Din punct de vedere lingvistic, cuvântul „aid” înseamnă ”putere” şi face parte din aceeaşi familie cu verbele”wada”şi ”aiiada”, care înseamnă ”a întări”. Acest sens al cuvântului “azd” îl deducem şi din cuvintele Lui ALLAH Preînaltul:

Şi adu-ţi aminte de robii Noştri Avraam,  Isaac şi Iacob cei cu putere (în adorare şi credinţă) şi cu pricepere.  (Sad: 45); ”Adu-ţi aminte de robul Nostru David, stăpânul puterii, cel care a arătat căinţă!’ (Sad: 17),

ca şi din versetele duble ale Lui ALLAH Preaînaltul, care le explică pe acestea:

Sunteţi voi mai greu de făcut  sau cerul pe care l-a înălţat EL?/ EL a ridicat    bolta   lui şi l-a orânduit    pe deplin. (An-Nazi’at:     27-29).

Aceasta pentru că, separarea cerurilor şi a pământului generează în mod obligatoriu expansiunea lor.  În lumina trecerii în revistă a istoriei descoperirii Universului, devin vizibile sensurile miraculoase ascunse în versetele cele sfinte,  de mai sus.

În anul 1916, Einstein a formulat teoria relativităţii generale, care confirmă expansiunea Universului.

O dată cu progresul fizicii moderne a devenit posibil prin studierea spectrului luminii aştrilor şi galaxiilor şi schimbarea lor spre roşu, calcularea vitezei cu care se îndepărtează galaxiile unele de altele (pe măsură ce aştrii şi galaxiile se îndepărtează de noi, spectrul lor se schimbă spre roşu). Grupul de stele cunoscut sub numele de constelaţia Gemenilor se îndepărtează de galaxia noastră, numită Calea Lactee, cu o viteză de 1200 kilometri pe secundă. Constelaţia Hidrei,  separată de noi de o distanţă de aproximativ două miliarde de kilometri, se indepărtează de noi cu 60000 de kilometri pe secundă. În general, galaxiile şi ansamblurile de galaxii se aseamănă cu nişte mase de gaze şi fum uriaşe, care continuă să se extindă şi să se risipească. O dată cu aceasta, se extinde şi Universul, începând din momentul în care s-a produs explozia fantastică în masa primară de gaze. Savantul astronom contemporan Hubert Reeves compară Universul cu un calup de budincă – pudding – peste care s-au presărat boabe de strugure, care sunt asemenea galaxiilor. Acest calup se extinde într-un spaţiu pe care şi-l  creează,  aşa cum se extinde calupul de budincă în cuptor.  

Marea explozie şi expansiunea Universului se află, de asemenea, la originea răspândirii luminii, după ce a fost reţinută în interiorul masei gazoase primare, neputând să se elibereze din ea, datorită forţei gravitaţionale existente în acea masă.

”El a făcut întunecată noaptea lui şi a scos la iveală ziua lui”  (An-Nazi’at: 29).

Universul a fost, timp de trei sute de mii de ani, după apariţia sa, întunecos. După trei sute de mii de ani de la formarea Universului,  a apărut lumina. Acest lucru s-a întâmplat când particulele de lumină (fotonii), din care ea este constituită, au putut să părăsească masa iniţială a Universului  după ce forţa  de împingere,  rezultată din explozia care s-a produs în masa primară a Universului, a izbutit să învingă forţa gravitaţiei din interiorul ei,  care ţinea particulele de lumină şi le împiedică să apară şi să se răspândească. Aşadar, lumina nu a apărut decât cu trei sute de mii de ani în urmă, după apariţia Universului, iar aceasta datorită marii explozii şi expansiunii care s-au produs în masa primară a Universului. Întunericul a fost în existenţa sa, anterior luminii, aşa după cum a confirmat fizica modernă, dar şi Coranul cel Sfânt s-a referit la acest lucru,  căci ALLAH Preînaltul a grăit:

De ce este noaptea neagră?

Astronomii s-au întrebat, de sute de ani, care este cauza întunericului nopţii, în pofida miliardelor de stele şi galaxii, care strălucesc în timpul nopţii, dar nu au putut să dea un răspuns ştiinţific la această întrebare, decât în secolul al XX-lea, prin prisma teoriei expansiunii Universului, care îndepărtează şi   dispersează lumina stelelor şi a galaxiilor. Noaptea este neagră, din cauză că nu există suficiente stele pentru a umple cerul cu lumină. Cu cât Universul se extinde mai mult, cu atât se dispersează lumina stelelor şi ajunge şi mai slabă şi din această cauză apare noaptea neagră. În Cartea Lui ALLAH se face o referire clară referitoare la faptul că sporirea grosimii cerului, adică expansiunea Universului este cea care a orânduit cerul şi i-a făcut noaptea întunecoasă şi a scos lumina lui,  aşa cum s-a explicat cu câteva rânduri mai sus.