Legislația unanim acceptată, specifică perioadei preislamice, constituie sursa unor termeni specifici ulteriori. Cu toate acestea, mai mulți termeni preislamici au trebuit să fie tratați de o maniera pozitivă, atât sub aspect istoric, cât și strict legislativ, astfel încât să devină operaționali în noul sistem legislativ islamic.

Termenii de specialitate, arhaici la bază, adesea au fost supuși modificărilor care să le confere un sensuri bine delimitate. În cadrul acestui proces de transformare, unii termeni fie și-au pierdut sensul de bază, cum este și cazul strânsului mâinii pentru perfectarea unui contract de vânzare, gest denumit al-safqa, fie au fost desemnați ca unici pentru unul sau altul dintre cei obișnuiți până atunci, situație întâlnită și la garanția împotriva unor defecte specifice unei anumite categorii de bunuri (al-‘uhda). Alt set de termeni se aplică unor cutume pe care legislația islamică nu le recunoaște pe deplin, precum contribuția obligatorie la piață (al-maks) din perioda preislamică și pe care legislația islamică o consideră ilegală, ori cazul donația cu clauza conform căreia obiectul devine proprietate a părții care supraviețuiește (al-ruqba).

De asemenea, este un fapt binecunoscut că arabii din perioada preislamică foloseau documente scrise. Ei erau foarte familiarizați cu această practică, cu precădere în relațiile pe care le întrețineau cu populația sedentară din jur. Această practică, se pare că a intrat în conștiința arabilor atât dinspre Irakul sasanid, cât și dinspre Siria bizantină. Oricum, numai câțiva termeni și practici au reușit să se impună dinspre sudul Peninsulei, cu civilizațiile sale distincte, spre nord. Cu toate acestea, se poate afirma că regula celor doi martori iși are rădăcinile întrun act juridic particular, derivat din civilizația părții sudice a Peninsulei.

sursa: economia-islamica.blogspot.com