necesare pentru creşterea ouălor proprii. Totodată, este demn de reţinut faptul că vrăbiile nu atacă furnicile şi nici fluturii care au un gust respingător. Cine se află în spatele tuturor acestor lucruri? Logica evoluţiei, selecţia naturală, natura, hazardul sau evoluţia? Nimic din toate astea! Ci numai Creatorul, Dătătorul de chipuri, Cel Viu, Cel Veşnic, Dăruitorul, Deschizătorul, Atoateştiutorul, care a zis în Cartea Sa bine întocmită, cu mult înainte ca omul să fi descoperit acele ciudăţenii din lumea insectelor şi a păsărilor: “Şi nu este vieţuitoare pe pământ a cărei hrană să nu fie în grija lui Allah. El ştie locul ei de sălaşşi locul în care ea va muri. Totul este într-o Carte desluşită” (Hud: 6);
Şi câte vietăţi sunt care nu poartă hrana lor! Allah le hrăneşte şi pe ele [şi vă hrăneşte] şi pe voi! El este Cel care Aude Totul şi Atoateştiutor. (Al-‘Ankabut: 60).
În sfârşit, larvele unor specii de fluturi apelează la ajutorul furnicilor pentru a se apăra împotriva adversarilor lor, aşa cum sunt viespiile şi alţii, într-un mod ciudat, descoperit recent de cercetătorul Phillip Doffry de la Universitatea din Texas: larvele emit nişte sunete pe care furnicile le percep şi aceasta prin nişte dansuri care produc anumite oscilaţii pe care furnicile le înţeleg şi se îndreaptă spre sursa sunetelor. Acolo, larvele secretă nişte substanţe zaharoase şi proteice pe care furnicile le găsesc foarte plăcute şi, în schimb, apără larvele de alte insecte adversare.
Centrul Cultural Islamic Islamul Azi