Dan Michi
În această perioadă, Nobilul Coran, de asemenea, ne reamintește că, deși arabii, în special quraișii, duceau o viață nomadă, ei desfășurau activități comerciale. Astfel, iarna și vara caravanele quraișilor se deplasau la intervale regulate în regiunile sudice și nordice, dând naștere celei mai prolifice îndeletniciri meccane, civilizatoare și unificatoare, în același timp. În capitolul Quraiș, putem citi :
Pentru obiceiul1 [neamului] Quraiș,
Obiceiul lor pentru călătoria de iarnă și cea de vară2,
Sa-L adore ei pe Stăpânul acestei Case,
Care-i hrănește, păzindu-i de foame și-i ferește pe ei de spaimă! (106 : 1-4)
Practica utilizării unor false unități de cântărire și măsurare, precum și de schimb monetar, este un alt domeniu condamnat în Nobilul Coran. Aceasta ne demonstrează că arabii sau alte nații desfășurau zilnic afaceri condamnabile, o asemenea incriminare indicând că tuturor musulmanilor le este interzisă implicarea în orice tip de tranzacție ilegală. Următoarele versete meccane referitoare la acest subiect se doresc a fi o atenționare deopotrivă a musulmanilor și celor care nu sunt musulmani. În capitolul intitulat al-Mutaffifun (“Celor care înșeală la măsură”), Nobilul Coran utilizează cuvinte încărcate de semnificație împotriva celor care sunt lipsiți de etica comerciantului :
Vai acelora care înșală la măsură3,
Aceia care, dacă li se măsoară de către [alți] oameni, voiesc măsură întreagă,
Însă atunci când ei măsoară și cântăresc, dau mai puțin !
Oare nu cred aceia că ei vor fi înviați
Întro Zi mare,
O Zi în care oamenii vor sta înaintea Stăpânului lumilor ?4 (83 : 1-6)
Camăta (riba) a fost interzisă de la bun început, în perioada meccană, prin versetul :
Ceea ce voi dați cu camătă pentru ca să se mărească pe seama averii oamenilor nu va spori la Allah, însă aceia care oferă Dania [Az-Zakat], dorind Fața lui Allah, aceia vor avea îndoit. (30 : 39)
———-
1. Pentru convențiile lor de asigurare a călătoriilor, ori pentru tratatele încheiate cu țările vecine și căpeteniile triburilor, a se vedea capitolul 1.
2. Caravanele lor călătoreau iarna spre partea sudică și Yemen, iar vara se îndreptau spre nord și Siria. Conform lui Hitti, Istoria arabilor, Londra, 1985, p.30, în aceste călătorii quraișii au căpătat experiență de drum, devenind buni negustori și îmbogățindu-și zestrea de cunoaștere a lumii și artelor. De asemenea, limba pe care o vorbeau s-a transformat întrun mediu sofisticat de exprimare literară.
3. Traducerea sensurilor Coranului cel Sfânt în limba română, p.777 : “Motivul revelării : S-a relatat că ibn Abbas a zis : Când a venit Trimisul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) la Medina, negustorii din acest oraș erau dintre cei care înșelau cumplit la măsură. Allah Preaputernicul și Preaînaltul a revelat atunci Vai acelora care înșală la măsură și după aceea au măsurat ei cu dreptate”.
4. A se vedea și 6 : 152, 7 : 85, 11 : 84-85, 17 : 35, 26 : 181-182.
sursa: economie-islamica.blogspot.com