Cum au aparut formele complexe de viata

Cum au aparut formele complexe de viata

 

Atunci când sunt examinate straturile de sol şi înregistrările fosile, se observă că toate organismele vii au apărut simultan. Cel mai vechi strat de pe pământ în care au fost descoperite fosile de organisme vii datează din Cambrian, şi are o vechime aproximată la 500-550 de milioane de ani.
 
Acele vieţuitoare descoperite în stratul datând din perioada Cambrianului au apărut dintr-o dată în rândul înregistrărilor fosile – întrucât nu există strămoşi care să le fi precedat. Fosilele descoperite în rocile din Cambrian aparţin unor melci, trilobiţi, spongi, viermi de pământ, meduze, arici de mare şi alte nevertebrate complexe. Acest mozaic larg de organisme vii alcătuit dintr-un număr atât de mare de creaturi complexe a apărut atât de brusc, încât acest eveniment miraculos este denumit adesea în literatura geologică drept „Explozia din Cambrian“.
 
Majoritatea organismelor din acest strat au sisteme complexe şi structuri avansate cum ar fi ochi, branhii şi sisteme circulatorii, la fel ca specimenele din zilele noastre. Spre exemplu, ochiul compus, lenticular, cu structură de fagure al trilobiţilor este o minune a creaţiei. David Raup, profesor de geologie la Universităţile Harvard, Rochester şi Chicago spunea: „trilobiţii de acum 450 de milioane de ani foloseau un design optim care, în zilele noastre, ar necesita munca de creaţie şi de proiectare a unui inginer optician extrem de bine pregătit şi foarte inventiv“.
Aceste nevertebrate complexe au apărut brusc şi în formă completă, fără a avea nicio altă legătură sau formă tranziţională între ele şi organismele unicelulare, care fuseseră singurele forme de viaţă de pe Pământ anterioare nevertebratelor.
 
Iată ce afirma referitor la „Explozia din Cambrian“ (care este o capcană mortală pentru teoria evoluţionistă) Richard Monastersky, un ziarist specializat pe teme ştiinţifice la revista Science News, una dintre cele mai cunoscute publicaţii ale literaturii evoluţioniste:
 
„Acum o jumătate de miliard de ani, formele remarcabil de complexe ale animalor pe care le vedem în zilele noastre au apărut brusc. Acest moment, chiar la începutul perioadei Cambrianului, acum circa 550 de milioane de ani, marchează explozia evoluţionistă care a umplut mările cu cele mai complexe creaturi ale pământului… marile încrengături ale animalelor din zilele noastre exista deja în Cambrianul timpuriu… şi ele erau la fel de distincte unele faţă de celelalte, cum sunt şi în zilele noastre.“

În legătură cu o postare