Adnan Ash-Sharif

Şi munţii i-a fixat,…  (Coran)

Munţii reprezintă factorul principal în acumularea apei dulci şi în fixarea solului. Dacă nu ar fi munţii, cea mai mare parte a apei căzute din cer s-ar scurge în mare fără să se adune în pământ şi ar purta solul cu ea. Acest adevăr ştiinţific pare astăzi axiomatic, dar ştiinţa nu l-a cunoscut decât în urmă cu ceva mai bine de o sută de ani. Cei mai mulţi hidrologi credeau până la mijlocul secolului XIX că sursele apelor dulci şi izvoarele subterane se află în apa de mare, care s-ar infiltra în straturile pământului, unde s-ar purifica de sarea din ea şi apoi ar izbucni sub forma râurilor, pentru a se întoarce din nou în mare. Dar Revelaţia a arătat că sursa apei dulci se află în cer şi nu în mare, după cum a arătat care este rolul munţilor înalţi în acumularea apei şi în formarea râurilor cu apă dulce:

Şi Noi trimitem vânturile care fecundează şi trimitem apă din cer, pe care v-o dăm de băut, însă voi nu o puteţi strânge. (Al-Hijr: 22).

Sursele apelor Nilului nu au fost cunoscute în secolul XIX (1862), când descoperitorii Speke si Grant au confirmat că apele Nilului Alb provin din impactul dintre vaporii de apă, care se ridică din Oceanul Indian şi munţii înalţi din Kenya, unde se condensează la impactul cu vârfurile reci ale munţilor şi se transformă în cascadele ce constituie izvoarele acestui afluent al Nilului. Aproximativ asemănător stau lucrurile şi în cazul fluviului Congo. Constatăm legătura dintre munţii înalţi şi apele dulci şi în cuvintele lui Allah Preaînaltul:

Şi nu am făcut pe el munţi trainici, semeţi şi nu v-am dat vouă să beţi apă dulce? (Al-Mursalat :27).

Munţii joacă rolul unui filtru pentru zăpezile care le acoperă vârfurile şi apele care cad peste ei, întrucât apa se scurge foarte încet către straturile lor interioare si pământul din vecinătatea lor, unde se  acumulează apele freatice. Dacă nu ar exista munţii, cea mai mare parte a apei căzute din cer s-ar scurge în mare, adeverindu-se cuvintele lui Allah Preaînaltul:

 Şi Noi am pogorât apă din cer cu măsură. Apoi, Noi am făcut să stea în pământ, cu toate că avem puterea să o facem să dispară.   (Al-Mu`minun: 18).

Munţii bogaţi care se reînnoiesc

În munţi sunt dâre albe şi roşii, cu felurite culori, şi stânci foarte negre?!  (Fatir: 27).

Ne-am oprit îndelung asupra cuvântului judad “dâre”, pe care cele mai multe comentarii ale Coranului l-au explicat ca însemnând “cărări” şi prin aceasta s-a limitat sensul versetului sfânt la următoarele: “A creat munţii pe care sunt dâre de diferite culori”. Dar se ştie că acest cuvânt are mai multe sensuri, aşa după cum aflăm din „Lisan al-Arab”: judad este plural de judda, cu sensul de “cărări”. Dar judad este şi plural de jadda, cu sensul de lucru care se reînnoieşte. Iar jadd înseamnă “bogat”, ca în ruga Trimisului cel generos : “Doamne, nu poate nimeni împiedica ceea ce ai dat şi nu poate nimeni să dea ceea ce ai oprit, şi nu este de folos măreţia celor măreţi, în faţa Ta!”. Un alt sens al cuvântului judad, în afară de “cărări “, este acela de “lucruri bogate, care se reînnoiesc”.

Pornind de la aceasta, constatăm dar – Allah ştie cel mai bine ! – că versetul lui Allah Preaînaltul “A creat munţii pe care sunt dâre de diferite culori” are şi un alt sens, adică Domnul a făcut ca unii munţi să se reînnoiască şi să dispună de bogăţii. Oare a descoperit stiinţa despre munţi ceva de acest fel?

Explorarea Polului Sud a început în anul 1820 şi s-a descoperit că este vorba de un continent acoperit de zăpezi îngheţate care se ridică până la înălţimea de 1500 metri şi că acest munte uriaş de gheaţă care se reînnoieşte de milioane de ani reprezintă 90% din rezervele de apă dulce pe care Creatorul le-a depus în pământ.

Munţii care conţin fier, cupru, aur, pietre preţioase, marmură de diverse culori sunt, de asemenea, o sursă de bogăţie, care doar rareori se epuizează.

Dimpotrivă, această bogăţie se reînnoieşte încet, cu trecerea timpului, în ciuda ameninţării cu epuizarea venită din partea omului şi a factorilor naturali, aşa cum sunt aerul, soarele şi apa, şi aceasta pentru că munţii au rădăcini adânci în straturile pământului şi, pe măsură ce vârfurile şi platourile lor se uzează, se ridică rădăcinile din adâncul pământului şi reînnoiesc ceea ce au consumat omul şi natura. Munţii Apalaşi din America de Nord, de pildă, în ciuda vârstei lor estimate la mii de milioane de ani şi a factorilor de eroziune, continuă să fie semeţi şi înalţi însă ei nu mai au rădăcini în adâncul pământului.

Centrul Cultural Islamic IslamulAzi