Albert Einstein nascut la Ulm pe 14 martie 1879 si decedat pe 18 aprilie 1955 la Princeton, a fost un fizician evreu-german, apatrid din 1896, elvețian din 1899, emigrat în 1933 în SUA, naturalizat american în 1940, profesor universitar la Berlin și Princeton. Autorul teoriei relativității. În 1921 i s-a decernat Premiul Nobel pentru Fizică.
Cele mai multe dintre contribuțiile sale în fizică sunt legate de teoria relativității restrânse (1905), care unesc mecanica cu electromagnetismul, și de teoria relativității generalizate (1915) care extinde principiul relativității mișcării neuniforme, elaborând o nouă teorie a gravitației.
Alte contribuții ale sale includ cosmologia relativistă, teoria capilarității, probleme clasice ale mecanicii statistice cu aplicații în mecanica cuantică, explicarea mișcării browniene a moleculelor, probabilitatea tranziției atomice, teoria cuantelor pentru gazul monoatomic, proprietățile termice al luminii (al căror studiu a condus la elaborarea teoriei fotonice), teoria radiației (ce include emisia stimulată), teoria câmpurilor unitară și geometrizarea fizicii.
Una din formulele sale celebre este E=mc², care cuantifică energia disponibilă a materiei.
Cercetările sale au contribuit (nu în mod direct așa cum se crede) la realizarea bombei atomice și la evoluția studiului energiei nucleare.
Einstein nu s-a manifestat doar în domeniul științei. A fost un activ militant al păcii și susținător al cauzei etniei evreiești căreia îi aparținea.
Einstein a publicat peste 300 de lucrări științifice și peste 150 în alte domenii.
Printre citatele celebre ale sale se numara:
“A fost desigur o minciună ceea ce ați citit despre convingerile mele religioase, o minciună care este repetată sistematic. Nu cred într-un Dumnezeu personal, și niciodată nu am negat asta, dar am afirmat-o clar. Dacă există ceva religios în mine, aceasta este admirația fără limite față de structura lumii atât cât ne-o poate dezvălui știința.” (Albert Einstein: The Human Side. New Glimpses from his Archives, Helen Dukas și Banesh Hoffmann, Princeton University Press)
“Dezvoltarea științei occidentale se bazează pe două mari descoperiri – invenția sistemului de logică formală (in geometria euclidiană) de către filozofii greci, și descoperirea posibilității de a afla relații cauzale prin experiment sistematic (în Renaștere). După părerea mea, nu trebuie sa ne mirăm că învățații chinezi nu au parcurs acești pași. Lucrul uimitor este că aceste descoperiri pur și simplu au avut loc.” (Cleopatra’s Nose, Essays on the Unexpected, Daniel J Boorstin (1995), New York: Vintage Books, p. 3)
“Conceptele care s-au dovedit a fi utile în a ordona lucrurile, dobândesc cu ușurință o asemenea autoritate asupra noastră încât le uităm originile terestre și le acceptăm ca un dat imuabil. Astfel, ele pot fi considerate “necesități ale gândirii”, “dat-uri apriorice”, etc. Calea progresului științific este adesea blocată pe termen lung de asemenea erori. Prin urmare, nu este în nici un caz un joc inutil dacă ne obișnium să analizăm concepte care de mult timp au fost înțelese de la sine drept valide și arătăm cirumstanțele prin care justificarea și utilitatea lor depind, și cum au crescut, individual, din datul experienței. Astfel, autoritatea lor excesivă va fi zdruncinată. Vor fi îndepărtate dacă nu pot fi legitimate adecvat, corectate dacă corelarea lor cu lucruri date este mult prea superfluă, sau înlocuite dacă un nou sistem poate să fie stabilit pe care să-l preferăm pentru orice anume motiv.” (Necrolog pentru fizicianul Ernst Mach,Phys. Zeitschr. 17, 101, 1916)