LOCALIZAREA ŞI NATURA TRIBURILOR ARABE

Din punct de vedere etimologic, cuvântul „arab“ înseamnă „deşert“ sau „pământ pustiu, neroditor, fără apă sau vegetaţie“. Încă din zorii istoriei, Peninsula Arabică şi locuitorii săi erau descrişi într-o asemenea manieră.

   Datorită aşezării sale geografice, peninsula şi-a menţinut întotdeauna o poziţie importantă. Peisajul geografic, alcătuit în majoritate din deşert şi locuri nisipoase, a făcut-o, în ciuda faptului  că se învecina cu două mari imperii, inaccesibilă străinilor şi invadatorilor şi a permis locuitorilor o libertate şi independenţă completă de-a lungul secolelor.

Pe de altă parte, această poziţie plasa peninsula ca pion central al lumii vechi, furnizându-i acesteia legături maritime şi terestre cu majoritatea popoarelor de la acea vreme. Datorită acestei poziţii strategice, peninsula Arabică devine centru comercial, cultural, religios şi artistic.

Majoritateaarabilor a consimţit la chemarea lui Ismail şi a mărturisit religia tatălui acestuia, Avraam. Ei l-au slăvit pe Dumnezeu, I-au mărturisit Unicitatea şi I-au urmat religia multă vreme, până când au uitat o parte din ceea ce li se făcuse cunoscut şi unul dintre oamenii drepţi dintre ei a adus cu el din Vechea Sirie un idol, Hubal, pe care l-a aşezat în mijlocul Ka’abei, chemându-i pe oameni să-l venereze. Destul de repede, păgânismul s-a răspândit în toată Mecca şi de aici şi în Hijaz, poporul din Mecca având în custodie nu numai Casa Sfântă, ci şi întregul teritoriu sfânt. Astfel, în regiune au fost introduşi o mulţime de idoli, cu diferite denumiri.

Când Muhammed a cucerit Mecca, la Ka’aba au fost găsiţi 360 de idoli. El i-a distrus, i-a înlăturat şi le-a dat foc.

Politeismul şi adorarea idolilor devenise una dintre trăsăturile cele mai proeminente ale religiei arabilor preislamici, în ciuda pretinsei mărturisiri a religiei lui Avraam.

Oamenii din perioada preislamică, deşi credeau în superstiţii, reţinuseră totuşi unele tradiţii avraamice, cum ar fi: devotamentul faţă de Sfântul sanctuar, înconjurul acestuia, respectarea pelerinajului, şederea pe Muntele Arafat în timpul pelerinajului şi oferirea de sacrificii.

Aşa se prezenta viaţa religioasă în Arabia acelor vremuri:politeism, idolatrie şi superstiţie.

Astfel, în Arabia îşi puteau croi calea cu uşurinţă iudaismul, creştinismul, magicismul şi sabianismul.

Iudaismul s-a transformat într-o ipocrizie abominabilă, combinată cu hegemonia. Rabinii au devenit stăpâni fără a ţine seamă de Dumnezeu. Ei s-au implicat în practica stăpânirii dictatoriale a poporului, chemându-şi supuşii să dea socoteală fie şi pentru cel mai neînsemnat cuvânt sau pentru cea mai firavă idee. Unica lor ţintă a devenit acumularea averilor şi a puterii.

În  mod similar, creştinismul a deschis larg porţile politeismului şi a devenit mult prea greu de înţeles pentru o religie divină. Ca practică religiosă, a creat un amestec curios al omului cu Dumnezeu. Creştinismul nu a avut nici un fel de influenţăasupra sufletelor arabilor, pentru simplul motiv că era străin stilului lor de viaţă şi nu avea nici cea mai mică legătură cu viaţa lor de zi cu zi.

Oamenii care aparţineau celorlalte religii se asemănau cu politeiştii în ceea ce priveşte înclinaţiile, dogmele, obiceiurile şi tradiţiile lor.

Societatea arabă reprezintă un amestec format din straturi sociale diferite si eterogene. Statutul femeii din clasa nobilimii presupunea un nivel avansat al respectului. Femeia se bucura de o doză considerabilă de libertate de decizie, iar hotărârile ei erau cel mai adesea puse în practică. Ea era atât de îndrăgită încât foarte uşor se putea vărsa sânge pentru apărarea onoarei sale. De fapt ea reprezenta motivul principalal luptei sângeroase sau al păcii prieteneşti. Sistemul familial al arabiei , era însă în întregime patriarhal, aceste privilegii acordate femeilor nefiind considerate potrivnice. Contractul de căsătorie era în întregime în puterea custodelui legal al femeii şi opinia acestuia cu privire la statutul ei marital nu putea fi contestată niciodată.

Pe de altă parte , mai existau şi celelate straturi sociale unde prostituţia şi independenţa erau de nedespărţit şi se aflau în plină desfăşurare.

Arabii preislamici aveau un număr nelimitat de neveste. Ei se puteau căsători  cu două surori în acelaşi timp sau chia cu nevestele taţilor lor, dacă acestea erau divorţate sau văduve. Divorţul era într-o foarte mare măsură în puterea soţului.

Aruncând o privire asupra relaţiei arabului preislamic cu stirpea sa, ne dăm seama că viaţa în Arabia era paradoxală şi se prezenta ca un tablou întunecat de contraste. În timp ce unii arabi îşi iubeau din toată inima şi îi răsfăşau nespus copiii, alţii îşi îngropau fetiţele de vii , în virtutea unui sentiment iluzoriu de teamă faţă de sărăcie şi ruşinea îi acoperea puternic.

Un alt spect al  vieţii arabilor care merită să fie menţionat, este ataşamentul emoţional bine înrădăcinat al beduinilor faţă de clanul acestora. Motto-ul lor de necontestat  era: „Sprijină-ţi fratele , indiferent dacă este opresor sau un oprimat.” Ei desconsiderau amendamentul islamic care afirma că a-ţi ajuta un frate opresor înseamnă a-l împiedica să păcătuiască.

Lăcomia pentru autoritate şi sentimentul pătrunzător al concurenţei dădeau naştere adeseori unor dispute tribale amare, în ciuda descendenţei unui stămoş comun.

Dacă ar fi să concluzionăm  cu privire la viaţa socială din Arabia, am putea spune că arabii din perioada preislamică bâjbăiau în întuneric şi ignoranţă, încâlciţi într-o plasă de superstiţii care le paraliza mintea şi-i obliga să ducă o viaţă animalică. Femeile erau un bun care se putea comercializa şi era privită ca o proprietate neînsufleţită.

Legăturile inter-tribale erau fragile. Lăcomia pentru avere şi implicarea în războaie inutile erau principalele obiective care generau politica egocentrică a şefilor lor.

     Situaţia economică se afla în directă legătură cu starea societăţii.  Comerţul era modalitatea cea mai comună de a le furiza cele necesare vieţii de zi cu zi.

În linii mari, sărăcie, foamete şi îmbrăcăminte insuficientă caracterizau economia Arabiei.

Bibliografie:

„Nectarul pecetluit – Biografia Profetului Muhammed”, Editura Islam, Liga Islamică și Culturală din România