M. ‘Imarah
Islamul a deschis cartea relaţiilor cu “celălalt” (iudeu) prin această pagină extrem de luminoasă, prin care statul musulman a legiferat libertatea religioasă, pluralismul religios, egalitatea în privinţa drepturilor cetăţeneşti, în cadrul aceleiaşi comunităţii şi aceluiaşi stat.
Chiar şi după încălcarea de către iudei a promisiunii lor făcute Trimisului lui Allah şi statului musulman cât şi după trădările lor faţă de musulmani în momentul când asediul de la Tranşee s-a aflat în punctul maxim, în cele mai critice momente ale luptei, atitudinea musulmanilor faţă de evrei a rămas neschimbată!
Când ei au venit la voi deasupra voastră şi de sub voi şi când ochii voştrii au fost tulburaţi şi inimile v-au ajuns la gât şi v-aţi făcut voi fel de fel de gânduri în privinţa (făgăduinţei) lui Allah,/ Atunci au fost dreptcredincioşii încercaţi şi au fost zguduiţi de un cutremur puternic. (Al-Ahzab 33:10-11)
În aceste clipe extrem de dificile, evreii au trădat statul musulman şi şi-au încălcat angajamentele asumate faţă de musulmani, colaborând şi uneltind împreună cu oastea politeiştilor care i-au asediat pe musulmani în oraşul Medina.
Actele lor de trădare şi încercările lor de a-i uni pe politeişti şi pe idolatri împotriva monoteismului islamic, a statului şi a comunităţii sale au continuat, ei oferind politeiştilor roadele culturilor din Khaybar pentru ca să vină şi să distrugă statul Islamului. Au mers chiar mai departe cu aceste încercări, ajungând să facă mărturie – cu toate că erau un neam al Cărţii! – că politeismul şi idolatria ar fi corecte şi mai bune decât monoteismul cu care a venit încheietorul profeţilor şi trimişilor!
Când politeiştii din tribul Qurayş i-au întrebat “O, neam al iudeilor – voi sunteţi neamul primei scripturi şi voi ştiţi ceea ce ne desparte pe noi de Muhammed -, spuneţi-ne dacă religia noastră sau dacă religia lui este mai bună?”, Răspunsul evreilor din Khaybar a fost: “Ba religia voastră este mai bună decât religia lui şi voi sunteţi cei cu dreptatea!”
În legătură cu acest episod, Allah Preaînaltul şi Prealăudatul a revelat versetul:
Nu i-ai văzut pe aceia cărora le-a fost dată o parte din Carte? Ei cred în Jibt şi în Taghut şi zic despre cei care nu cred: “Aceştia sunt mai bine călăuziţi pe drum decât cei care cred! (An-Nisaa’ 4:51)
Nici chiar după aceste fapte, atitudinea musulmanilor faţă de “celălalt” (iudeu) nu s-a schimbat. Ei şi-au asigurat baza statului islamic prin evacuarea trădătorilor, iar, după aceea, au deschis porţile oraşelor şi provinciilor musulmane cucerite în faţa evreilor, care au avut aceleaşi drepturi şi aceleaşi îndatoriri ca şi musulmanii. Când Islamul a cucerit oraşul Ierusalim, s-au întors să trăiască în el, după ce fuseseră alungaţi de acolo. Statul musulman s-a arătat binevoitor faţă de ei, atunci când au avut parte de persecuţii, blesteme, dispreţ, prigoană şi moarte din partea altor civilizaţii şi state nemusulmane în care au trăit.
Dar “tendinţa rasistă” care i-a determinat să îndepărteze iudaismul de spiritul religiei divine şi să-l transforme într-un “ordin ideologic rasist” i-a făcut să-i respingă pe ceilalţi, pe toţi ceilalţi, în decursul istoriei lor îndelungate. Ei au transformat iudaismul în rasism, iar, după aceea, au început să se hrănească din acest iudaism talmudic rasist, devenind primul model al intoleranţei faţă de ceilalţi!
