M. ‘Imarah
Observăm prelungiri ale acestei deformări a imaginii celuilalt (musulman), de care este plină cultura laică occidentală – prin chemarea la contestarea şi la eliminarea lui. Observăm similitudini dintre atitudinea culturii laice şi cea a culturii teologice – din civilizaţia europeană – precum viziunea occidentală contemporană predominantă asupra Islamului, asupra comunitaţii , lumii şi civilizaţiei lui, viziune care influenţează asupra factorilor de decizie din occident, aliat cu cel sionist împotriva renaşterii Orientului musulman, a dreptului la autodeterminare al popoarelor musulmane şi al Islamului – model de civilizaţie din lumea musulmană.
Fostul preşedinte american Richard Nixon – unul dintre mai-marii strategi – afirmă, referindu-se la imaginea Islamului şi a musulmanilor în mentalitatea americană contemporană:
“Mulţi americani au ajuns să vadă în toţi musulmanii nişte inamici. Mulţi americani îşi închipuie că musulmanii sunt nişte popoare necivilizate, sângeroase şi neraţionale şi că motivul interesului nostru faţă de ei se datorează faptului că o parte dintre liderii lor domină – întâmplător -unele locuri în care se află două treimi din petrolul existent în lume…” Nu există o imagine mai urâtă decât aceasta despre lumea islamică, în mintea şi în constiinţa cetaţeanului american, nici chiar atunci când este vorba de China comunistă.
Unii observatori avertizează că Islamul va deveni o putere geopolitică extremistă şi că, datorită creşterii demografice şi posibilitaţilor materiale de care dispun, musulmanii vor reprezenta un mare pericol, iar Occidentul va fi nevoit să se alieze cu Moscova pentru a face faţă acestui pericol. Islamul şi Occidentul sunt opuse unul altuia , iar optica Islamului asupra lumii îl împarte în două secţiuni ”casa păcii” şi “casa războiului” şi este nevoie ca prima să o domine pe cea de a doua. Musulmanii îşi unesc rândurile pentru a declanşa o revoluţie împotriva Occidenului şi , de aceea, Occidentul trebuie să se alieze cu Uniunea Sovietică pentru a contracara acest pericol printr-o singură politică”.
Dacă Nixon mărturiseşte că Islamul şi musulmanii au cea mai proastă imagine în cultura majorităţii americanilor, fapt care-i determină să îndemne la o alianţă între adversari, adică întregul Occident, împotriva “celuilalt” (musulman), căderea comunismului, a partidelor, guvernelor sale şi a lagărului său a sporit ura Occidentului împotriva acestui alt – musulman. Revista americană “Newseek” l-a întrebat pe preşedintele Consiliului Ministerial European, cunoscutul politicianul italian Gianni Demichelis: “- Care sunt motivele menţinerii alianţei NATO după încetarea confruntării între Occidentul liberal şi fostul lagăr socialist?” Preşedintele Consiliului Ministerial European a răspuns: “Este adevărat că această confruntare cu comunismul nu mai există, dar există o altă confruntare care s-ar putea să-i ia locul: aceea dintre lumea occidentală şi lumea islamică.” Corespundentul revistei “Newseek” l-a întrebat în continuare: “Şi cum ar fi putea fi evitată această potenţială confruntare ?” Gianni Demichelis nu a ezitat să declare că această condiţie ar fi generalizarea modelului cultural occidental şi acceptarea lui de către musulmani, adică “anularea celuilalt musulman”, afirmând: “Trebuie ca Europa să-şi rezolve problemele, pentru ca modelul occidental, să devină mai atractiv şi mai acceptabil pentru ceilalţi din diverse colţuri ale lumii. Dacă vom eşua în generalizarea acestui model occidental, lumea va deveni un loc extrem de primejdios”.
Cerinţa occidentală este “desfiinţarea celuilalt, a civilizaţiei Islamice”, prin mijloace paşnice , prin acceptarea de către musulmani a modelului de civilizaţie occidentală, sau pe calea războiului , prin intermediul maşinariei nord-atlantice de război , dacă ei nu vor renunţa la modelul propriu de civilizaţie!
Revista “International Affairs”, editată de Institutul Regal pentru Afaceri Internaţionale din cadrul Universităţii Britanice din Cambridge, prezintă, la rândul său, explicaţia culturală care a determinat multe instituţii ale proiectului occidental să declare că Islamul este inamicul care a luat locul “imperiului comunist al răului”. Esenţa motivelor acestor declaraţii este refuzul Islamului şi al lumii sale de a renunţa la modelul propriu de civilizaţie şi de cultură şi incapacitatea Islamului de a se dizolva în modelul laic occidental!
“Din acest motiv ,dintre culturile situate în Sud , Islamul a devenit ţinta directă a noii campanii occidentale.”
Mulţi au simţit nevoia să descopere o nouă ameninţare care să ţină locul ameninţării sovietice şi Islamul a fost cel mai la îndemână pentru acest scop.
Numeroşi europeni se întreabă dacă este cu putinţă să determine Islamul să accepte normele societăţii laice, aşa cum s-a întâmplat cu Creştinismul după lupte îndelungate şi dureroase, sau dacă trăinicia sa politică şi socială îl determină să respingă acceptarea principiului creştin – occidental care face distincţie între ceea ce este pentru Dumnezeu şi ceea ce este pentru Cezar şi care îngăduie aderenţilor săi să devină cetăţeni supuşi legii în modul în care se bizuie pe el într-o societate laică.
Teoria sociologilor conform căreia societatea industrială şi ştiinţifică modernă subminează credinţa religioasă este în general valabilă. Influenţa politică şi socială a religiei s-a diminuat practic în toate societăţile, în grade diferite şi în forme diferite, însă lumea islamică este o excepţie uimitoare în această privinţa, căci în lumea Islamului nu s-a produs nici o laicizare. Dominaţia Islamului asupra celor care cred în el este puternică. Într-un fel ea este mai puternică decât era cu o sută de ani în urmă. Islamul rezistă laicizării, iar lucrul şi mai surprinzător este că acest fapt este valabil pentru o serie de regimuri politice diferite , adică atât pentru regimurile radicale (revoluţionare) cât şi pentru regimurile tradiţionale, dar şi pentru regimurile situate între acestea două.
Existenţa unor tradiţii locale ale Islamului a permis lumii musulmane să evite dificultatea cu care s-au confruntat alte societaţi “subdezvoltate”, în care Occidentul a provocat tulburări şi umilinţă, dificultatea rezultând din considerarea Occidentului a fi ideal şi din imitarea lui. Islamul a dispus de premisele necesare reformei proprii , în numele credinţei locale aceasta fiind explicaţia fundamentală a rezistenţei sale în faţa curentului de laicizare.
va urma