Evoluţia nu se petrece acum
În primul rînd, lipsa unui „caz” pentru evoluţie decurge clar din faptul că niciodată nu a fost văzută petrecîndu-se. Dacă ar fi fost un proces real, evoluţia ar fi trebuit să aibă loc încă, şi ar trebui să existe multe forme “tranziţionale” pe care să le putem observa. Ceea ce vedem însă, este doar un şir de specii distincte de plante şi animale cu multe variaţii Înăuntrul fiecărei specii, dar cu foarte clare – şi, se pare, – de netrecut goluri între specii. De exemplu, sunt multe varietăţi de cîini şi de pisici, dar nici o “cisică” sau “pîine”. Asemenea variaţii sunt frecvent numite microevoluţie, şi aceste minore schimbări orizontale (sau regresive) se petrec destul de des, dar ele nu consituie cu adevărat o evoluţie “verticală”.
Geneticienii evoluţionişti au experimentat des pe drosofila melanogaster (celebra „musculiţă de oţet”) şi pe alte specii ce se reproduc rapid inducînd schimbări mutaţionale în speranţa că acestea vor conduce la specii noi şi îmbunăţăţite, dar acestea nu au reuşit a-şi îndeplini obiectivul. Nici o specie cu adevărat nou nu a fost produsă niciodată.
Un evoluţionist de marcă contemporan, Jeffrey Schwartz, profesor de antropologie la Universitatea din Pittsburgh, a admis: “… problema era şi este în continuare faptul că, cu excepţia afirmaţiei lui Dobzansky despre o nouă specie de drosophilla, formarea unor noi specii, prin orice fel de mecanism, nu a fost observată. “
Metoda ştiinţifică tradiţională necesită observaţia experimentală şi repetabilitatea. Faptul că macroevoluţia (spre deosebire de microevoluţie) nu a fost observată niciodată se pare că o exclude pe aceasta din domeniul ştiinţei veritabile. Chiar şi Ernst Mayr, decanul evoluţioniştilor în viaţă, fost profesor de biologie la Harvard, care a afirmat că evoluţia este “un adevăr simplu”, este de acord totuşi că evoluţionismul este “o ştiinţă istorică” pentru a cărei explicare “legile şi experimentele sunt metode neadecvate”. Nimeni nu poate vedea În fapt evoluţia în acţiune!