Este postul benefic?

Este postul benefic?

 

Printre beneficiile postului asupra sănătaţii se numără întărirea aparatului digestiv, odihnirea acestuia din munca continuă şi funcţionarea obositoare, care nu se poate reface în nici o altă perioadă decât în Ramadan.

3705ImageDacă nu ar fi existat postul, sănătatea organismului n-ar fi fost la fel de bună şi ar fi fost expusă pericolelor; de aceea, Allah îndeamnă la post în această lună, căci El are mila faţă de supuşii Săi. Funcţionarea continuă a oricărui aparat îi scade capacitatea  şi activitatea, îl face mai greoi, de aceea este necesară această perioadă de odihnă. Aparatul digestiv are nevoie de odihnă ca să funcţioneze aşa cum trebuie; de aceea, postul este cea mai bună şansă pentru acesta: ”stomacul este focarul bolii, iar postul este casa leacului”.

Alt beneficiu al postului este acela  că ajută la tratarea hipertensiunii arteriale, care poate ucide omul în mod brutal. De aceea occidentalii au preluat postul ca metodă de tratament, au înfiinţat spitale şi clinici speciale pentru acest scop; totodată, postul micşorează cantitatea de săruri minerale aflate în surplus în organismul uman, şi îi sporesc imunitatea la diverse boli. Cel care posteşte poate scăpa de febra ucigaşă, fără a trece prin chinurile prin care trec alţii; postul scurtează convalescenţă cu viteză uluitoare. Allah a spus:”Dacă postiţi, vă veţi înconjura de bine.”

Domnul profesor doctor chirurg cardio-vascular Muhammad  Al-Fiki a menţionat că un număr mare de bolnavi de inimă ignoră un adevăr  ştiinţific confirmat pe de-a întregul: postul este foarte util şi foarte necesar unui procent de 95% dintre aceştia. Eforturile la care este supus miocardul scad în timpul postului cu un procent de 40% faţă de alte zile. Acest lucru îmbunătăţeşte automat sănătatea bolnavului de inima  şi prin faptul că scade cantitatea de grăsimi şi hidrocarburi.

Cât despre caloriile zilnice necesare inimii, ele trebuie să fie în zilele obisnuite în număr de 4000; în timpul postului ele scad de la 2500 până la numai 300 calorii. Aşadar, prin intermediul postului, inima se odihneşte în mod natural. Aceste fapte reale, ştiinţifice şi medicale sunt confirmate de doctorul Muhammad Al-Fiki, profesor cardiolog, în ciuda faptului că celor mai mulţi bolnavi de inima le este teamă  să ţină post în mod nejustificat. Acest doctor adaugă  că postul reprezintăpentru trup cea mai bună operaţie de curăţire interioară, de asimilare a alimentelor prin creşterea consumului din rezervele corpului uman, stocate sub forma de grăsimi sau hidrocarburi în surplus, care afectează ficatul.

Sarcina postului şi pilda lui Dumnezeu este că transformă aceste materii dăunătoare aflate în surplus în elementele alimentare , în zaharuri simple. În acest mod se elimină toxinele în surplus care ucid omul ,după cum se elimină şi unele depuneri de pe pereţii arterelor inimii şi ale unor vase de sânge ale corpului. Aşadar, postul, după cum s-a dovedit  ştiinţific, este cel mai bun leac pentru supleţea arterelor. În ceea  ce priveşte celălalt procent,de 5% dintre bolnavii de inimă , profesorul cardiolog Muhammad Al-Fiki consideră  că ei nu trebuie să ţină post, cu condiţia să primească permisiunea unui doctor musulman bun cunoscător al religiei.

 

sursa: Centrul Cultural Islamic „Islamul Azi”

În legătură cu o postare