F. Gulen
Dragostea nu este numai un lucru despre care se vorbeşte atât de des în ziua de azi. Este şi un lucru esenţial. Dragostea este trandafirul credinţei noastre, este tărâmul verde al inimii noastre care nu păleşte niciodată. Aşa cum Allah a întins firele universului pe ghergheful dragostei, muzica cea mai fermecată şi cea mai fermecătoare dinlăuntrul existenţei este şi va fi întotdeauna dragostea. Legătura cea mai puternică dintre cei care alcătuiesc familia, societatea şi naţiunea este dragostea. Dragostea universală se arată în întregul cosmos prin aceea că fiecare particulă ajută şi sprijină o alta.
Dragostea este factorul dominant al existenţei. Fiecare fiinţă, ca parte a corului universal, acţionează şi se comportă în felul ei caracteristic pe ritmul magic care îi vine de la Allah, într-o melodie a dragostei. Dar aceasta infuzie reciprocă de dragoste între existenţă şi omenire, şi de la o fiinţă la alta, se petrece dincolo de voinţa individuală, care este dominată de Voinţa Divină.
Din această perspectivă, omenirea participă „conştient” la această simfonie a dragostei cântată de existenţă. Cultivând dragostea care există în natura lor intrinsecă, fiinţele umane caută să o manifeste în chip omenesc. Aşadar, fără a irosi dragostea din sufletul său şi în numele dragostei care se regăseşte în natura sa intrinsecă, fiecare trebuie să-i ajute şi să-i sprijine pe ceilalţi. Trebuie să ocrotească armonia universală care a fost aşezată la temelia existenţei ţinând seamă de legile naturale şi de legile care au fost făcute să guverneze viaţa oamenilor.
Umanismul este o doctrină a dragostei şi a umanităţii despre care se vorbeşte în mod nechibzuit în ziua de azi şi care poate fi uşor manipulată prin diverse interpretări. Unele cercuri încearcă să promoveze o înţelegere abstractă şi neechilibrată a umanismului, încurcând minţile oamenilor despre jihadul în Islam şi trezind bănuială în inimile lor. E greu de pus pe seama umanismului comportamentul curios al celor care cer „milă şi îndurare” pentru cei care folosesc anarhia şi teroarea pentru a distruge unitatea unei ţări, pentru cei care omoară fără milă oameni nevinovaţi, prin acţiuni care durează de secole şi care urmăresc distrugerea bunăstării unei naţiuni, sau şi mai grav, pentru cei care o fac în numele unor valori religioase şi cei care acuză Islamul că îngăduie atacurile teroriste.
Fiecare credincios trebuie să urmeze exemplul Trimisului lui Allah în rostirea adevărului. Trebuie să nu se oprească niciodată din a le vorbi oamenilor despre fericirea în lumea de aici şi Lumea de Apoi. Însoţirorii, a căror comunitate a fost un exemplu viu al adevărului întrupat de Profet, au fost modele de echilibru şi de cumpătare.
Oameni deosebiţi din generaţia fericită care a urmat Însoţitorilor l-au întrebat pe Calif care le va fi pedeapsa dacă ar omorî fără voie o gâză. Dacă te uiţi la zidurile moscheelor şi la minaretele noastre care strălucesc în lumină, vei vedea mici locaşuri săpate pentru cuiburi de păsări. Este o expresie a profunzimii dragostei strămoşilor noştri. Istoria este plină de astfel de acte. Acte de ocrotire atât a oamenilor, cât şi a necuvântătoarelor.
În contextul principiilor universale ale Islamului, conceptul şi ideea de dragoste sunt foarte echilibrate. Asupritorii îşi reneagă dreptul la dragoste, căci dragostea şi îndurarea arătată asupritorilor îi face şi mai agresivi şi îi încurajează să încalce drepturile celorlalţi. Iată de ce, oamenilor care pun sub ameninţare dragostea universală nu trebuie să li se arate îndurare. Îndurarea faţă de asupritor este actul cel mai nemilos faţă de asuprit. Şi totuşi, trebuie să arătăm îndurare faţă de cei care greşesc fără de voie sau care se căiesc pentru răul făcut. Aşa cum a spus Profetul:
Ajută-ţi fraţii, fie ei asupritori sau asupriţi. Pe asupritori îi ajuţi făcându-i să pună capăt asupririi[1].
[1] Bukhari, Mazalim, 4; Tirmidhi, Fitan, 68.