De ce l-a creat Dumnezeu pe om?
Pentru a răspunde la întrebarea „De ce l-a creat Dumnezeu pe om?” trebuie mai întâi determinată perspectiva din care este pusă întrebarea. Din punctul de vedere al lui Dumnezeu ar însemna: „Ce l-a făcut pe Dumnezeu să creeze omenirea?”, în vreme ce din punctul de vedere al omului ar însemna: „Cu ce scop a creat Dumnezeu oamenii?” .
Ambele puncte de vedere reprezintă aspecte ale controversatei întrebări: „Eu de ce exist?”. În următoarele pagini ambele aspecte ale întrebării vor fi explicate din perspectiva revelaţiei divine. Nu este un subiect ce poate fi supus speculaţiei umane, pentru că presupunerile omului nu pot descoperi întregul adevăr. Cum pot fiinţele umane deduce intelectual realitatea existenţei lor, în vreme ce abia pot înţelege cu greu cum funcţionează propriul lor creier sau entitatea sa mai înaltă, mintea? În consecinţă, numeroşi filosofi care au meditat asupra acestei întrebări de-a lungul timpului au venit cu nenumărate răspunsuri, toate bazate pe presupuneri care nu pot fi dovedite. Întrebările privind această chestiune au condus chiar la afirmaţii potrivit cărora noi nu existăm cu adevărat, iar întreaga lume este imaginară.
Spre exemplu, filosoful grec, Platon (428 – 348 î.H.), a susţinut că lumea de fiecare zi a lucrurilor schimbătoare, pe care omul ajunge să o cunoască prin intermediul simţurilor sale, nu este realitatea primară, ci este o lume închipuită, a aparenţelor. Mulţi alţii, după cum a fost menţionat anterior, au susţinut şi continuă să susţină că nu există niciun scop al creaţiei oamenilor. Potrivit lor, existenţa umană este pur şi simplu un produs al hazardului. Nu poate exista niciun scop dacă viaţa a evoluat din materie neînsufleţită, care a devenit însufleţită doar din pură întâmplare. Presupuşii „veri” ai omenirii, maimuţele, nu-şi pun întrebări existenţiale, aşadar, de ce ar trebui să şi le pună oamenii?
Deşi cei mai mulţi oameni se întreabă de ce am fost creaţi, după scurte reflecţii ocazionale le este extrem de dificil să afle răspunsul. Fără cunoaşterea scopului existenţei sale omul nu se diferenţiază de celelalte animale. Necesităţile animalului de a mânca, de a bea şi de a procrea sunt şi necesităţi de bază ale fiinţei umane, aşadar efortul uman este direcţionat în această sferă limitată. Când satisfacţia materială devine cel mai important scop în viaţă, existenţa umană se degradează foarte mult, comparându-se cu aceea a animalelor.
Fiinţele umane își vor utiliza constant în mod eronat inteligenţa dată de Dumnezeu, atunci când nu-şi cunosc scopul existenţei. Mintea umană degradată îşi utilizează abilităţile pentru a crea droguri şi bombe şi devine preocupată de păcatul trupesc, pornografie, homosexualitate, ghicitorie, suicid etc. Fără cunoaşterea scopului vieţii, existenţa umană îşi pierde sensul, se risipeşte inutil, iar recompensa unei vieţi eterne, fericite, în lumea de apoi, nu mai există. De aceea este foarte important ca fiinţele umane să răspundă corect la întrebarea: „De ce suntem noi aici?”
Oamenii trebuie să se orienteze adesea către alte fiinţe umane pentru a afla răspunsuri. Singurul loc în care se răspunde clar şi precis acestor întrebări sunt cărţile revelaţiei. A fost necesar ca Dumnezeu să reveleze scopul existenţei umane prin intermediul profeţilor Săi, pentru că fiinţele umane sunt incapabile să găsească singure răspunsul corect. Toţi profeţii lui Dumnezeu i-au învăţat pe urmaşii lor să răspundă la întrebarea: „De ce l-a creat Dumnezeu pe om?”.