După ce au pretins monopolul – în virtutea “numelui” şi a “naşterii” – asupra poziţiei de “neam ales al lui Dumnezeu” şi de “fii şi iubiţi ai lui Dumnezeu”, în pofida faptului că i-au ucis pe profeţii lui Dumnezeu şi că şi-au încălcat făgăduinţele pe care le-au făcut faţă de El, au pretins şi monopolul exclusiv al Paradisului, în defavoarea celorlalţi:
Au zis că nu vor intra în Rai decât cei care sunt iudei sau creştini! Astea sunt doar dorinţele lor. Răspunde-le: “Aduceţi dovada voastră dacă aveţi dreptate!” (Al-Baqarah 2:111).
Coranul cel Sfânt, după ce respinge pretenţiile monopolului evreilor şi al creştinilor în privinţa izbăvirii din Lumea de Apoi, în pofida faptului că ei s-au abătut de la condiţia acestei izbăviri, afirmă că această izbăvire nu este monopolul unei anumite rase sau al unei anumite confesiuni, ci ea are porţile deschise pentru toţi aceia care şi-au respectat promisiunea făcută lui Allah şi care întrunesc condiţiile pentru această izbăvire. În continuarea versetului menţionat mai sus şi imediat după el, se spune:
În nici un caz! Cel care s-a supus lui Allah şi face bine va avea răsplata sa de la Domnul lui! Ei nu au a se teme şi nici nu vor fi mâhniţi! (Al-Baqarah 2:112).
În ceea ce priveşte această lume, evreii au adoptat principiul “o greutate pe două greutăţi” din momentul îndepărtării de la rânduiala lui Moise – Pacea asupra lui! – şi au înlocuit-o cu rânduiala rasistă înregistrată în Talmud, transformând valorile, justiţia şi imparţialitatea rânduielii iniţiale într-un monopol al sectelor lor – care au reprezentat, în decursul istoriei, o minoritate numerică infimă în comparaţie cu celelalte comunităţi şi popoare, ajungând astăzi la doar 15 milioane din totalul de 6 miliarde de locuitori ai Terrei! -, într-un monopol prin care îşi reglementează relaţiile şi afacerile numai între ei, îngăduind toate lucrurile interzise, toate perversiunile şi păcatele de moarte – chiar şi pe acelea pe care propria lor rânduială le-a interzis – în relaţiile cu ceilalţi, cu toţi ceilalţi.
Dacă cineva mai are îndoieli în privinţa “Protocoalelor înţelepţilor Sionului”, care abundă în exemple de politică după principiul “o greutate pe două greutăţi”, relaţiile istorice şi practice ale evreilor cu ceilalţi constituie o întruchipare a acestei politici. Camăta, pe care rânduielile mozaice o interzic, este oprită de ei doar în relaţiile dintre ei, în vreme ce au admis-o şi au înfiinţat instituţii pentru practicarea ei în cele mai respingătoare forme în relaţiile cu ceilalţi. La fel stau lucrurile şi în legătură cu minciuna, hoţia, uciderea, adulterul, înşelăciunea, încălcarea promisiunilor, aceasta devenind “lege de urmat” în colaborarea cu ceilalţi. Şi Allah Preaînaltul a avut dreptate când a descris această atitudine a evreilor – atitudinea iudaismului Talmudului – faţă de ceilalţi prin aceste cuvinte:
Şi toate astea pentru că ei zic: “Noi nu avem datorinţă faţă de aceşti neînvăţaţi”. Şi ei spun minciuni împotriva lui Allah cu bună ştiinţă. (Aal ‘Imran 3:75)
De fiecare dată când au făcut un legământ, s-au lepădat de el o parte dintre ei (dintre iudei), ba cei mai mulţi dintre ei nu cred. (Al-Baqarah 2:100). Ei au ajuns cu atitudinea duşmănoasă faţă de celălalt, trecând şi la politeişti:
Veţi găsi că iudeii şi cei care (Îi) fac asociaţi (lui Allah) sunt cei mai îndârjiţi în duşmănia lor faţă de cei care cred… (Al-Ma’idah 5:82).
Dacă Talmudul – din care au făcut legea lor, după încălcarea şi mistificarea rânduielilor lui Moise – este plin de politici şi legislaţii referitoare la principiul dublei greutăţi, din care şi-au făcut un obicei în decursul istoriei, mărturia unuia dintre contemporanii lor curajoşi reprezintă dovada faptului că, această istorie faţă de alţii, a fost şi este rânduiala urmată de evreii talmudici şi de rasismul iudaic pană în momentul scrierii acestor rânduri.
Fundatia Centrul Cultural Islamic Islamul Azi