Scripturile iudeo-creştine

Un studiu al Bibliei îl derutează pe căutătorul sincer al adevărului. Vechiul Testament pare mai preocupat de legile şi istoria primilor oameni şi a poporului iudeu decât să răspundă la întrebările fundamentale privind creaţia.

În Geneza, Dumnezeu creează lumea şi pe Adam şi Eva în şase zile şi se odihneşte după lucrarea Sa în cea de-a şaptea. Adam şi Eva se abat de la cuvântul lui Dumnezeu şi sunt pedepsiţi, iar fiul lor, Cain, îl ucide pe celălalt fiu al lor, Abel, şi merge să trăiască în ţinutul Nod. Atunci Dumnezeu regretă că a făcut omul! De ce nu se găsesc răspunsurile acolo, în termeni clari şi fără echivoc? De ce limbajul biblic este simbolic, lăsând cititorul să-i ghicească înţelesul? Spre exemplu, în Geneza 6: 6 se menţionează: „Când omul a început să se înmulţească pe faţa pământului şi i s-au născut fiice, fii lui Dumnezeu au văzut că fiicele omului erau cinstite; şi le-au privit pe soţiile lor drept cele mai apropiate de ei.” Cine sunt aceşti „fii ai lui Dumnezeu”? Fiecare sectă evreiască şi fiecare dintre numeroasele secte creştine care le-au urmat au propriile lor explicaţii.

Care este interpretarea corectă? Adevărul este că scopul creării omului a fost propovăduit de către profeţii din vechime. Dar unii dintre urmaşii lor – în cooperare cu diavolii – au modificat mai târziu scripturile. Răspunsurile devin vagi şi mare parte din revelaţie a fost ascunsă în limbaj simbolic. Când Dumnezeu l-a trimis pe Iisus Hristos evreilor, el a răsturnat mesele acelor comercianţi care îşi stabiliseră afacerea în interiorul templului şi a predicat împotriva interpretării ritualiste a legii practicate de către rabinii evrei. El a reafirmat legea profetului Moise şi a reînviat-o. A vorbit despre scopul vieţii discipolilor săi şi a demonstrat cum poate fi împlinit până în ultimele clipe ale vieţii în această lume.

După plecarea sa din această lume, mesajul său a fost distorsionat de către unii dintre cei care susţineau că se numără printre adepţii săi. Adevărul clar pe care el l-a adus cu sine a devenit vag, precum mesajele profeţilor dinaintea lui. Simbolismul a fost introdus îndeosebi prin intermediul „revelaţiilor” lui Ioan, iar Scriptura care i-a fost revelată lui Iisus a fost pierdută. Patru alte scripturi compuse de către oameni au fost alese de către Athanasius, episcop din secolul al patrulea, pentru a înlocui scriptura pierdută a lui Iisus Hristos. Cele douăzeci și trei de cărţi ale scrierilor lui Paul şi ale altora, incluse în Noul Testament, au depăşit ca număr chiar şi cele patru versiuni ale scripturii. Ca rezultat, cititorii Noului Testament nu pot găsi răspunsuri precise la întrebarea: „De ce l-a creat Dumnezeu pe om?”. Individul este forţat să urmeze orbeşte dogmele distorsionate ale oricărei secte căreia se întâmplă să-i aparţină sau pe care o adoptă. Scripturile sunt interpretate conform credinţelor fiecărei secte şi căutătorul adevărului este din nou lăsat să se întrebe care este cea corectă.