Primul contact cu o femeie este contactul cu mama, cea care suferă în graviditate, naştere, alăptare şi în procesul creşterii copilului ei.
Istoria nu prezintă o altă religie sau un sistem care onorează femeia ca mamă şi care o înalţă în afara Islamului. Islamul laudă femeia în mod repetat şi aceasta derivă direct din porunca de a-L adora pe Allah şi a crede în Unicitatea lui Allah. Allah a stabilit că onorarea mamei este o virtute şi a aşezat mama înaintea tatălui datorită celor pe care le îndură pe perioada sarcinii, naşterii, alăptării şi a creşterii copiilor ei. Acest aspect este stabilit şi restabilit în Coran, în mai multe capitole, tocmai pentru a imprima această noţiune în mintea şi inima copilului, precum în versetele următoare:
Noi l-am povăţuit pe om [să facă bine] părinţilor săi, mama lui l-a purtat, [suportând pentru el] slăbiciune după slăbiciune, iar înţărcarea lui a fost după doi ani, [aşadar]: «Adu mulţumire Mie şi părinţilor tăi, căci la Mine este întoarcerea!» (Luqman 31:14);
Noi i-am poruncit omului să le arate bunătate părinţilor săi. Mama sa l-a purtat cu dureri şi l-a născut cu dureri. Purtarea lui şi [până la] înţărcarea lui sunt treizeci de luni. Iar când ajunge în plină putere şi împlineşte patruzeci de ani, zice el: «Doamne, ajută-mă pe mine ca să-Ţi aduc mulţumire pentru binefacerea Ta, cu care Te-ai îndurat de mine şi de părinţii mei, şi să împlinesc o faptă bună care să-Ţi placă! Şi fă ca urmaşii mei să fie oameni buni [evlavioşi]! Eu mă întorc la Tine, căindu-mă, şi eu sunt dintre cei supuşi!» (Al-Ahqaf 46:15).
Un bărbat a venit la Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), întrebând: „Cine merită cel mai mult grija mea?” El a răspuns: „Mama ta.” Bărbatul a mai întrebat: „Apoi cine?” El a răspuns din nou: „Mama ta.” Bărbatul a mai întrebat: „Apoi cine?” El a răspuns din nou: „Mama ta.” Bărbatul a întrebat (a patra oară): „Apoi cine?” Iar Profetul a răspuns: „Tatăl tău.” Hadisul este relatat de Abu Huraira şi consemnat de Bukhari şi Muslim – Al-Lu’lu’ wal-Mergean, (1652).
Al-Bazzar relatează că un bărbat făcea tawaf în jurul Kaabei, cărând-o în spate pe mama sa. Bărbatul l-a întrebat pe Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!): „Acum am reuşit să mă achit în faţa ei?” Profetul a spus: „Nu, nici măcar pentru unul dintre suspinele ei (adică unul dintre suspinele trudei, ale naşterii sale şi aşa mai departe)”. Hadisul este consemnat de Al-Bazzar (1872). A fi bun cu ea înseamnă să o tratezi bine, să o respecţi, să te umileşti în faţa ei, să o asculţi pe ea cât timp aceasta nu contravine supunerii faţă de Allah, să încerci să o mulţumeşti şi să o bucuri în toate privinţele. Chiar şi în război, dacă este opţional, el trebuie să aibă permisiunea ei, pentru a fi bun cu ea chiar dacă se află angajat într-un tip de jihad.
Un bărbat a venit la Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) şi a zis: „O, Trimis al lui Allah, vreau să lupt şi aş dori sfatul tău.” El l-a întrebat: „Ai mamă?” Omul a spus: „Da.” Apoi el i-a spus: „Nu o părăsi, deoarece Paradisul se află sub picioarele ei.” (Hadis relatat de Muaawiya Ibn Jammah şi consemnat de Al-Nisaai – 6/11, Ibn Majah – 1/278 şi Al-Hakim. Este îmbunătăţit şi aprobat de Al-Dhahaby – 4/151.)
Înainte de Islam, unele reglementări religioase au neglijat drepturile mamei, făcându-le nesemnificative. Odată cu venirea Islamului a devenit recomandat să ai grijă de unchii şi mătuşile din partea tatălui şi a mamei. Un bărbat s-a apropiat de Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) şi a zis: „Am comis o ofensă; pot să plătesc pentru ea?” El a întrebat: „Ai mamă?” Bărbatul a spus: „Nu.” Apoi el a întrebat: „Ai o mătuşă din partea mamei?” Omul a răspuns: „Da.” Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a zis: „Fii bun cu ea!” Hadisul este relatat de Omar şi consemnat de Tirmizi în Relaţii şi virtuţi (1905), de Ibn Hibban Charity (El-Ehsan) (435) şi Al-Hakim care l-a perfecţionat în termenii celor doi, şeicul fiind de acord Al-Dhahaby, 4/155.
Ne uimește faptul că Islamul ne porunceşte să fim buni cu mama, deşi aceasta nu este credincioasă? Asma’a bint Abu Bakr l-a întrebat pe Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) de relaţia sa cu mama ei necredincioasă care a venit la ea. El a spus: „Da, să ai o relaţie bună cu mama ta.” Hadisul este relatat de Asma’a şi consemnat în Al-Lu’lu’ wal-Mergean (587).
sursa: Editura Femeia Musulmană, Bucuresti, 2010