De ce a creat Dumnezeu omenirea pe pământ?

De ce a creat Dumnezeu omenirea pe pământ?

 

Întrebarea privind scopul creării omenirii poate fi extinsă la a include lumea în care trăiesc. Întrebarea ar fi atunci: „De ce a creat Dumnezeu fiinţele umane în această lume?” Din nou, răspunsul la această întrebare poate fi cu uşurinţă găsit în revelaţia finală, capitolele Al-Mulk şi Al-Kahf:

,,Acela care a făcut moartea şi viaţa, ca să vă încerce pe voi, [pentru a vedea] care dintre voi este mai bun întru faptă şi El este Puternic [şi] Iertător.” (Coran 67: 2);

,,Noi am făcut ceea ce se află pe pământ podoabă pentru el, pentru a-i încerca [pe oameni şi a şti] care dintre ei săvârşesc cele mai bune fapte.” (Coran 18: 7).

Astfel, scopul creării fiinţelor umane în această lume este acela de a le testa comportamentul. Această lume a vieţii şi a morţii, a bunăstării şi a sărăciei, a bolii şi a sănătăţii a fost creată pentru a diferenţia sufletele drepte de cele nedrepte. Conduita umană în această lume este măsura credinţei. Trebuie evidenţiat că testele de comportament nu sunt menite să-L informeze pe Dumnezeu cu privire la oameni, pentru că El a ştiut tot ce era de ştiut despre ei înainte de a-i crea. Testele servesc pentru a confirma în Ziua Judecăţii că aceia care merg în iad merită acest lucru, iar cei care merg în paradis ajung acolo doar prin graţia lui Dumnezeu. Testul de conduită serveşte fiinţelor umane în două direcţii de bază: creşterea spirituală şi pedeapsa sau răsplata.

Creşterea spirituală

Testele acestei lumi sunt în primul rând pentru creşterea spirituală a fiinţelor umane. Precum un foc intens separă aurul pur de metalele grele cu care este amestecat, testele purifică caracterul moral al credincioşilor. Ele forţează credincioşii să aleagă să-şi dezvolte calităţile spirituale cele mai înalte în defavoarea împlinirii dorinţelor inferioare. Deşi nu este trecut fiecare test, chiar şi în eşec credinciosul creşte prin învăţarea lecţiilor spirituale care îl vor ajuta la viitoarele teste.

În legătură cu o postare