Creatorul
Creaţia este în mod fundamental consecinţa atributului divin de a fi creator. Un creator care nu creează reprezintă o contradicţie în termeni. Nu înseamnă că Dumnezeu are nevoie de Creaţia Sa. Dumnezeu este independent de toate nevoile. Creaţia este cea care are nevoie de El. Dar, precum măreţia unui scriitor devine evidentă în scrierile sale, perfecţiunea atributului creaţiei divine este manifestată în creaţie.
Creaţia în sens real Îi este proprie doar lui Dumnezeu. Deşi oamenii îşi atribuie actul de creaţie lor înşiși, ceea ce fac ei nu este creaţie adevărată. Omenirea pur şi simplu se foloseşte de ceea ce deja există, de ceea ce deja a fost creat de către Dumnezeu. O masă este făcută din lemn care provine de la arbori şi este terminată folosindu-se cuie şi şuruburi făcute din metal. Fiinţele umane nu au creat copacii sau pietrele.
De fapt, toate creaţiile umane pot fi reduse la simple elemente pe care oamenii nu pot să le facă. Chiar şi artistul „creează” semnele pe baza a ceea ce a văzut anterior. Nu este posibilă imaginarea a ceva ce nu a fost perceput prin simţuri. Aşadar toate gândurile artistului sunt reflecţii asupra a ceea ce a fost deja creat. Doar Dumnezeu creează din nimic. Acest lucru a fost şi încă este de neînţeles pentru unii.
Unii filosofi antici dar şi moderni, care nu au putut înţelege cum a reuşit Dumnezeu să creeze din nimic, au pretins că lumea creată şi componentele sale sunt cu toate în mod originar o parte din Dumnezeu. Ceea ce înseamnă, potrivit lor, că Dumnezeu a luat o parte din Sine şi a construit universul. Această concluzie se bazează pe compararea lui Dumnezeu cu omul care poate „crea” prin modificarea a ceea ce există deja. Dumnezeu neagă orice astfel de comparaţii care I-ar da Lui limitări umane. În capitolul Aș-Șura al revelaţiei finale, El afirmă:
,,Nu este nimic asemenea cu El. El este Cel care Aude Totul şi Cel care Vede Totul.” (Coran 42: 11).
Aşadar actul de creaţie este o consecinţă a atributului divin de a fi Creator. Dumnezeu se descrie pe Sine ca fiind Creatorul într-o serie de versete pe parcursul revelaţiei finale, pentru a evidenţia omenirii că totul Îi aparţine doar Lui:
„Allah este Creatorul tuturor lucrurilor şi El este peste toate Chezaş!” (Coran 39: 62);
,,În vreme ce Allah v-a creat pe voi, precum şi ceea ce faceţi voi…” (Coran 37: 96).
Omul trebuie să realizeze că nimic nu se petrece în acest univers fără permisiunea lui Dumnezeu. A căuta protecţie împotriva răului sau a obţine binele din oricare altă sursă în afară de Dumnezeu constituie o mare greşală. Din cauza ignoranţei, mulţi oameni încearcă să evite ghinionul şi să obţină norocul prin apel la farmece şi amulete, astrologie, chiromanţie etc. În consecinţă, în revelaţia finală, în capitolul Al-Falaq, Dumnezeu îndeamnă fiinţele umane să caute refugiu la El pentru a se proteja de rău:
„Eu caut adăpost la Stăpânul revărsatului zorilor, împotriva răului [venind] de la ceea ce El a creat.” (Coran 113: 1-2).
Allah, Dumnezeul cel Preaputernic, nu este rău. El este bun. El a creat o lume în care binele sau răul pot fi comise de către fiinţe cărora El le-a dat această libertate. Niciun lucru rău sau bun nu poate avea loc în această lume fără permisiunea lui Dumnezeu. De aceea este greşit să te orientezi către alţii, în afara lui Dumnezeu, pentru ajutor şi protecţie:
„Nicio nenorocire nu-l loveşte pe om decât numai cu îngăduinţa lui Allah.” (Coran 64: 11).
Ultimul profet al lui Dumnezeu, Muhammad, a elaborat mai târziu acest concept, spunând: „Fii conştient că, dacă întreaga omenire se uneşte pentru a face ceva pentru a te ajuta, ei vor putea să facă ceva pentru tine doar dacă Allah ţi-a sortit deja. La fel, dacă întreaga omenire s-ar uni pentru a-ţi face rău, ei ar fi capabili să facă acest lucru doar dacă Allah ţi-a predestinat deja.”