Care este background-ul în cazul alegerii celui de-al patrulea calif dreptcălăuzit?
În timpul conducerii lui ’Osman au existat unele greutăţi şi periode dificile, însă mulţi istorici sunt de acord că motivul cel a important a fost că răspândirea Islamului era una rapidă şi un număr mare de oameni începuseră să urmeze Islamul în atât de multe şi variate zone, iar dintre aceştia nu toţi avuseseră şansa să se dezvolte în Islam sub supravegherea Profetului, aşadar erau unele aspecte cu care ei veneau din trecutul lor. Greutăţile au sfărşit prin asasinarea celui de-al treilea calif, ’Osman, un om foarte pios.
După asasinarea lui ’Osman situaţia era destul de confuză şi depresivă, iar ’Ali era foarte deprimat şi nefericit din cauza celor întâmplate. El se izolase şi s-a retras în singurătate. Unii dintre companionii proeminenţi ai Profetului au mers la el şi l-au implorat spunându-i că în timpurile de faţă, în situaţia dată ei nu se puteau gândi la altcineva care să fie mai calificat şi competent pentru a fi cel de-al patrulea calif. Unii istorici afirmă că el a ezitat şi a preferat să fie mai mult un sfătuitor decât un conducător. Acesta a fost caracterul şi firea tuturor califilor drept-călăuziţi. Ei erau toţi umili şi nu ajunseseră la conducere pentru putere, pentru că acea funcţie necesita foarte mult sacrificiu, nu precum în zilele noastre când conducătorii au tot felul de beneficii.
El a spus că nu poate accepta aceasta decât în moschee, locul comun pentru fiecare musulman şi musulmană de a-şi exprima opinia, şi cu accepţiunea şi consensul celorlalţi musulmani. Aceasta ne arată, din nou, aceleaşi principii de bază la care aderau toţi cei patru califi. Aceasta arată că indiferent de metoda sau mecanismul prin care fiecare dintre aceşti patru califi drept-călăuziţi a fost ales, fiecare dintre aceştia a fost ales după ba’iah.
sursa: Interviuri cu Jamal Badawi